Butea: Inaugurarea icoanei din mozaic a Preasfintei Treimi și lansarea cărții Părintele Alois Dămoc, ctitor de biserică și de suflete, în Ziua Butenilor de Pretutindeni
Duminică, 10 august 2025, în comunitatea din Butea a avut loc cea de-a doua ediție a sărbătorii "Ziua Butenilor de Pretutindeni". La acest moment deosebit, ne-am adunat cu toții în jurul altarului, asemenea unei familii care se reunește în zi de sărbătoare, fii ai satului, preoți și persoane consacrate, familii din diaspora, rude venite în vizită, autorități civile, oaspeți și invitați, bucurându-ne împreună de biserica parohială, care devine tot mai frumoasă și mai strălucitoare. Cu acest prilej a fost inaugurată icoana din mozaic a Preasfintei Treimi și s-a lansat cartea Părintele Alois Dămoc, ctitor de biserică și de suflete, scrisă de părintele Alois Moraru, cercetător istoric și paroh al comunității "Sfântul Anton" din Târgu Frumos.
La începutul Sfintei Liturghii, părintele paroh, Marcel Blaj, i-a salutat pe toți cei prezenți, urându-le bun venit la sărbătoarea comunității și a introdus pe scurt evenimentele zilei: inaugurarea mozaicului cu imaginea Preasfintei Treimi, care are loc în acest an jubiliar, la 25 de ani de la sfințirea bisericii și consacrarea altarului, precum și lansarea cărții Părintele Alois Dămoc, ctitor de biserică și de suflete sunt un "prilej potrivit pentru a ne aminti de înaintașii noștri care ne‑au transmis credința și s-au jertfit pentru construirea acestei frumoase biserici. Îl vom aminti la această Sfântă Liturghie pe părintele Alois Dămoc, ctitorul acestei biserici, precum și pe mulți credincioși din Butea care, prin rugăciune, muncă și sacrificiu, au contribuit la ridicarea acestei biserici. Bunul Dumnezeu să-l răsplătească pe pr. Alois Dămoc și pe toți binefăcătorii acestei biserici cu viața veșnică".
Pr. Marcel Blaj a prezentat apoi pe scurt câteva detalii referitoare la icoana din mozaic, care constituie o mărturie a credinței, a măiestriei și a frumuseții artei sacre: aceasta se întinde pe o suprafață de 45 mp și este alcătuită din aproximativ 450.000 de piese de sticlă colorată, tăiate manual. Lucrarea a fost realizată în atelierul "Mozaic Donart" din Bacău, apoi transportată pe segmente și montată la fața locului sub coordonarea doamnei Diana Donici. Proiectarea amplasamentului a fost realizată de domnul Gheorghe Hereș, arhitectul care a proiectat și construcția bisericii, iar lucrările de structură au fost executate de o echipă de muncitori condusă de domnul Ștefan Bitiușcă; sistemul electric și de iluminare a fost executat de domnul Petru Mina.
În cadrul Sfintei Liturghii, la predică, pr. Iosif Dorcu, fiu al satului și actualmente paroh în Franța, ne-a împărtășit câteva aspecte referitoare la Evanghelia zilei. "În contextul secularizării din Occident, unde întâlnim tot mai puțini practicanți, unde oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, unele biserici se închid sau unii creștini părăsesc biserica, apare întrebarea pesimistă și îngrijorătoare: Ce se va întâmpla cu Biserica noastră?" Isus ne adresează și nouă, astăzi, aceleași cuvinte pe care le-a adresat discipolilor săi: Nu te teme, turmă mică, întărind în noi speranța că alături de el, Biserica nu doar că va supraviețui, ci chiar va înflori, dacă suntem pregătiți să slujim, având coapsele încinse și luminile aprinse. Slujirea și rugăciunea sunt valori care duc mai departe Biserica.
La finalul predicii, pr. Dorcu, referindu-se la biserica noastră din Butea, care nu este un cadou, ci jertfa, munca, sacrificiul, lacrimile și transpirația unora mai în vârstă dintre cei prezenți, sau a părinților și a bunicilor noștri, ne-a îndemnat pe toți, dar mai ale pe cei mai tineri, să nu uităm de sângele și transpirația strămoșilor noștri: "În fiecare perete de aici, din biserică, sunt relicvele și sângele părinților noștri, care au cărat mortar cu găleata. Astăzi strig de la acest amvon, nu uitați să iubiți biserica, munca și jertfa înaintașilor noștri".
La finalul Sfintei Liturghii pr. Alois Moraru a realizat o prezentare succintă a cărții lansate, rodul mai multor ani de cercetare efectuată în Parohia Butea, dar și consultând arhive din Săbăoani, Alba Iulia, seminarul din Iași, Tămășeni și chiar arhiva Securității. Cartea, apărută la Editura "Presa Bună", vorbește despre viața părintelui Alois Dămoc, despre cei 37 de ani de activitate pastorală la Butea: 5 ani ca vicar și colaborator al părintelui Gheorghe Petz și 31 de ani ca paroh. Părintele Moraru le-a adresat tuturor celor prezenți invitația de a-l cunoaște mai bine pe omul și preotul Alois Dămoc, ctitorul bisericii din Butea și, de asemenea, a felicitat comunitatea pentru înfrumusețarea acestui lăcaș de cult, realizată în ultimii ani.
Celebrarea s-a încheiat cu mulțumirile părintelui paroh, îndreptate în primul rând către Preasfânta Treime, și cu un gând de recunoștință adresat tuturor preoților adunați în jurul altarului, către binefăcătorii care au contribuit la realizarea icoanei din mozaic, către surorile din Congregația "Misionarele Pătimirii lui Cristos", către echipa ERCIS FM și postul de televiziune Angelus Tv, care au făcut ca celebrarea să ajungă și la cei de departe și către toți cei care s-au implicat cu dăruire pentru ca această zi să fie o sărbătoare frumoasă și înălțătoare.
Ana Petrina
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
10 august: Butea: Inaugurarea icoanei din mozaic a Preasfintei Treimi și lansarea cărții Părintele Alois Dămoc, ctitor de biserică și de suflete, în Ziua Butenilor de Pretutindeni
Înregistrarea Sfintei Liturghii:
* * *
Părintele Alois Dămoc, ctitor de biserică și de suflete
Alois Moraru, Ed. "Presa Bună", 2025, ISBN 978-630-6574-20-9, 17x24 cm, 416 p., 50 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
- prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
- prin e-mail: libraria@ercis.ro
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro