ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

PRIMA SĂPTĂMÂNĂ

Importanţa rugăciunii

2. STAU LA UŞĂ ŞI BAT

Iată, eu stau la uşă şi bat.
Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa,
voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine.
(Ap 3,20)

"Voi intra la el..."

"Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine" (Ap 3,20).

Este interesant contextul din acest pasaj al Apocalipsului: fragmentul face parte din cea de-a şaptea scrisoare pe care Domnul o dictează pentru Îngerul Bisericii din Laodiceea. Primele fraze din scrisoare sunt foarte severe: "Cunosc faptele tale că nu eşti nici rece, nici cald. O, de ai fi sau rece, sau cald! Dar pentru că eşti astfel, căldicel, nici cald, nici rece, te voi vărsa din gurma mea" (Ap 3,15-16).

Apoi continuă: "Pe cei pe care îi iubesc, eu îi mustru şi îi îndrept. Fii deci plin de zel şi converteşte-te!" (Ap 3,19).

Ce să facem când suntem căldicei, când fervoarea coboară total şi din vina noastră? Unicul remediu este tocmai rugăciunea asiduă a inimii.

Lâncezeala este un rău înspăimântător, pentru că orbeşte: poate să ne facă să spunem: "Sunt bogat, nu am nevoie de nimic", iar atunci răul este foarte grav.

Nu vorbim despre lâncezeala devenită nevindecabilă, cum ar fi cancerul. Vorbim despre "perioade când suntem lâncezi", când mergem încet pe drumul către Domnul.

Ce este de făcut? Răspund: este un remediu, rugăciunea asiduă a inimii!

Lâncezeala îi face scârbă Domnului; limbajul din Apocalips este drastic: "Te voi vărsa din gura mea", pentru că este un rău foarte grav.

Deci ce să facem? Remediu există şi este simplu: rugăciunea inimii!

Domnul ne spune că lucrează chiar şi împrejurul celui lânced. Ce face? "Stau la uşă şi bat"

Adică, Domnul se face auzit aproape întotdeauna prin nemulţumirea, remuşcarea, neplăcerea şi câteodată cu greaţa de noi înşine. Dumnezeu bate! Nu trebuie să întârziem: să mergem să-i deschidem.

A deschide Domnului care bate înseamnă căinţa. Când avem curajul să spunem: sunt un păcătos, acela este momentul precis în care mergem la uşă şi-i deschidem Domnului.

Când suntem în lâncezeală, prima reacţie este smiorcăiala. Nu! Prima reacţie trebuie să fie căinţa, recunoaşterea propriilor păcate şi să cerem milă.

Fără sinceritate uşa noastră este blocată Domnului. Sinceritatea şi căinţa deschide larg uşile, iar Dumnezeu intră. Nu este suficientă mulţumirea, este nevoie de căinţă!

Şi ce va face Domnul? Va face imediat sărbătoare: "Voi sta la masă cu el şi el cu mine".

Este începutul intimităţii, al prieteniei, al vieţii noi.

Este natural că dacă vine la cină trebuie să pregătim masa. Căinţa nu este făcută din flecăreală, ci este făcută din lucruri concrete.

Dar invitatul nu vine cu mâinile goale; nu este obişnuit să vină şi să ia, ci vine să dea.

Putem spune că toată masa o umple el: iubirea sa este atât de mare că puţinele lucruri pe care noi le-am pus pe masă sunt de râs în comparaţie cu ceea ce a adus el.

Şi începe sărbătoarea profundă a rugăciunii inimii: stăm cu el, ne bucurăm de prezenţa sa, îi mulţumim, şi-l ascultăm şi suntem fericiţi să stăm cu el. Ne lăsăm iubiţi.

De asemenea i se cere? Cu siguranţă, mai ales i se cere fidelitatea pentru astăzi.

"Dă-mi o inimă mare şi generoasă", pentru astăzi, deoarece pentru mâine va fi rugăciunea de mâine.

Iubirea noastră trebuie să se concretizeze. Dacă părerea de rău era adevărată, darul convertirii era gata; dar să fim realişti, să cerem convertirea pentru astăzi, nu pe aceea de mâine.

Rugăciunea inimii care a devenit convertire pentru astăzi este cea mai sigură, cea mai hotărâtă.

Este căinţa "după Dumnezeu": încredere!

Iar căinţa "după Satana": rumegare!

Nu există greşeală care nu se poate repara, pentru că Isus a plătit pentru noi.

Cele trei butoane

S-ar putea spune că în rugăciune poruncesc trei butoane.

Învaţă să se roage cel care este capabil să manevreze bine cele trei butoane.

1. Primul buton este umilinţa, pe care aş vrea să o descriu astfel: să împlinim adevărul în noi ca prim act al rugăciunii.

Să ne aşezăm în faţa lui Dumnezeu aşa cum suntem, nu cum am vrea să fim: să facem adevărul, să facem punctul situaţiei noastre foarte concret, cu o sinceritate chiar aspră, profundă, fără jumătăţi de măsură, luându-ne masca, să ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu aşa cum suntem.

Să nu uităm lecţia importantă a lui Isus când povesteşte parabola vameşului şi a fariseului la templu. Observaţi: sărmanul vameş la templu nu face promisiuni lui Dumnezeu, nu are nici măcar curajul să-şi ridice ochii la el, proclamându-se doar păcătos. Face numai aceasta, acceptă şi-i prezintă lui Dumnezeu toată mizeria sa, ca cerşetorul care prezintă trecătorilor zdrenţele sale, şi acolo i se întâmplă minunea.

Este nevoie de foarte puţin pentru a mişca inima lui Dumnezeu, pare să spună Isus, este de ajuns să-ţi scoţi masca de pe chip şi Dumnezeu te va umple cu harul său.

Nu-ţi fie teamă că pierzi timpul în această operaţie de introducere la rugăciune: nu este introducere, este deja adevărata rugăciune, este deja iubire. Celelalte două butoane sunt: să ne deschidem iubirii lui Dumnezeu şi să iubim.

2. Am vorbit despre rugăciune ca iubire, dar mai întâi trebuie să vorbim mai mult despre nevoia de a-ţi da seama de iubirea lui Dumnezeu faţă de tine.

Aş spune că este un butonul decisiv: dacă este puternică convingerea că Dumnezeu te iubeşte personal pe tine, cu sinceritate, cu statornicie, cu fidelitate; dacă este tare convingerea că Dumnezeu te iubeşte chiar dacă tu nu răspunzi (dar ai grijă, trebuie să fie o convingere profundă, nu doar o idee peregrină care-ţi trece prin cap); dacă tu eşti chiar convins de iubirea lui Dumnezeu faţă de tine, atunci rugăciunea porneşte singură, fără eforturi.

Dumnezeu mă iubeşte! Iată punctul de foc al rugăciunii, dar trebuie să devină un punct de foc care să schimbe în foc relaţia ta cu el.

Persoanele cu rugăciunea slabă sau bolnavă încă nu au înţeles că Dumnezeu le iubeşte, ori au înţeles superficial, fără o convingere profundă a acestei realităţi.

Trebuie să luptaţi cu toate forţele pentru a construi în voi această convingere. Nu sunt de ajuns puţine eforturi... A înţelege că Dumnezeu ne iubeşte este ca şi cum am intra în realitatea profundă a lui Dumnezeu, în inima lui Dumnezeu.

Mijloacele poate cele mai simple sunt două: mulţumirea şi cuvântul lui Dumnezeu citit în cheia iubirii.

MULŢUMIRE: construiţi-vă sala de antrenament; alegeţi câteva momente precise din zi când să faceţi antrenament: dimineaţa când vă sculaţi, când călătoriţi, când sunteţi angajaţi într-o muncă manuală care să o permită. Sala de antrenament este cea care face muşchi atletului. Exerciţiul sistematic al mulţumirii va fi cel care vă va face ca toată ziua să devină o mulţumire: "Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!" (1Tes 5,18).

Paul cerea această atitudine de la primii creştini, de la păgânii nou-convertiţi: era ceva obişnuit vieţii creştine.

Apoi, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ne ajută foarte mult să ne gândim la iubirea lui Dumnezeu.

Dar trebuie să corectăm un defect de lectură foarte comun. Suntem prea obişnuiţi cu cuvântul lui Dumnezeu citit doar în cheie moralistă: este o eroare! Trebuie să învăţăm să citim Cuvântul în cheia iubirii.

Trebuie să ne exercităm să citim Cuvântul în lectura tridimensională! Este foarte interesant! Se face aşa:

Prima dimensiune: lectura aşa cum sună, făcută cu credinţă, cu veneraţie, cu atenţie maximă (cu ajutorul introducerii şi a notelor; nu vă aventuraţi în Cuvânt fără ajutorul unui expert inteligent şi plin de credinţă).

A doua dimensiune: să recitim întrebându-ne: ce mă învaţă această pagină despre iubirea lui Isus faţă de noi, faţă de mine?

A treia dimensiune: să recitim întrebându-ne: Ce mă învaţă despre iubirea Tatălui?

Orice pagină din Scriptură este o şcoală despre iubirea lui Dumnezeu, dar cine nu învaţă să citească iubirea, va rămâne analfabet în iubire.

Cine nu face acest efort va fi doar un turist al Cuvântului. Aurul este dedesubt, este profund, numai cine sapă îl găseşte.

3. Apoi vine al treilea buton: să iubim!

Cum se iubeşte în rugăciune? Este greu de spus, poate pentru că totul stă într-un lucru foarte simplu, totul stă în a învăţa să ne oferim lui Dumnezeu.

Vom vorbi mai pe larg când vom intra pe viu în "rugăciunea inimii".

A spune că rugăciunea bine structurată ar trebui să treacă prin trei etape de maturizare:
- să însănătoşim rugăciunea vocală;
- să adăugăm rugăciunea de ascultare;
- să tindem spre rugăciunea iubirii (rugăciunea inimii),

În substanţă este ca şi cum am susţine că drumul rugăciunii ar trebui să consiste în aceste trei pasaje:
a vorbi (rugăciunea vocală),
a asculta (rugăciunea de ascultare),
a răspunde (rugăciunea iubirii).

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Dedică cel puţin jumătate de oră rugăciunii tale, alege locul potrivit şi ora cea mai bună, pune-te în genunchi, fă să se roage chiar şi trupul: va ajuta rugăciunii tale.

- Împarte timpul tău în trei spaţii: cu cât organizezi mai mult rugăciunea, cu atât o faci mai uşoară şi va aduce rod.

- Primul spaţiu (zece minute) consacră-l Duhului Sfânt prezent în tine. Întreabă-ţi conştiinţa, întreabă-l pe Duhul Sfânt: care este ultima greşeală pe care am săvârşit-o? Care este păcatul care mă apasă mai mult? Prezintă căinţa ta Duhului Sfânt.

Poţi să te rogi astfel: "Duhule Sfânt, Duhul adevărului, realizează adevărul în mine"

- Apoi îndreaptă-ţi atenţia ta către Isus: exercită-te în rugăciunea de ascultare. Reciteşte fragmentul din Apocalips care ţi-a fost propus cu mare atenţie. Spune adeseori: "Vorbeşte Doamne, servitorul tău ascultă".

Aminteşte-ţi că a te căi înseamnă a te schimba; cere lumină lui Isus:
"Doamne care este primul pas al căinţei mele?"

Şi ia o hotărâre clară, precisă, pentru azi.

- Apoi adresează-te Tatălui, fă tăcere, caută numai să-i fi prezent şi să-l iubeşti.

Caută să faci să treacă prin faţa ta toate darurile zilei şi roagă-te numai aşa:
"Îţi mulţumesc, Tată!"

Apoi caută să faci să treacă prin faţa ta darurile cele mai mari din viaţă şi roagă-te:
"Tatăl meu, totul meu!"
- Încheie cu "Bucură-te Marie", rostit cu atenţie pentru a implora gustul pentru rugăciune şi perseverenţa.

RUGĂCIUNEA ZILEI

Toţi sunt capabili să spună "mulţumesc!", dar o facem prea puţin cu Dumnezeu. Caută să o faci în toate momentele libere din zi.

"Tată, în numele lui Isus, îţi mulţumesc".

Într-un moment de reculegere meditează acest psalm.

Psalmul 138

Pentru că tu ai format rărunchii mei,
M-ai ţesut în sânul mai mele.
Te laud pentru că m-ai făcut
O făptură atât de minunată!
Lucrările tale sunt admirabile!
Şi sufletul meu cunoaşte bine aceasta!
Oasele mele nu erau ascunse pentru tine
Când am fost plămădit în taină,
Ţesut în chip minunat în adâncimile pământului.
Ochii tăi m-au văzut înainte de a mă naşte
Şi în cartea ta îmi erau scrise toate;
Zilele erau fixate, pe când nu era nici una dintre ele.
Cât de adânci sunt, pentru mine,
Gândurile tale, Dumnezeule,
De necuprins este numărul lor!
Dacă le-aş număra, ar fi mai multe ca nisipul.
Când mă trezesc, tot lângă tine sunt.
O Dumnezeule, dacă l-ai nimici pe cel nelegiuit!
Depărtaţi-vă de la mine,
Oameni vărsători de sânge!
Ei vorbesc despre tine cu înşelăciune,
Oare nu-i urăsc eu, Doamne, pe cei ce te urăsc
Şi de cei care se ridică împotriva ta nu mi-este silă?
Cu ură desăvârşită îi urăsc,
Ca şi cum ar fi duşmanii mei.
Priveşte-mă cu luate-aminte, Dumnezeule,
Şi vezi inima mea,
Încarcă şi cunoaşte gândurile mele.
Vezi dacă nu merg pe o cale greşită
Şi condu-mă pe calea veşniciei.

* * *

Rugăciunea este un bine măreţ,
este o uniune intimă cu Dumnezeu,
trebuie să vină din inimă,
trebuie să înflorească mereu,
ziua şi noaptea.

Este lumina sufletului,
adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu,
mijlocitoare între Dumnezeu şi om;
este o dorinţă după Dumnezeu,
este o iubire inefabilă
produsă de harul divin"

Sfântul Ioan Cristostomul