Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, Raport de Sinteză. O Biserică sinodală în misiune, Iași 2024, 90 p., 14Ś20 cm, ISBN 978-606-578-540-3, 15 lei.

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Raport de Sinteză. O Biserică sinodală în misiune, scrisă de A XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția "Magisterium", în formatul 14Ś20 cm, are 90 p., și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

"Noi toți am fost botezați într-un singur Duh spre a fi un singur trup" (1Cor 12,13). Este experiența, plină de bucurie și de recunoștință, pe care am trăit-o în această Primă Sesiune a Adunării sinodale, care s-a ținut de pe 4 până pe 28 octombrie 2023, cu tema "Pentru o Biserică sinodală. Comuniune, participare, misiune". Prin harul comun al Botezului, am putut trăi împreună cu o singură inimă și un singur suflet, deși în diversitatea proveniențelor, limbilor și culturilor. Ca un cor am încercat să cântăm în varietatea vocilor și în unitatea sufletelor. Duhul Sfânt ne-a făcut să experimentăm armonia pe care numai el știe s-o genereze: ea este un dar și o mărturie într-o lume sfâșiată și dezbinată.

Adunarea noastră s-a desfășurat în timp ce în lume se întețesc războaie vechi și noi, cu drama absurdă a nenumăratelor victime. Strigătul săracilor, al celor care sunt constrânși să migreze, al celor care îndură violență sau suferă consecințele devastatoare ale schimbărilor climatice, a răsunat printre noi, nu numai prin mijloacele de comunicare, ci și din glasul multora, implicați personal cu familiile lor și cu popoarele lor în aceste evenimente tragice. I-am purtat pe toți, în fiecare moment, în inimă și în rugăciune, întrebându-ne în ce mod Bisericile noastre pot să favorizeze drumuri de reconciliere, de speranță, de dreptate și de pace.

Întâlnirea noastră s-a desfășurat la Roma, în jurul succesorului lui Petru, care ne-a întărit în credință și ne-a determinat să fim îndrăzneți în misiune. A fost un har să începem drumul din aceste zile cu o veghe ecumenică, în care am văzut rugându-se împreună cu papa, la mormântul lui Petru, conducătorii și reprezentanții celorlalte confesiuni creștine: unitatea fermentează tăcută înăuntrul Sfintei Biserici a lui Dumnezeu; vedem cu ochii noștri și, plini de bucurie, vă mărturisim asta. "Cât de frumos și cât de plăcut este ca frații să trăiască împreună!" (Ps 133,1)

Prin voința Sfântului Părinte, Adunarea a adunat împreună și în jurul episcopilor alți membri ai poporului lui Dumnezeu. Episcopii, uniți între ei și cu episcopul de Roma, au arătat Biserica drept comuniune de Biserici. Laice și laici, consacrați și consacrate, diaconi și preoți au fost, împreună cu episcopii, martori ai unui proces care vrea să implice întreaga Biserică și pe toți în Biserică. Ei au amintit că Adunarea nu este un eveniment izolat, ci parte integrantă și pasaj necesar al procesului sinodal. În multiplicitatea intervențiilor și în pluralitatea pozițiilor a răsunat experiența unei Biserici care învață stilul sinodalității și căutând formele cele mai potrivite pentru a o realiza.

Sunt mai mult de doi ani de când am început drumul care ne-a condus la această Sesiune. După deschiderea procesului sinodal petrecut pe 9 octombrie 2021, toate Bisericile, deși în pas diferit, s-au angajat într-un proces de ascultare care a avut etape diecezane, naționale și continentale, ale cărui rezultate au fost cuprinse în respectivele documente. Cu această Sesiune s-a deschis faza în care întreaga Biserică receptează roadele acestei consultări pentru a discerne, în rugăciune și în dialog, drumurile pe care Duhul ne cere să le parcurgem. Această fază va dura până în luna octombrie 2024, când a doua Sesiune a Adunării va duce la capăt propria lucrare, oferind-o Sfântului Părinte.

Întregul drum, înrădăcinat în Tradiția Bisericii, se desfășoară în lumina magisteriului conciliar. De fapt, Conciliul al II-lea din Vatican a fost ca o sămânță aruncată în ogorul lumii și al Bisericii. Viața zilnică a credincioșilor, experiența Bisericilor în fiecare popor și cultură, multiplele mărturii de sfințenie, reflecția teologilor au fost terenul în care ea a încolțit și a crescut. Sinodul 2021-2024 continuă să ia din energia acelei semințe și să-i dezvolte potențialitățile. De fapt, drumul sinodal pune în aplicare ceea ce a învățat Conciliul despre Biserică drept Mister și popor al lui Dumnezeu, chemat la sfințenie. El valorizează aportul tuturor celor botezați, în varietatea vocațiilor lor, la o mai bună înțelegere și practicare a evangheliei. În acest sens, constituie un adevărat act de receptare ulterioară a Conciliului, care îi prelungește inspirația și îi relansează forța profetică pentru lumea de astăzi.

După o lună de muncă, acum Domnul ne cheamă să ne întoarcem în Bisericile noastre pentru a vă transmite vouă, tuturor, roadele muncii noastre și a continua împreună drumul. Aici, la Roma, eram numai câțiva, dar sensul parcursului sinodal convocat de Sfântul Părinte este acela de a-i implica pe toți cei botezați. Dorim cu ardoare ca asta să se întâmple și vrem să ne angajăm pentru a face posibil acest lucru. În acest Raport de Sinteză am adunat elementele principale reieșite în dialogul, în rugăciunea și în confruntarea care au caracterizat aceste zile. Relatările noastre personale vor îmbogăți această sinteză cu tonul experienței trăite, pe care nicio pagină n-o poate restitui. Astfel, vom putea să vă mărturisim cât de bogate au fost momentele de tăcere și de ascultare, de împărtășire și de rugăciune. Vom împărtăși și că nu a fost ușor să ascultăm idei diferite, fără a ceda imediat în fața ispitei de a reacționa; să oferim propria contribuție ca pe un dar pentru ceilalți și nu ca pe o certitudine absolută. Însă harul Domnului ne-a condus să facem asta, în pofida limitelor noastre, și aceasta a fost pentru noi o adevărată experiență de sinodalitate. Practicând-o, am înțeles-o mai bine și am perceput valoarea ei.

De fapt, am înțeles că a merge împreună ca botezați, în diversitatea carismelor, vocațiilor, slujirilor, este important nu numai pentru comunitățile noastre, ci și pentru lume. Fraternitatea evanghelică este ca o candelă, care nu trebuie pusă sub un obroc, ci pe candelabru, ca să facă lumină asupra întregii case (cf. Mt 5,15). Lumea are nevoie astăzi mai mult ca oricând de această mărturie. Ca discipoli ai lui Isus, nu putem să ne sustragem de la misiunea de a arăta și a transmite unei omeniri rănite iubirea și duioșia lui Dumnezeu.

Lucrările din această Sesiune s-au desfășurat urmărind firul conducător oferit de Instrumentum laboris, care ne invita să reflectăm asupra semnelor caracteristice ale unei Biserici sinodale și asupra dinamicilor de comuniune, misiune și participare care locuiesc în ea. Confruntarea cu privire la întrebările propuse a confirmat bunătatea structurii de ansamblu a firului conducător. Am putut să intrăm în miezul problemelor, să identificăm temele care au nevoie de aprofundare, să prezentăm un prim nucleu de propuneri. În lumina pașilor înainte făcuți, Raportul de Sinteză nu reia sau nu reafirmă toate conținuturile din Instrumentum laboris, ci le relansează pe cele considerate prioritare. Acesta nu este în niciun fel un document final, ci un instrument în slujba discernământului care va mai trebui să continue.

Textul este structurat în trei părți. Prima schițează Fața Bisericii sinodale, prezentând principiile teologice care iluminează și întemeiază sinodalitatea. Aici stilul sinodalității apare ca un mod de a acționa și a lucra în credința care se naște din contemplarea Treimii și valorizează unitatea și varietatea ca bogăție eclezială. A doua parte, intitulată Toți discipoli, toți misionari, tratează despre toți cei care sunt implicați în viața și în misiunea Bisericii și despre relațiile lor. În această parte, sinodalitatea se prezintă îndeosebi ca drum unit al poporului lui Dumnezeu și ca dialog rodnic al carismelor și slujirilor în slujba venirii Împărăției. A treia parte are titlul A țese legături, a construi comunități. Aici sinodalitatea apare îndeosebi ca un ansamblu de procese și o rețea de organisme care permit schimbul între Biserici și dialogul cu lumea.

În fiecare dintre cele trei părți, fiecare capitol adună convergențele, problemele de înfruntat și propunerile reieșite din dialog. Convergențele identifică punctele stabile la care reflecția poate să privească: sunt ca o hartă ce ne permite să ne orientăm pe drum și să nu rătăcim strada. Problemele de înfruntat adună punctele asupra cărora am recunoscut că este necesar să continuăm aprofundarea teologică, pastorală, canonică: sunt ca niște răscruci asupra cărora trebuie să ne oprim, pentru a înțelege mai bine direcția de luat. Propunerile indică în schimb posibile piste de parcurs: unele sunt sugerate, altele recomandate, altele cerute cu mai multă forță și determinare.

În lunile următoare, Conferințele Episcopale și structurile ierarhice ale Bisericilor orientale catolice, fiind un racord între Bisericile locale și Secretariatul General al Sinodului, vor desfășura un rol important pentru dezvoltarea reflecției. Pornind de la convergențele obținute, sunt chemate să se concentreze asupra problemelor și asupra propunerilor mai relevante și mai urgente, favorizând aprofundarea lor teologică și pastorală și indicând implicațiile canoniste.

Purtăm în inimă dorința, sprijinită de speranță, ca acest climat de ascultare reciprocă și de dialog sincer pe care l-am experimentat în zilele de lucrare comună la Roma să iradieze în comunitățile noastre și în toată lumea, în slujba creșterii seminței bune a Împărăției lui Dumnezeu.

(Din Introducerea la document)

* * *

Raport de Sinteză. O Biserică sinodală în misiune
A XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, Ed. "Sapientia", 2024, ISBN 978-606-578-540-3, 14Ś20 cm, 90 p., 15 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Librăria "Sapientia":

  • prin poștă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuțeanu, nr. 6; 700462-Iași
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754.826.814
  • prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria "Sapientia" din Iași (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași)
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat