Editura "Presa Bună": Querida Amazonia. Ce "visează" Biserica despre Amazonia?

La Editura "Presa Bună" a apărut exortaţia apostolică post-sinodală Querida Amazonia (Dragă Amazonia), semnată de papa Francisc la 2 februarie şi dedicată vestirii evangheliei în regiunea Amazoniei. Exortaţia este rezultatul adunării speciale a Sinodului episcopilor dedicată Regiunii Panamazonia, desfăşurată în perioada 6-27 octombrie 2019 în Cetatea Vaticanului sub genericul "Amazonia, noi drumuri pentru Biserică şi pentru o ecologie integrală". Documentul cuprinde patru capitole, cu introducere şi concluzie, fiind structurat în 111 puncte.

"Iubita Amazonie". Acestea sunt primele două cuvinte care traduc în limba română numele exortaţiei postsinodale şi introduc în lectura unui document papal, apărut ca rezultat al dezbaterilor şi lucrărilor unui sinod care a avut loc la Roma, între 6 şi 27 octombrie 2019, despre îndepărtata regiune geografică din continentul latinoamerican, Amazonia. Titlul complet ar fi: Amazonia: noi drumuri pentru Biserică şi pentru o ecologie integrală. Ţările amazoniene implicate şi vizate direct în lucrările sinodale au fost nouă: Brazilia, Bolivia, Columbia, Ecuador, Guyana, Peru, Suriname, Venezuela şi Guyana Franceză.

Documentul are un limbaj şi o structură care nu sunt mereu tipice genului exortaţiei. Referitor la primul, pe lângă expunerea strict eclezială, teologică sau magisterială, ceea ce colorează materialul capitolelor, din punct de vedere lexical, sunt chiar referinţele poetice, culese din literatura amazoniană, inserţiile de poezie şi texte lirice, care fac parcurgerea documentului atractivă şi vie. Cu privire la structură, Sfântul Părinte precizează chiar de la început că-şi propune să formuleze patru visuri, inspirate din realitatea acestei regiuni lationoamericane. Acestea patru dau numele celor patru capitole ale exortaţiei: 1. Un vis social; 2. Un vis cultural; 3. Un vis ecologic; 4. Un vis eclezial.

Ce vrea să spună visul social? Întâi de toate, el vrea să fie o radiografie a unei situaţii îngrijorătoare, de distrugere a bogăţiei unui ecosistem prin exploatare şi interese colonizatoare. De aceea, se poate vorbi pe drept de o stare generală care "provoacă un protest care strigă la cer." (nr. 9). Biserică îşi face propriu acest strigăt alarmant în numele săracilor şi al biodiversităţii ameninţate de dezechilibru. Visul social înseamnă nevoia stringentă de a recunoaşte că proporţiile crizei amazoniene nu se răsfrâng doar asupra ambientului, ci pătrund contaminator în sănătatea socială a populaţiilor care trăiesc acolo, determinând dereglări şi îmbolnăviri greu predictibile în efectele lor nocive. Iar criza este generată de cei care comit delictul tăierilor masive de lemn, de negustori şi exploatatori. Aceştia sunt atacatorii unei biosfere locale şi ai celor care i-au respectat secole de-a rândul sacralitatea şi importanţa vitală, pe falsul considerent că au în faţă "un gol de ocupat", "o imensitate sălbatică de domesticit" (nr. 9). La aceste profanări ale mediului, popoarele indigene au asistat neputincioase, fiind supuse la transformări alienante stilului lor de viaţă: migrarea în mediile urbane, servilismul, sărăcia, exploatarea, traficul de droguri, de persoane. Documentul recunoaşte cu durere realitatea "că membrii Bisericii au fost parte a reţelei de corupţie, uneori până acolo încât să accepte să menţină tăcerea în schimbul ajutoarelor economice pentru operele ecleziale" (nr. 25).

În faţa acestei stări deplorabile, papa scrie că "trebuie să ne indignăm cum se indigna Moise (cf. Ex 11,8), cum se indigna Isus (cf. Mc 3,5), cum se indignează Dumnezeu în faţa nedreptăţii (cf. Am 2,4-8;5,7-12; Ps 106,40) (nr. 15). Indignarea trebuie să capete proporţii şi să includă pe toţi într-un simţ de responsabilitate comună. De altfel, individualismul, atât de cunoscut societăţii noastre, este străin pentru oamenii acelei zone, unde totul este impregnat de comuniune şi coeziune, între ei şi cu natura. Schimbarea nu revine unei minorităţi, ci trebuie să includă toate instituţiile şi politicile, să fie un consens general, căci răul degajat va fi resimţit de toţi.

Ce vrea să spună visul cultural? Amazonia adăposteşte "peste 110 popoare indigene aflate în izolare voluntară" (nr. 29). Aceştia, precizează documentul, nu sunt nişte "sălbatici necivilizaţi". Fiecare dintre aceste popoare are propria cultură "în cadrul unui univers multicultural" (nr. 31), într-o simbioză cu ambientul, pe care tiparele mentale europene îl pot înţelege mai greu. Mediul existenţial, cu flora şi fauna pe care le conţine, este mai mult decât o sursă de hrană. El devine personificat în poeziile care ilustrează universul artistic al oamenilor. Dumnezeu se revelează prin frumuseţea copacilor, vorbeşte prin plante şi prin apele fluviilor, iar acest lucru se observă în zestrea culturală a indigenilor, conservată în mituri, legende, poveşti. Natura este izvor de inspiraţie şi de creaţie culturală. Această bogăţie culturală a început să fie transcrisă de ultimele generaţii, aşa încât să fie posibilă cunoaşterea semnificaţiilor care stau în spatele obiceiurilor şi riturilor. Apoi, diferite tradiţii culturale încep să interacţioneze în respect pentru diversitatea celuilalt. O ameninţare la adresa sănătăţii şi continuităţii culturilor o reprezintă "economia globalizată" care nu ţine cont de dreptul de exprimare al propriei culturi (cf. nr. 40), perturbă natura şi odată cu aceasta cultura care îşi extrage seva din ea. Visul cultural pretinde respect pentru ceea ce este ancestral, pentru particularităţile culturale, pentru transmiterea fidelă a rădăcinilor noilor generaţii.

Ce este visul ecologic? Este înţelegerea unui adevăr simplu, pe care înţelepciunea indigenilor nu l-a teoretizat, ci l-a aplicat mereu la viaţă, şi anume că totul este interconectat: plantele, apele, animalele, oamenii sunt într-un sistem de legături, unde deteriorarea unei părţi înseamnă afectarea întregului. Natura cu tot ce implică ea nu este o materie insensibilă. Se vorbeşte despre "Mama-pământ" (nr. 42), despre venele acesteia care sângerează, fiindcă au fost tăiate de multinaţionale. Fluviul este asemenea sângelui vital din organism: "Apa fascinează în marele Rio al Amazoanelor, care adună şi dă viaţă la toate din jur". El este numit "părinte patriarh", "veşnicia secretă a fecundărilor", "coloana vertebrală care armonizează şi uneşte" (nr. 44, 45). Poezia devine mijlocul prin care poeţii populari exprimă strigătul lor de durere că acest ţesut verde armonios ar putea să cunoască un sfârşit iminent.

În interdependenţa pe care o zugrăvesc toate elementele ecosistemului se poate vedea că nimic nu trebuie considerat superfluu sau dispensabil. Industriile de extracţie nu poate invoca motivul că vizează numai o anumită specie sau o anumită regiune, căci efectul de domino se verifică în timp asupra întregii biodiversităţi. Dispariţia atâtor specii este o disonanţă iremediabilă în marea simfonie de laudă pe care toate speciile de plante şi animale o realizează înaintea Creatorului: "Din cauza noastră, mii de specii nu vor da glorie lui Dumnezeu prin existenţa lor, nici nu vor putea să ne comunice propriul mesaj" (nr. 54). Amazonia nu este un loc care incită la exploatare, ci mai degrabă la admiraţie şi contemplare. Acest deziderat cere realizarea unui alt vis.

Ce este visul eclezial? Este mandatul Bisericii de a nu fi indiferentă la strigătul silenţios, dar strident al Amazoniei. Există proiecte, politici ecologice, organizaţii. Însă peste toate acestea, Biserica aşază kerygma ei, prin care anunţă că Dumnezeul creştin iubeşte toată creaţia şi pe fiecare în parte, iar această iubire a manifestat-o în Isus Cristos (nr. 64). Ea va trebui să fie ferventă în efortul de a găsi cele mai adecvate expresii de înculturare a mesajului ei. Aceasta trebuie să îmbine cu grijă şi prudenţă două dimensiuni: vestirea integrală a adevărului despre Cristos şi receptarea a tot ceea ce Duhul Sfânt "a semănat deja în mod misterios în acea cultură" (nr. 68). Creştinismul nu este monocultural. El priveşte cu respect la culturile cu care interacţionează şi se inspiră din înţelepciunea ancestrală a acestora. Există înculturare socială, spirituală, liturgică, aşa încât să se poată vorbi de o Biserică cu "feţe amazoniene" (nr. 94). Aceasta înseamnă valorizarea rolului pe care îl au laicii cu simţ de responsabilitate, acolo unde lipsesc preoţii; evidenţierea forţei şi darului femeilor, care "dau contribuţia lor Bisericii, după modul lor propriu şi prelungind forţa şi duioşia Mariei" (nr. 101). Visul eclezial înseamnă convieţuire ecumenică şi interreligioasă, în temeiul unei îmbogăţiri reciproce, nu fără păstrarea propriei identităţi. În definitiv, zestrea comună a unui Dumnezeu e cea care dă caracteristica transcendenţei oricărei vieţi umane şi îndepărtează de "golul spiritual, egocentrismul comod, individualismul consumist şi autodistructiv" (nr. 108).

Toate aceste visuri unesc şi dau impulsul pentru lupta în favoarea Amazoniei şi a săracilor ei care strigă pentru dreptate ecologică, socială, umană.

Aşadar, patru visuri mari care îşi aşteaptă împlinirea. Iar împlinirea nu depinde doar de cursul naturii sau de intervenţia singulară a lui Dumnezeu, ci şi de implicarea oamenilor, a societăţii indigene, a conştiinţei internaţionale. Depinde de glasul Bisericii, al papei, al episcopilor, care trebuie să fie ferm şi incisiv, mai ales atunci când demnitatea oamenilor este călcată în picioare, natura este murdărită de exploatare, iar creaţia întreagă, din prilej de contemplare a Creatorului în frumuseţea lui multiformă devină un loc al mizeriei şi al urâtului.

Documentul se încheie cu o rugăciune adresată Fecioarei Maria, care este implorată să privească asupra Amazoniei, asupra oamenilor care o populează, cu sensibilitate maternă, dar şi cu o domnie care nu mai lasă pe nimeni să se simtă stăpân peste lucrarea lui Dumnezeu.

Lectura acestei exortaţii durează câteva ore. Spectrul problemelor amazoniene nu este elucidat exhaustiv. Ar fi nevoie de informări şi documentări suplimentare. Însă referinţele literare şi mai ales aserţiunile teologice dau o cunoaştere a situaţiei în stare să trezească conştiinţa şi compasiunea fiecăruia pentru o criză care se exprimă într-un "strigăt" pe care Biserica îl vrea universal.

Pr. Cristian Diac

* * *

Querida Amazonia
Papa Francisc, Ed. "Presa Bună", ISBN 978-606-8116-90-7, 14x20 cm, 70 p., 9 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

• prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi;
• prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
• prin e-mail: libraria@ercis.ro
• prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro

lecturi: 1073.