Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna mai 2022

Vestea care stă la baza credinței noastre - "Cristos a înviat" - și bucuria celebrării Învierii împreună cu credincioșii, în catedrala din Iași și în orice biserică sunt mesajul transmis de coperta numărului 5 (389) al revistei "Lumina creștinului", ajunsă în anul XXXIII al seriei noi.

"Sărbătoarea Învierii Domnului este prin excelență o sărbătoare a renașterii, a vieții și a bucuriei" ne reamintește PS Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași, în scrisoarea pastorală redată în paginile 3 și 4. Despre cum au fost sărbătorile pascale în acest an la catedrala ieșeană a relatat pr. Cristian Diac, în articolul care acoperă paginile 4 și 5.

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea Sfântului Alois Orione, "apostol al carității". Despre această celebrare și despre modul cum Congregația "Don Orione" sărbătorește acest an jubiliar citim la paginile 6 și 7 în interviul acordat de pr. Alessandro Lembo, rector al Seminarului "Don Orione" din Iași.

Anticipând emoțiile prilejuite de Olimpiada Națională de Religie Catolică desfășurată la Iași în perioada 27 aprilie - 1 mai, pr. Petru-Sebastian Tamaș face câteva reflecții cu privire la "cine pe cine educă" și la sensul competițiilor școlare, în articolul din pagina 8.

"Pentru că e viu" Isus Cristos, Vlad Ropotică, pornind de la o scenă dintr-o piesă de teatru shakespeariană, concluzionează: "Aceasta e vestea bună pentru un creștin - Isus e viu și acest lucru aduce viață și omului. Aduce speranță și puterea de a înfrunta chiar și cel mai dur adevăr. Și de a nu sparge oglinda".

La rubrica "Părtași la viața Bisericii", Ana Dura scrie la pagina 10 în articolul intitulat "O competiție către cer": "Bucuria este cu mult mai mare dacă ești înconjurat de cei pe care i-ai sprijinit și i-ai ridicat din poticnirea lor, chiar dacă această oprire a însemnat să încetinești și să pierzi elanul inițial. Recunoștința din ochii lor va fi avântul pentru o altă bucată de drum".

Pr. Iulian Faraoanu, la rubrica "Citind Scriptura", din pagina 11, scrie despre "Bunul Păstor și turma sa", centrându-se pe cuvintele "ascultare", "cunoaștere" și "adeziune". Experiența de viață și exemplul lui Charles de Foucauld sunt surprinse de pr. Mihai Pătrașcu în articolul din pagina 12, la rubrica "Mesajul sfinților". Pr. Iosif Dorcu continuă pelerinajul în proză pe la sanctuarele din lume, popasul din acest număr la pagina 13 fiind în Slovenia, la Brezje.

Dimensiunea caritativă a trăirii autentice a Învierii Domnului este prezentată de Petronela Maftei la pagina 14, în articolul "De Paști alături de beneficiarii Caritas".

"Fii bun până la capăt" este un îndemn mereu actual, dar și titlul unei emoționante experiențe de viață pe care o prezintă pr. Felician Tiba la pagina 15, dedicată familiilor. Curiozitatea unui ministrant în fața lămpii veșnice din biserică este surprinsă de același preot în pagina 16, la rubrica "Pentru copii", alături de care putem citi și o reflecție despre Duminica Albă, semnată de Iuliana S.

Tinerilor li se adresează pr. Felix Roca, la pagina 17, în articolul "Predicați (și) din tastatură", din seria "Înțelepciunea digitală", îndemnându-i să aibă mereu și oriunde curajul de a da mărturie despre Cristos cel înviat.

"Noi suntem chemați să vedem în familiile noastre prezența vie a Celui Înviat" ne amintește Eugenia Dămătăr în articolul "Paștele în familie", la pagina 18. Pe o coloană, aceeași pagină redă poezia "Paște creștinesc" semnată de pr. Cristian Chinez.

Meditația "Deconsacrarea celui de lângă noi" semnată de pr. Ioan Balan la pagina 19 pornește de la cuvintele: "Omul se naște cu pata păcatului strămoșesc pe suflet, dar sacramentul Botezului îi deschide poarta vieții spirituale vindecându-i rana". În aceeași pagină, pr. Cristian Chinez semnează și "tableta spirituală" intitulată "Unicitatea Învierii".

Pagina 20, dedicată misiunilor, ne întâmpină în acest număr cu titlul "Sunt doar un om", al articolului semnat de pr. Florin-Petru Sescu, care ne invită să ne revizuim "modul cum privim îi privim pe frații noștri de peste mări și țări, pe frații noștri de peste granițe, pe frații noștri care trăiesc printre noi, dar poate ni se par diferiți", amintindu-ne că "toți suntem oameni, suntem asemănători".

Rubrica "Figuri ilustre" din acest număr este dedicată preotului Bronisław Chodanienok, care, deși a păstorit catolicii basarabeni doar timp de 24 de ani, a fost "numit de contemporani «pâinea cea de toate zilele pentru credincioșii săi»", după cum îl prezintă pr. Petru Ciobanu la pagina 21.

Următoarele trei pagini ale revistei, 22, 23 și 24, cuprind o selecție de știri redactate de Ovidiu Bișog despre evenimente din Biserica Catolică, un spațiu amplu fiind dedicat evenimentelor din Dieceza de Iași.

Depresia, "cea mai frecventă afecțiune de natură psihiatrică", poate fi învinsă, așa cum ne încurajează dr. Bianca Hanganu, la rubrica deja consacrată, "În apărarea sănătății", din pagina 25.

Ce cărți nou apărute pot fi cumpărate din Librăria "Presa Bună" aflăm în pagina 26, în care continuă concursul "Scrii și câștigi" adresat cititorilor fideli ai revistei.

Un nou rebus, "Nume și locuri biblice (XVII)" este propus spre dezlegare de pr. Emanuel Imbrea la pagina 27.

Fragmente din mesajul "Urbi et Orbi" de Paște al Papei Francisc încununează coperta ultimă a acestui număr al revistei "Lumina creștinului", dintre care se evidențiază cuvintele: "Cristos, învingătorul păcatului, al fricii și al morții, ne îndeamnă să nu ne resemnăm la rău și violență".

Vă dorim o lectură în tihnă, iar pacea între oameni să fie mereu în intențiile noastre de rugăciune!

Ovidiu Bișog

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creștinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXIII, nr. 5 (389), mai 2022, 4 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro
 


lecturi: 1138.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat