Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Cinci cărți noi la Editura "Serafica"

În ultima perioadă, la Editura "Serafica" au apărut următoarele cărți: Padre Pio din Pietrelcina. Răstignitul fără cruce, autor pr. Alois Donea; Francesco Perez. Biografia oficială (1861-1937), autor Mario Gadili; Împlinirea Eului. (Doar) trei atitudini, autor pr. Emilian Balașcă; Din toată inima și din tot sufletul, autor pr. Prospero Rivi; Trandafirul galben, autor Sergiu Cătălin Abalintoaie.

*

Padre Pio din Pietrelcina. Răstignitul fără cruce, autor pr. Alois Donea. Cartea apare în format 14x20 cm, are 282 de pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sfântul Anton de Padova" din Roman (sau online www.edituraserafica.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 24 lei.

În această toamnă, la Editura "Serafica" a văzut lumina tiparului o carte-eveniment: "Padre Pio din Pietrelcina. Răstignitul fără cruce". Editată de pr. Daniel Romila și tehnoredactată de pr. Adrian Măgdici, cartea reprezintă o adaptare a pr. Alois Donea după prima biografie oficială a lui Padre Pio, apărută în 1974, înainte de introducerea cauzei de beatificare. Spunem că este o carte eveniment din mai multe puncte de vedere. În primul rând, majoritatea credincioșilor din ziua de azi au auzit de Padre Pio. Un om, un preot, un călugăr capucin care a purtat stigmatele lui Cristos o jumătate de secol, și, de aici, poate și denumirea "răstignit fără cruce". În al doilea rând, avem în față un sfânt contemporan. Fără a minimaliza rolul sfinților din alte epoci, astăzi trăim într-o societate care are nevoie tot mai multă de miracole pentru a crede în Dumnezeu. Iar Padre Pio a fost, fără îndoială, semnul trimis de Dumnezeu contemporaneității că El există. Pe de altă parte, din punct de vedere literar cartea invită, pe lângă descoperirea în profunzime a celui ce a fost Padre Pio, și la o lectură alertă, romantică fără a cădea în romanțios, simplă fără a cădea în simplism, cotidiană fără a cădea în manierism. Mai mult decât atât, paginile de față reușesc să evite publicitatea nejustificată, prezentând o versiune onestă a vieții lui Padre Pio. Această primă biografie oficială are meritul de a pune accent pe omul și preotul Padre Pio, pe rolul jucat în revigorarea vieții creștine și mai puțin pe senzațional, așa cum a făcut-o o bună parte din mass-media epocii. Autorul evită dezbaterile spinoase și neproductive referitoare la atitudinea Bisericii față de "răstignitul fără cruce" - așa cum a fost numit de multe ori Padre Pio -, concentrându-se aproape în totalitate pe date istorice, medicale și mărturii care demonstrează, fără nici un dubiu, harul și sfințenia lui Padre Pio. Dureroase, fără a cădea însă în dramatism inutil, paginile de față reprezintă, de fapt, un fragment autentic de viață de sfințenie, autenticitate întărită și de mărturiile lui Padre Pio, păstrate în jurnalele sale și în scrisori, citate în această carte. Nu în ultimul rând, este un volum care se citește cu sufletul la gură, iar la final, cititorii pot trage o singură concluzie: când în istorie se ivește un răstignit, înseamnă că păcatul oamenilor este așa de mare, încât a fost necesar ca Padre Pio să urce Calvarul și să sufere pentru ca semenii săi să fie mântuiți.

[Emilian Pal]

*

Francesco Perez. Biografia oficială (1861-1937), autor Mario Gadili, traducător pr. dr. Sebastian Diacu, OFMConv. Cartea apare în format 14x20 cm, are 288 de pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sfântul Anton de Padova" din Roman (sau online www.edituraserafica.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

La Editura "Serafica", în colecția "Biblioteca de istorie", a apărut un nou volum dedicat popularizării Operei Don Calabria (Congregația Slujitorilor Săraci ai Divinei Providențe): "Francesco Perez. Biografia Oficială (1861-1937)", autor Mario Gadili, traducere. Pr. Dr. Sebastian Diacu, OFMConv. Cartea de față aduce în atenția cititorilor viața unui slujitor al lui Dumnezeu, mai puțin obișnuit, dar cu totul special: contele Francesco Perez, unul din primii discipoli ai Sfântului Ioan Calabria. Născut într-o familie foarte influentă din Verona, fiind al cincilea din cei 10 copii, contele Francesco Perez a primit, încă de mic, o educație catolică profundă, care l-a influențat pe tot parcursul vieții. De altfel, tatăl său, un conte extrem de bogat, avea și el aceeași educație, ceea ce l-a făcut model de viață creștină în toate funcțiile publice pe care le-a deținut. Practic, viața fratelui Francesco Perez se împarte în două mari etape: până la 48 de ani implicat în viața publică, iar mai apoi ca religios în cadrul Operei Don Calabria. De profesie avocat, Francesco Perez a deținut numeroase funcții publice: timp de 20 de ani a fost consilier orășenesc, revizor de conturi, inspector școlar, inspector al medicilor și farmaciștilor, președintele Congregației Carității - un organism de stat cu bani publici a cărui misiune era ajutorarea săracilor (un fel de direcție de asistență socială a zilelor noastre). Credința sa autentică l-a făcut remarcat în toate aceste funcții, într-o perioadă în care în Italia aveau loc numeroase revolte sociale, pe fondul crizei ce lovise țara după unificare. Bun prieten cu Sfântul Ioan Calabria, la 48 de ani contele decide să-și vândă toată averea și să o pună în slujba Operei Don Calabria, în cadrul căreia va rămâne, ca un frate umil și anonim în slujba săracilor și copiilor abandonați, până la sfârșitul vieții. Dincolo de eleganța și claritatea narațiunii, cartea de față poate și ar trebuie să fie un exemplu, mai ales în zilele noastre, despre slujirea aproapelui a celor ce dețin funcții publice sau care au posibilități financiare peste medie.

[Emilian Pal]

*

Împlinirea Eului. (Doar) trei atitudini, autor pr. Bogdan Emilian Balașcă, OFMConv. Cartea apare în format 14x20 cm, în colecția "Psihologie" are 216 de pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sfântul Anton de Padova" din Roman (sau online www.edituraserafica.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

La Editura "Serafica", în colecția "Psihologie", a apărut un nou volum de excepție: "Împlinirea Eului. (Doar) 3 atitudini", autor pr. Bogdan Emilian Balașcă, OFMConv. După cum însuși autorul precizează, această nouă carte reprezintă continuarea volumului "Dezvoltare personală integrală. 7 pași psiho-spirituali", apărut la editura noastră anul trecut. Dacă în volumul respectiv, Pr. Bogdan Emilian Balașcă propunea un traseu de dezvoltare personală compus din șapte pași pornind de la profeția lui Isaia ("Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel"), paginile de față reprezintă de fapt, finalitatea drumului parcurs în dezvoltarea personală a fiecăruia. De data aceasta, Bogdan Emilian Balașcă pornește de la tabloul Bunei Vestiri, mai precis de la răspunsul emblematic al Sfintei Fecioare Maria: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău". Pe baza acestui răspuns, autorul propune cititorilor trei atitudini, echivalente cu trei însușiri umane: atitudinea de sinceritate (care presupune capacitatea de a te lăsa privit), atitudinea de caritate (care presupune voința de a te dărui) și atitudinea de abandonare (care înseamnă a te menține liber în Dumnezeu). Pentru exersarea fiecărei atitudini, Pr. Bogdan Emilian Balașcă propune și o serie de exerciții practice - unele dintre acestea inspirate din Exercițiile spirituale ale sfântului Ignațiu de Loyola, oferind, astfel, și o finalitate discursului teoretic. Practic, întreaga carte e o pledoarie pentru așezarea eului în Dumnezeu, unica și suprema formă de împlinire a eului. La fel ca și în volumul precedent, autorul nu-și propune să creeze rețete de succes de împlinire, ci schițează un drum și o atmosferă pe care le trăiește orice om împlinit, pe baza aprofundărilor psiho-umane, biblico-spirituale, eforturi științifice și experiențe ale maeștrilor spirituali și ale sfinților.

[Emilian Pal]

*

Din toată inima și din tot sufletul, autor Prospero Rivi, traducător Fr. Iulian Ghiurcă, OFMCap. Cartea apare în format 12x19 cm, are 196 de pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sfântul Anton de Padova" din Roman (sau online www.edituraserafica.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 16 lei.

La Editura "Serafica" a văzut lumina tiparului cartea "Din toată inima și din tot sufletul", autor Prospero Rivi, traducător Iulian Ghiurcă. Frate capucin, Prospero Rivi a avut misiunea, timp de 40 de ani, de formator al tinerilor care doresc să îmbrățișeze viața franciscană. În paginile de față, autorul insistă pe recuperarea unei tradiții franciscane mai puțin cunoscute, și anume, rugăciunea mentală sau contemplativă, considerată, în trecut, una din cele mai importante forme de rugăciune în viața franciscană. Pornind de la dificultățile pe care le întâmpină credincioșii și nu numai, în a se ruga cu adevărat, Prospero Rivi schițează un ghid spiritual, un fel de manual de pregătire pentru rugăciunea mentală, pe care o consideră "o moștenire dificilă", dar prețioasă. Potrivit autorului, pentru o rugăciune mentală cât mai pură, cei care o practică trebuie să privească cu sinceritate asupra lor și, mai ales, asupra lui Dumnezeu, fără a vedea în El un zeu răzbunător ci, dimpotrivă, iubire desăvârșită. Fără a minimaliza importanța rugăciunii liturgice, autorul consideră rugăciunea contemplativă o adevărată cale franciscană, pentru urmarea căreia propune și modele practice de urmat. Concluzia autorului e una cât se poate de convingătoare: a învăța să te rogi înseamnă a te lăsa iubit.

[Emilian Pal]

*

Trandafirul galben, autor Sergiu Cătălin Abalintoaie. Cartea apare în format 12x19 cm, în colecția "Poezie" are 140 de pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sfântul Anton de Padova" din Roman (sau online www.edituraserafica.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 14 lei.

După ce a debutat, în 2018, cu volumul "Suflet hoinar", apărut la Editura "Serafica" în colecția Poezie, în 2019, Sergiu Cătălin Abalintoaie recidivează cu o nouă carte de poezii: "Trandafirul galben". De la început, trebuie să precizăm că, dacă am lua în considerare contextul literar actual, în momentul de față asistăm la o adevărată inflație - în ceea ce privește piața cărții de poezie - de autori. Uneori, poate fi un lucru bun, dar ce e dezarmant și dezamăgitor este faptul că majoritatea scriitorilor de poezie încearcă să se impună printr-un stil sau altul, încearcă să-și găsească locul, încolonându-se în pluton în curentele literare de care se vorbește tot mai des în ultima perioadă: postmodernismul, fracturismul, douămiismul, post douămiismul, existențialismul, mizerabilismul, etc. Cele mai multe voci poetice se pierd pe drum, iar cititorul de poezie rămâne frustrat pentru că aceste curente nu pun la îndemână și mijloacele necesare pentru a tria adevărata poezie de maculatură. Mai există o cutumă potrivit căreia poezia bună, în ziua de azi, e scrisă doar de elitele literaturii.

Ce-l determină pe Sergiu Cătălin Abalintoaie să publice un nou volum? Ei bine, el nu dă din coate pentru un loc în manualele de literatură, nu vânează premii sau recenzii pozitive. Cel mult, dă din coate pentru propria existență. Și fără să vrea, demonstrează că poezia nu e scrisă numai de elite culturale. După șase ani ascuns sub o mască de sudor în Italia, în prezent este ascuns în spatele unui volan de tir, transformând singurătatea drumurilor lungi în versuri. Iar "sufletul hoinar" i-a devenit un alter-ego, un "copilot".

[Emilian Pal]

* * *

"Padre Pio din Pietrelcina. Răstignitul fără cruce"
Pr. Alois Donea, Ed. "Serafica", 2019, ISBN 978-606-770-129-6, 14x20 cm, 282 p., 24 lei
https://www.edituraserafica.ro/carti-editura-serafica/vietile-sfintilor/padre-pio-din-pietrelcina-rastignitul-fara-cruce.html

Francesco Perez. Biografia oficială (1861-1937)
Mario Gadili, traducător pr. Dr. Sebastian Diacu, OFMConv., Ed. "Serafica", 2019, ISBN 978-606-770-126-5, 14x20 cm, 288 p., 25 lei
https://www.edituraserafica.ro/carti-editura-serafica/biblioteca-de-istorie/francesco-perez-biografia-oficiala-1861-1937.html

"Împlinirea Eului. (Doar) trei atitudini"
Pr. Bogdan Emilian Balașcă, OFMConv., Ed. "Serafica", 2019, ISBN 978-606-770-128-9, 14x20 cm, 216 p., 20 lei
https://www.edituraserafica.ro/carti-editura-serafica/psihologie/implinirea-eului-doar-3-atitudini.html

"Din toată inima și din tot sufletul"
Prospero Rivi, trad. Fr. Iulian Ghiurcă, OFMCap., Ed. "Serafica", 2019, ISBN 978-606-770-124-1, 196 p., 16 lei
https://www.edituraserafica.ro/carti-editura-serafica/spiritualitate/din-toata-inima-si-din-tot-sufletul.html

"Trandafirul galben"
Sergiu Cătălin Abalintoaie, Ed. "Serafica", 2019, ISBN 978-606-770-127-2, 12x19 cm, 140 p., 14 lei
https://www.edituraserafica.ro/carti-editura-serafica/poezie/trandafirul-galben.html

* * *

Aceste cărți, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Editura "Serafica":

  • prin poștă: Editura "Serafica", str. Teiului, 20; 611047-Roman (NT)
  • prin e-mail: edituraserafica@yahoo.com
  • prin telefon sau Whatsapp: 0741.120.321; 0768.192.777
  • prin website (online): www.serafica.ro
  • direct din Librăria "Sfântul Anton" din Roman (incinta Seminarului Teologic Franciscan)
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 1931.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat