Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia": Trei noi cărți

La Editura "Sapientia" au apărut recent cărțile: Pilde. Un colț de pâine pentru suflet, scrisă de pr. Iosif Irinel Iosub, Biserica și istoria. Vol. I. Rezistența prin credință, scrisă de dr. Dănuț Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu, și Collegialità e Sinodalità episcopale nella Chiesa di oggi. Una prospettiva storica, teologia e giuridica, scrisă de pr. dr. Ciprian Bejan-Piser.

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Pilde. Un colț de pâine pentru suflet, scrisă de pr. Iosif Irinel Iosub. Cartea apare în colecția "Cateheză", în formatul 14Ś20 cm, are 252 pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Pr. Irinel-Iosif Iosub este cunoscut deja cititorilor noștri atât ca poet, prin volumele de poezii publicate la Editura "Sapientia", cât și ca bun vestitor al cuvântului dumnezeiesc, pe care îl explică și îl ilustrează, după exemplul Mântuitorului, prin diferite exemple, adaptate grupurilor de ascultători.

În 2020 a publicat volumul Pilde. Firimituri culese, în care a selectat 167 de pilde, pe care le-a grupat în 16 categorii. Dacă pildele din acest prim volum erau preluate din Sfânta Scriptură, din cărți de spiritualitate, din predicile altor preoți sau chiar de pe Internet, în volumul de față, intitulat Pilde. Un colț de pâine pentru suflet, pr. Irinel a încercat să creeze el însuși aceste pilde și să le însoțească cu o aplicație practică. Astfel, și în acest volum avem tot 167 de pilde, dar grupate în 19 categorii: Dumnezeu, educație, familia, moarte, judecată, credința, sacramente, înviere, suferință, responsabilitate, păcatul, Crăciunul, iertarea, viața consacrată, viața curată, iubire, rugăciune, sinceritate, fericire.

Citind aceste pilde, se poate nota cu ușurință intenția pedagogică, omiletică sau catehetică a autorului. De fapt, scopul final al oricărei pilde nu este simpla delectare a imaginației, ci educarea ascultătorilor în spiritul învățăturii de credință creștine.

Ca păstor al unei comunități creștine, pr. Iosub este conștient că principala sa misiune este să-i hrănească pe credincioși cu cuvântul lui Dumnezeu, proclamat la celebrările liturgice. Pâinea cuvântului trebuie frântă și împărțită credincioșilor, fiecăruia după starea sa. Știm însă din experiență că hrana servită la o masă festivă trebuie să încânte nu doar stomacul, ci și papilele gustative, și ochii, pentru ca bucuria participării la ospăț să fie cât mai profundă. Tot la fel, o omilie, o predică, o cateheză - proclamate întotdeauna într-un cadru festiv - trebuie să fie pregătită de o așa manieră încât să încânte nu doar intelectul, ci și voința și sentimentele. În acest sens, o pildă, un exemplu poate să ajute ca un adevăr de credință să fie înțeles mai bine și să fie asimilat mai ușor.

Pildele publicate în acest volum sunt ordonate tematic, ca să fie mai ușor de găsit și folosit atât preoți, cât și de credincioși, pentru hrana proprie sau pentru a transmite adevărurile de credință. Consider că și aceasta o formă de caritate pastorală! Sperăm ca ele să le fie de folos cititorilor și să trezească și în alții dorința de împărtășire, după cum spunea sfântul Toma de Aquino: Contemplata aliis tradere! Dă și altora rodul contemplației tale!

Pr. dr. Ștefan Lupu

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Biserica și istoria. Vol. I. Rezistența prin credință, scrisă de dr. Dănuț Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția "Istoria Bisericii", în formatul 14Ś20 cm, are 348 pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Ca motto pentru prezentarea volumului Biserica și istoria. Vol. I. Rezistența prin credință, am ales citatul în limba latină al lui Marcus Tullius Cicero, din De Oratore, care tradus înseamnă: "De asemenea, prin ce altă voce, decât cea a oratorului, istoria este martorul timpului, este lumina adevărului, este viața memoriei, este învățătoarea vieții, este vestitorul antichității, destinată nemuririi?"

Întâlnim aici celebrul citat, redat deseori pentru a aminti de datoria noastră de a învăța din istorie și cu ajutorul istoriei: Historia magistra vitae est!

Din păcate, puțini se apleacă asupra istoriei și nu este de mirare că astăzi lipsesc reperele morale ale istoriei, în timp ce mulți contemporani au pierdut "memoria" trecutului. Un profesor, chiar de istorie, le amintea studenților săi că, într-adevăr, istoria este învățătoarea vieții, dar că astăzi are puțini "studenți" și că sunt mai puțini cei interesați să afle adevărul din trecut. Și acest lucru este valabil despre o perioadă grea prin care a trecut România - și în special Biserica Catolică - în timpul regimului comunist.

Desigur, avem o istorie care încă nu este pe deplin studiată și cunoscută, dar este bogată în fapte eroice și de martiriu care trebuie să ne amintească de cei ce au "mers înaintea noastră cu semnul credinței" (Liturghia catolică, Canonul Roman) și care, de multe ori, cu propria lor viață, au scris istoria, acest manual din care ar trebui să sorbim învățătură pentru a avea un viitor mai bun, trăind într-un prezent pe care l-a zidit trecutul.

Prezentarea și interpretarea istoriei noastre bisericești din partea unor cercetători și istorici sunt importate și au început să aducă roade, scoțând la lumină adevărul istoriei, prin care suntem ajutați să ne ancorăm în trecut pentru a nu-l uita și pentru a putea transmite generațiilor viitoare un exemplu elocvent de verticalitate creștină și civică în fața persecuțiilor împotriva creștinilor. În Scrisoarea către Evrei citim: "Amintiți-vă de conducătorii voștri care v-au învățat cuvântul lui Dumnezeu și, meditând împlinirea vieții lor, imitați credința lor" (Evr 13,7), adevăr care nu poate fi limitat strict la "conducători", ci la toți eroii și martirii credinței, victime ale totalitarismului comunist.

Primul volum din trilogia Biserica și istoria, cu subtilul Rezistența prin credință, apare sub egida Departamentului de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" al Episcopiei de Iași, al Centrului "Biserica și istoria", de pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, și al Oficiului Diecezan pentru Cultură, Cercetare, Publicații și Informații al Episcopiei de Chișinău. Și dacă în citatul de mai sus, Cicero era invocat ca oratorul suprem care transmite istoria corectă, în cazul de față îi avem pe "oratorii noștri", cercetătorii pasionații și asidui ai Arhivelor noastre, domnul prof. dr. Dănuț Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu, primul - pentru istoria suferințelor Bisericii Catolice din cele două dieceze-surori București și Iași, al doilea - pentru Biserica Catolică de "dincolo de Prut", care ne descoperă cu atâta pasiune fața necunoscută a unei Biserici "vechi", dar în același timp "tinere", prin aducerea în "prezent" a faptelor de eroism și de martiriu ale multor contemporani care au trăit mult timp lângă noi și în mijlocul nostru.

Parcurgând paginile cărții, apare realitatea unei mărturii excepționale de credință ce a implicat sute de mii de femei și bărbați uciși pentru că au aparținut Bisericii. Este un fapt evident al istoriei recente a Bisericii persecutate, care a unit și unește creștinii din fiecare Biserică și confesiune și este transmis ca punct de referință al memoriei lor, așa cum apare din cuvintele sfântului Papă Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea Tertio millennio adveniente: "În secolul nostru (sec. XX) au revenit martirii, adesea necunoscuți, «soldați necunoscuți» ai marii cauze a lui Dumnezeu. Pe cât posibil, mărturiile lor nu trebuie pierdute în Biserică". Pentru aceasta, papa a lansat o invitație: "Este necesar ca Bisericile locale să facă totul pentru a nu lăsa să piară memoria celor care au suferit martiriul, adunând documentația necesară".

Este o lecție pe care ne-o însușim și noi: trecutul nu trebuie uitat, istoria de eroism a credincioșilor noștri din timpurile de tristă amintire trebuie să fie o adevărată "maestră a vieții".

Felicitări și profundă recunoștință autorilor acestui volum, cu dorința de a vedea cât mai curând și celelalte volume, care ne vor întregi "memoria" istoriei Bisericii Catolice din țara noastră.

ÎPS Aurel Percă,
arhiepiscop mitropolit de București

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Collegialità e Sinodalità episcopale nella Chiesa di oggi. Una prospettiva storica, teologia e giuridica, scrisă de pr. dr. Ciprian Bejan-Piser. Cartea apare în colecția "Disertații doctorale", în formatul 14Ś20, are 116 pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Sinodul Episcopilor este o instituție permanentă decisă pe Papa Paul al VI-lea în anul 1965 ca un răspuns la dorința Părinților Conciliului al II-lea din Vatican pentru a menține viu spiritul autentic ce s-a format în decursul anilor conciliari.

Sinodul este un loc de întâlnire pentru episcopi, mereu în jurul Pontifului Roman și niciodată fără el, un loc de împărtășire a experiențelor ecleziale, pentru a căuta împreună, în comun, soluții pastorale valide pentru Biserica universală.

Sinodul Episcopilor are rolul de a-l ajuta cu sfaturile sale pe Sfântul Părinte în guvernarea Bisericii universale.

În acest context a apărut și lucrarea de față intitulată Collegialità e Sinodalità episcopale nella Chiesa di oggi (Colegialitate și Sinodalitate episcopală în Biserica de astăzi), lucrare ce tratează, în special, despre evoluția istorico-teologică-juridică a celor două concepte mai sus menționate.

Ne-am propus să examinăm, pe cât posibil, impactul pe care Sinodul Episcopilor îl are în Bisericile locale și în Biserica Universală și să inserăm întreaga chestiune în Misterul Bisericii.

Instituția Sinodului Episcopilor este un organism care ajută, oferă consultanță, însă nu slăbește și nici nu reduce în vreun fel puterea de guvernământ a Pontifului Roman. De aceea, sinodalitatea este manifestarea concordiei și unității dintre episcopi, împreună cu Pontiful Roman. Este necesar ca aceasta să domnească în această instituție centrală, întrucât diversitatea carismelor și rolurile diferite care ar trebui să se întâlnească toate în Cristos, și sub Vicarul său, Pontiful Roman, actualizează mereu, tot mai mult, imaginea Bisericii.

Așadar, funcția consultativă a Sinodului Episcopilor, sub Vicarul lui Cristos, este îndreptată spre unitatea Bisericii și spre misiunea acesteia în lumea întreagă.

Pr. Ciprian Bejan-Piser

* * *

Pilde. Un colț de pâine pentru suflet
Iosif Irinel Iosub, Ed. "Sapientia", 2021, ISBN 978-606-578-448-2, 14Ś20 cm, 252 p., 25 lei

Biserica și istoria. Vol. I. Rezistența prin credință
Dănuț Doboș, Petru Ciobanu, Ed. "Sapientia", 2021, ISBN 978-606-578-453-6, 14Ś20 cm, 348 p., 30 lei

Collegialità e Sinodalità episcopale nella Chiesa di oggi. Una prospettiva storica, teologia e giuridica
Ciprian Bejan-Piser, Ed. "Sapientia", 2021, ISBN 978-606-578-456-7, 14Ś20 cm, 116 p., 15 lei

* * *

Aceste cărți, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Librăria "Sapientia":

  • prin poștă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuțeanu, nr. 6; 700462-Iași
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754.826.814
  • prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria "Sapientia" din Iași (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași)
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 1629.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat