Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut un nou număr al revistei "Isus, prietenul copiilor": 1 (113) pe anul 2020

Revista trimestrială adresată copiilor apare, în primul număr al acestui an, din luna martie 2020, anul XXX, cu rubrici noi și interesante, cu scopul de a-i îmbucura pe copii și de a dezvolta în ei cunoașterea frumuseții credinței creștine, în forme specifice vârstei lor. Dat fiind că acest număr acoperă o perioadă liturgică destul de mare: Postul Mare și Timpul pascal, articolele încearcă să ilustreze tematici specifice sărbătorilor și momentelor pe care le prevede Biserica în calendarul ei pentru acest timp.

În fiecare număr al revistei copiii pot citi mesajul pe care PS Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași, li-l transmite, într-un limbaj simplu, atrăgător și viu. De data aceasta, el vorbește către toți cititorii lui mici despre "Bucuria sărbătorilor creștine". Sărbătoarea cu Isus are loc de fiecare dată când deschidem ușa inimii noastre pentru a-l lăsa să intre.

La rubrica "Scriptura și viața", se pot vedea ilustrații și texte interesante despre ultimele zile ale potopului de pe timpul lui Noe, când apa se retrăgea de-acum. La "Istorioare interesante" se găsește a treia parte din viața sfântului Francisc din Assisi, supranumită "o viață de iubire", când el își dă seamă că Dumnezeu îl cheamă să fie sărac între săraci și să contribuie la repararea Bisericii lui Cristos.

O rubrică nouă a fost introdusă în cadrul revistei, începând cu acest număr: "Așa scriu copiii", abordând o tematică largă prin filtrul gândirii de copil: "Isus este mântuirea noastră". Copii din Dieceza de Iași și nu numai și-au pus în scris părerile sau trăirile lor legat mântuirea adusă de Isus, ei au scris pentru ca alți copii să vadă și să fie încurajați să scrie și ei în numerele următoare. Astfel, revista pentru copii devine o revistă a copiilor, în sensul că ei se fac coautorii articolelor publicate.

"Să cunoaștem" este numele unei secțiuni care le oferă copiilor informații despre conținuturile credinței creștine. În acest număr sunt redate în sinteză și pe măsura priceperii lor zilele cele mai importante din Postul Mare și Timpul pascal, cu desene realizate de copii. Revista are și o rubrică dedicată creativității care poate fi arătată prin concurs, cei mai talentați fiind premiați de fiecare dată. Nici jocurile nu lipsesc din cuprinsul revistei, cu diferite provocări specifice celor mici. Iar cei care au întrebări cu privire la viața de credință sau curiozități pot scrie pe adresa redacției și primesc răspunsuri la secțiunea "În dialog cu copiii".

Acest ultim număr a fost redactat cu ajutorul, sugestiile și implicarea Lăcrămioarei Boroș, profesoară de religie, care este, prin natura profesiei, în contact direct cu copiii și care, în corespondență cu colege sau colegi de breaslă, poate aduce pe paginile revistei vocea și gândurile copiilor.

Revista poate ajunge la cât mai mulți copii din comunitățile parohiale prin implicarea mai ales a preoților, a părinților vicari care pot face o prezentare a revistei în întâlnirile catehetice.

Nutrim cu toții speranța că timpul dificil pe care îl resimțim cu toții, cel al pandemiei cu COVID-19, va trece, cu milostivirea Domnului, și ne va învăța să prețuim altfel viața, oamenii și tezaurul credinței noastre.

Pr. Cristian Diac

* * *

"Isus, prietenul copiilor"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-4010, anul XXX, nr. 1 (113), martie 2020, 2,5 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro

* * *

"Isus este mântuirea noastră" - Impresii ale copiilor


 

lecturi: 1550.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat