Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia": Apariții editoriale

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Ghid practic pentru elaborarea unei lucrări științifice în teologie (ediția a II-a) scrisă de pr. dr. Ștefan Lupu, profesor de metodologie și teologie dogmatică la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași. Cartea apare în colecția "Dicționare și enciclopedii", în format 14x20 cm, conține 162 de pagini și poate fi procurată de la toate librăriile catolice din țară la prețul de 8 lei.

Acest ghid s-a născut dintr-o necesitate practică: de a-i ajuta pe studenți să depășească acea dificultate de început, pe care o întâmpină atunci când sunt solicitați să elaboreze o lucrare de seminar, de licență sau de doctorat în teologie. Însă cum trebuie să arate o lucrare de teologie, care sunt etapele elaborării ei, ce norme metodologice trebuie respectate în alcătuirea ei? La toate aceste întrebări își propune să răspundă ghidul de față.

Prezentul ghid nu este, desigur, rodul muncii unei singure persoane; la alcătuirea sa au fost implicate mai multe persoane, reprezentând diferite instituții ale Diecezei Romano-Catolice de Iași, cum ar fi Institutul Teologic "Sfântul Iosif", Academia "Sfântul Augustin" și Editura "Presa Bună".

O carte de metodologie nu este o invenție originală a cuiva care se așază la masa de scris, pentru a veni cu ceva nou pe piață, ci se bazează pe experiența atâtor generații de studioși care s-au confruntat cu aceste probleme. În lumea universitară există, de fapt, numeroase metode, fiecare căutând să atingă acel nivel de organicitate și completivitate, care să o facă universal valabilă. Însă acest nivel este greu de atins, dovadă diferitele metode propuse. Prin urmare, pentru ghidul de față s-a făcut o alegere asupra unei metode care să răspundă la exigențele contextului cultural în care trăim, dar care, în același timp, să îndeplinească acele condiții minime cerute pentru o bună metodă: coerența, simplitatea, organicitatea și completivitatea.

Pr. dr. Ștefan Lupu

*

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Un bărbat, o femeie și dragostea. Curs complet pentru logodnici (ediția a II-a), scrisă de Manlio Brunetti, Giuseppe Caramia și Giuseppe Cionchi. Cartea apare în colecția "Cateheză", în format 14x20 cm, conține 300 de pagini și poate fi procurată de la toate librăriile catolice din țară la prețul de 13 lei.

Această carte a fost redactată cu scopul precis de a oferi un ajutor modern, valid și complet logodnicilor din comunitățile noastre, care se pregătesc să facă din viitoarea lor viață de căsătorie o adevărată mărturie a dragostei creștine în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

Pentru ca textul să fie folosit în mod valid în întâlnirile catehetice, precizăm că întregul material a fost împărțit în patru centre de interes fundamental. Fiecare parte este dezvoltată în două sau mai multe capitole. Fiecare capitol are o schemă "fixă", astfel alcătuită încât să ofere o autentică revizuire a vieții, unde "a vedea, a judeca și a acționa" formează un tot organic dezvoltat în felul următor. Mai întâi, "a vedea". O scurtă referință la problema ce va fi analizată (I) și apoi un fapt, o întâmplare din viața de fiecare zi, pozitivă sau negativă (II), care are menirea de a demonstra cum se pune problema în realitatea de fiecare zi; poate și chiar numai la nivel personal...; poate fi folosit și pentru "a rupe gheața" și a pune întrebările: "Ce părere aveți despre această întâmplare? Cum o judecați?".

În al doilea rând, "a judeca". Aici apare dialogul (III); este, poate, momentul cel mai important al întâlnirii; poate fi de ajutor pentru a înțelege cum îl consideră logodnicii, care este "situația lor interioară", pentru a insera mai eficace cuvântul lui Dumnezeu în "contextul existențial" ce se are în față. Pentru cel ce prezidează întâlnirea (fie că e vorba de preot, medic sau psiholog etc.), va fi bine să se amintească faptul că dialogul "este o căutare comună și frățească a adevărului" și, de aceea: a) implică un raport de corectitudine, de stimă, de simpatie, de bunătate, de dragoste; căutarea avantajului celuilalt; b) exclude condamnarea apriorică, polemica ofensivă și obișnuită, vanitatea unei conversații inutile, "plăcerea" de a-l doborî pe celălalt, "triumfalismul" adevărului; c) nu urmărește doar vorbirea (ca între prieteni) sau discuția (ca între adversari), ci d) tinde să caute împreună adevărul și să construiască împreună personalitatea interlocutorilor.

Forma este stilul direct, personal: se adresează întotdeauna unui "voi": "Voi ce credeți", "Care este părerea voastră în legătură cu aceasta? Cum v-ați fi comportat?".

Practic, se poate proceda astfel:

- dacă grupul este restrâns (10/15 persoane):

1. se aleg de comun acord una sau mai multe întrebări considerate deosebit de interesante;

2. întrebarea va fi pusă personal fiecăruia dintre cei de față;

3. răspunsurile și fiecare intervenție - chiar dacă sunt în contrast cu ideile animatorului - nu vor fi respinse îndată, nici întrerupte, doar dacă sunt prea lungi sau în afara problemei;

4. trebuie să se evite intervențiile contrare imediate sau replicile și altercațiile;

5. cei prezenți trebuie să fie obișnuiți cu ascultarea, cu respectul, cu adevărata democrație;

6. trebuie să fie obișnuiți cu ordinea: să se intervină la timpul potrivit, respectându-se mâna "ridicată"!

Dacă grupul e mai numeros, în loc de a adresa întrebarea tuturor, vor fi invitați logodnicii să ia liber cuvântul, ținând cont întotdeauna de normele de mai sus.

Toate aspectele pozitive și negative ale diferitelor intervenții vor fi sintetizate de animator și confruntate cu ideile și punctele fundamentale ale textului (se pot indica paginile de aprofundat, se pot citi împreună câteva fragmente, se pot face referințe la faptele citate, la fotografii, la rugăciuni, la idei sintetice finale etc.). Urmează ideile fundamentale (IV), care indică structura ideologică ce ghidează desfășurarea fiecărui capitol.

În al treilea rând, "a acționa". Pentru o revizuire a vieții, a) ideile dobândite (o scurtă sinteză a lecției); b) ideile de pus în practică (pentru o comportare mai bună); c) rugăciune finală (în ton cu argumentul tratat).

Autorii

*

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții, Celebrarea cuvântului lui Dumnezeu în luna mai (ediția a II-a), scrisă de Josef Dreissen - Hans Steffans, în traducerea și prelucrarea pr. Claudiu Dumea. Este publicată în colecția "Omiletică" și apare în format 14x20 cm, conține 128 de pagini și poate fi procurată de la toate librăriile catolice din țară la prețul de 7 lei.

Cartea provine din mediul eclezial german și este tradusă de pr. Claudiu Dumea, profesor de teologie liturgică la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iași. A fost concepută pentru a fi un ajutor liturgic pentru cei care vor să o cinstească pe Maica Domnului în luna mai. Sunt adunate aici treizeci și unu de modele de celebrare a cuvântului lui Dumnezeu cu referire la momentele principale din Vechiul și Noul Legământ în care se vorbește despre rolul unic al preasfintei Fecioare în istoria mântuirii neamului omenesc.

Fiecare celebrare este structurată după cum urmează: rugăciunea, lectura biblică, meditația și rugăciunea credincioșilor. În funcție de tema aleasă, elementele principale ale celebrării scot în relief diferitele fațete ale misterului la care tema face trimitere. Din acest punct de vedere, remarcăm bogăția de informații, diversitatea izvoarelor consultate și caracterul concis, precis al exprimării, menit să sporească claritatea ideilor exprimate.

Cartea poate fi folosită direct în biserică cu prilejul celebrărilor mariale; de asemenea, ea poate folosită și de toți cei care vor să-și adâncească devoțiunea lor către Maica Domnului.

Andrei Dumitrescu

*

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții, Ineditul în cotidian. Exercițiile spirituale în viața curentă (ediția a II-a), scrisă de Robert Wiecek. Este publicată în colecția "Spiritualitate" și apare în format 14x20 cm, conține 160 de pagini și poate fi procurată de la toate librăriile catolice din țară la prețul de 8 lei.

Autorul acestei cărți a lucrat câțiva ani în Centrul Cultural "Xaverianum" din Iași, aparținând Societății lui Isus, și își propune să ofere celor doritori de viață spirituală un drum spre descoperirea sensului existenței omului pe pământ. După cum se exprimă autorul însuși în prefață, cartea vrea să fie "o invitație la o călătorie în inimă, în istoria proprie, pentru a revedea, pentru a redescoperi fundamentele vieții, întâlnirea cu noi înșine, dar, în primul rând, deschiderea ochilor prin care putem să vedem că există cineva care are grijă de noi".

După o introducere succintă, în care explică semnificația exercițiilor spirituale după metoda inaugurată de sfântul Ignațiu de Loyola, pr. Wiecek oferă un itinerar de opt săptămâni pentru aprofundarea și asimilarea principiului și fundamentului propus de sfântul Ignațiu în Exercițiile sale spirituale. Acest itinerar nu este doar teoretic, ci este rodul experienței pe care autorul însuși a trăit-o împreună cu un grup de credincioși în perioada Postului Mare 2001.

Astfel, cei care doresc să ajungă la o mai mare unire cu Dumnezeu, dar și la o mai profundă cunoaștere de sine au la îndemână un bogat material pentru a trăi exercițiile spirituale în viața curentă. Lor le este propusă invitația sfântului Ignațiu la începutul Exercițiilor: "Cel care primește exercițiile are mare folos dacă intră în ele cu dăruire și generozitate față de Creatorul și Domnul său, oferindu-i toată voința și libertatea sa, pentru ca divina lui maiestate să se slujească atât de persoana lui, cât și de tot ceea ce are, după voința sa preasfântă".

Pr. dr. Ștefan Lupu

* * *

Ghid practic pentru elaborarea unei lucrări științifice în teologie
Ștefan Lupu, Ed. "Sapientia", 2009 (ediția a II-a), ISBN 973-85021-1-X, 14x20 cm, 162 p., 8 lei

Un bărbat, o femeie și dragostea. Curs complet pentru logodnici
Manlio Brunetti, Giuseppe Caramia, Giuseppe Cionchi, Ed. "Sapientia", 2009 (ediția a II-a), ISBN 973-8474- 58-2, 14x20 cm, 300 p., 13 lei

Celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu în luna mai
Josef Dreissen - Hans Steffens, Ed. "Sapientia", 2009 (ediția a II-a), 14x20 cm, 128 p., 7 lei

Ineditul în cotidian. Exercițiile spirituale în viața curentă
Robert Wiêcek, Ed. "Sapientia", 2009 (ediția a II-a), ISBN: 973-8474-34-5, 14x20 cm, 160 p., 8 lei

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 34.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat