Editura "Sapientia": Patru noi cărţi

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Conclavul. Proceduri, protagonişti, istorie, curiozităţi, scrisă de Orazio La Rocca şi tradusă în limba română de pr. dr. Fabian Doboş. Cartea apare în colecţia „Istoria Bisericii”, în formatul 14x20 cm, are 120 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 15 lei.

Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a plecat dintre noi la vârsta de 84 de ani, după mai bine de 26 de ani de pontificat, al treilea, ca lungime, din istorie. L-au depăşit doar Pius al IX-lea, care a condus Biserica timp de 31 de ani şi 7 luni, şi sfântul Petru, care a condus prima comunitate creştină timp de 37 de ani, la început în Ţara Sfântă, apoi, pentru 25 de ani la Roma, unde a fost martirizat în anul 64 (sau 67) d.C.

Karol Wojtyła este, aşadar, al treilea papă din istoria Bisericii, ca perioadă de pontificat; un record greu de depăşit, aşa cum sunt şi toate celelalte recorduri care caracterizează slujirea sa ca papă: de la numărul enciclicelor (14) la călătoriile naţionale (144) şi internaţionale (102); de la numărul de beatificări (1337) şi canonizări (482) la audienţe, omilii, întâlniri cu şefi de state şi de guverne, cu regi, regine, persoane apropiate sau necunoscute. O lungă serie de scopuri nobile, de apeluri, de intervenţii, de iniţiative care au lăsat o amprentă importantă asupra Bisericii şi a lumii în ultimii 20 de ani ai secolului al XX-lea şi în primii ani ai acestui mileniu. Toate acestea i-au dobândit meritul de a fi recunoscut drept cea mai mare autoritate morală, religioasă şi, din multe puncte de vedere, politică a timpului său.

Primul papă neitalian după 355 de ani, Karol Wojtyła – născut la 18 mai 1920 la Wadowice, într-un orăşel de lângă Cracovia (Polonia) – a urcat pe Scaunul Pontifical, luând numele de Ioan Paul al II-lea, luni, 16 octombrie 1978, în jurul orei 17:20, după un foarte scurt conclav, care a durat numai două zile, urmându-i lui Ioan Paul I, Albino Luciani, papa celor 33 de zile.

Ştirea morţii sale a făcut înconjurul lumii în câteva clipe. L-au plâns creştini de toate confesiunile, credincioşi ai altor religii, atei, oameni de bunăvoinţă, dar mai ales catolicii, în număr de un miliard trei sute de milioane, răspândiţi în cele patru colţuri ale lumii, care au avut în el, pentru mai bine de un sfert de secol, punctul de referinţă al credinţei în Cristos, ghidul spiritual prin excelenţă.

Dar Biserica – pe care, în anii săi de pontificat, Papa Wojtyła a plasmat-o după chipul şi imaginea sa prin cuvinte, opere, gesturi şi, mai ales, prin numirile a mii de episcopi şi sute de cardinali –, deşi a suferit mult din cauza pierderii acestui papă care a iniţiat-o în mileniul al treilea, printr-unul dintre cele mai lungi şi intense pontificate din toată istoria Bisericii, şi-a reluat drumul. Acest lucru se observă, mai ales, în afara zidurilor vaticane. Într-adevăr, după acel moment de confuzie creat de moartea marelui papă, a început timpul post- Wojtyła.

În această lucrare vom încerca să prezentăm, în prima parte, perioada care a urmat după moartea Papei Karol Wojtyła, plecând de la descrierea organizării conclavului din Vatican, adunarea cardinalilor chemaţi să aleagă un nou pontif, adunare care se reunise pentru ultima dată la 14 octombrie 1978, şi a cărei activitate nu este cunoscută, mai ales de către tineri.

În partea a doua, vom analiza modalitatea în care cardinalii electori se vor prezenta la această întâlnire istorică, considerând numărul, numele şi distribuţia geopolitică a Colegiului cardinalilor, aşa cum se prezintă acum acesta, în urma celor nouă consistorii ţinute de Ioan Paul al II-lea de-a lungul pontificatului său.

În sfârşit, ultima parte o vom dedica redescoperirii curiozităţilor istorice şi statisticilor privitoare la alegerea papilor, conclav, consistorii, dar şi la legendele şi credinţele populare privind istoria Scaunului Pontifical.

Orazio La Rocca

*

La Editura „Sapientia” urmează să apară cartea Introducere în Noul Testament, scrisă de Raymond E. Brown şi tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecţia „Studii biblice”, în formatul 17x24 cm, are 1047 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 110 lei.

Chiar dacă titlul Introducere în Noul Testament pare suficient de explicit, se impun totuşi câteva clarificări, pentru ca cititorul să ştie care a fost intenţia noastră.

Mai întâi, tipul de cititori avut în vedere. Această carte se doreşte a fi o introducere; ca atare, ea nu se adresează cercetătorilor. Am în vedere atât cititorii care intenţionează să abordeze studiul Noului Testament (NT) de unii singuri, cât şi studenţii care frecventează cursuri despre NT la diferite niveluri (de ex., grupuri de studii biblice, învăţământ religios sau primii ani de seminar etc.). Cu alte cuvinte, am încercat să scriu o carte care să-l poată ghida pe cel care citeşte pentru prima dată într-o manieră aprofundată Noul Testament, în întregime sau în parte, şi trebuie să fie capabil să răspundă mai târziu unor chestiuni mai specifice

În al doilea rând, această carte se concentrează asupra Noului Testament, şi nu asupra „creştinismului primar”. De ce? Studiul creştinismului primar se înscrie în Istoria Bisericii: este deci un câmp mult mai vast decât cercetarea biblică. Creştinismul nu-i decât în parte o „religie a cărţii”. Primii care l-au urmat şi l-au proclamat pe Cristos, timp de douăzeci de ani, au făcut-o oral, înainte de a apărea primele însemnări testamentare (în jurul anilor 50). Şi chiar după compunerea cărţilor care constituie actualul NT (între anii 50-150 d.C.), comunităţile creştine au existat în regiuni unde nu circula nicio carte scrisă (care să se fi păstrat); şi, desigur, aveau cu certitudine concepţii şi credinţe pe care nu le regăsim în niciuna din cărţile NT

În al treilea rând, această lucrare se concentrează asupra textului actual al cărţilor NT, fără să investigheze preistoria sa. NT a suscitat mai multe cercetări savante decât oricare altă literatură de dimensiuni comparabile. Acest lucru se traduce printr-o largă şi incontrolabilă diversitate de teorii cât priveşte sursele (ce nu s-au păstrat) care, combinate sau corijate, se află la originea cărţilor ajunse până la noi.

În al patrulea rând, primul obiectiv al acestei cărţi este să ne introducă în lectura cărţilor NT, şi nu atât a unor cărţi despre NT. Prin urmare, doar o cincime din această Introducere va fi dedicată unei discuţii generale sau tematice (cap. 1-6, 15-17, 25). Restul va consta în capitole dedicate fiecărei cărţi a NT şi tocmai despre aceste capitole intenţionez să vorbesc acum. Dacă ar trebui să predau un curs de Introducere în Noul Testament, prima recomandare pe care aş face-o studenţilor mei ar fi să citească fiecare text neotestamentar ce urmează a fi luat în discuţie. Multe Introduceri pleacă de la presupunerea că cititorul este foarte nerăbdător, dacă nu cumva chiar obligat să citească NT; după părerea mea, publicul cititor are nevoie să i se arate cât este de provocator contactul cu NT, pentru că paginile sale au legătură cu viaţa şi cu preocupările fiecăruia dintre noi

În al cincilea rând, problemele religioase, spirituale şi ecleziastice ridicate de NT vor fi prezentate de-a lungul întregii cărţi. De fapt, în cea mai mare parte a capitolelor mele, ultima subsecţiune care precede Bibliografia va aduce în discuţie chestiuni şi probleme pe care le vom numi Chestiuni deschise; cititorii vor fi invitaţi aici să reflecteze la probleme ridicate de NT, cu privire la Dumnezeu, la Cristos şi alte personaje din NT, la Biserică etc. Deşi este evident că NT se poate studia şi dintr-un punct de vedere profan sau neangajat, sau din cel al religiilor comparate, el ar trebui să intereseze pe majoritatea cititorilor, această reflecţie fiind importantă pentru ei din punct de vedere religios.

În al şaselea rând, această carte se vrea „centristă”, echilibrată. Cititorii trebuie să ştie că această alegere s-a făcut pe fondul unor dezbateri universitare. O Introducere are datoria de a reflecta care este astăzi poziţia cercetătorilor. Această apreciere nu este simplă. Noi teze îndrăzneţe tind să atragă atenţia şi ele pot aduce succes şi titluri universitare celor care le propun. Raportând aceste propuneri, mass-media pot lăsa impresia că în general sunt cercetătorii cei ce le susţin. Desigur, unul sau altul din aceste noi puncte de vedere merită efectiv o largă audienţă; dar, mult prea adesea, ceea ce reţine atenţia mijloacelor de comunicare în masă este prea puţin recunoscut şi puţin plauzibil. Pentru a fi cât mai mult în slujba cititorilor, aş încerca să evaluez poziţia majorităţii specialiştilor – chiar dacă în chestiuni specifice aş înclina să susţin opinia minorităţii. Este evident totuşi că anumite aprecieri despre poziţia majorităţii nu sunt total lipsite de prejudecăţi personale.

Raymond E. Brown

*

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Teologia istoriei la sfântul Bonaventura, scrisă de Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea) şi tradusă în limba română de Dan Siserman. Cartea apare în colecţia „Studii teologice”, în formatul 17x24 cm, are 239 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 25 lei.

Ediţia de faţă a studiului despre teologia istoriei la sfântul Bonaventura reprezintă traducerea tezei de abilitare a lui Joseph Ratzinger, acceptată în anul 1957 de către comisia Facultăţii de Teologie a Universităţii „Ludwig-Maximilian” din München şi publicată în anul 1959. Drumul acestei cercetări referitoare la gândirea lui Bonaventura este însă unul foarte amplu, iar în spatele său se află o adevărată dramă. Ratzinger avea să dedice un întreg capitol „dramei abilitării” în volumul său de memorii publicat cu titlul Aus meinem Leben. Erinnerungen, 1927-1977 [Din viaţa mea. Amintiri, 1927-1977].

Doctor în teologie din anul 1953, cu o teză intitulată Poporul şi casa lui Dumnezeu în doctrina lui Augustin despre Biserică, publicată apoi un an mai târziu, Ratzinger decide, la îndemnul profesorului său coordonator, Gottlieb Söhngen, ca în continuarea acestei prime cercetări în domeniul teologiei patristice să se aplece şi asupra gândirii teologice medievale.

Mult mai atras de tradiţia augustiniană decât de cea tomistă, Ratzinger alege să se dedice celui mai mare reprezentant al augustinismului medieval, sfântul Bonaventura. Dacă lucrarea sa de doctorat acoperea o temă de ecleziologie, în cadrul lucrării de abilitare el decide să cerceteze cealaltă mare temă a teologiei fundamentale, anume conceptul de Revelaţie. Cercetarea conceptului de Revelaţie la Bonaventura avea însă să se dezvăluie ca fiind în strânsă legătură cu înţelegerea istoriei care provenea din fenomenul reprezentat de Francisc de Assisi şi din profeţiile lui Gioacchino da Fiore. Astfel, lucrarea sa de abilitare înmânată comisiei la sfârşitul anului 1955 purta titlul Înţelegerea revelaţiei şi teologia istoriei la Bonaventura.

În urma obţinerii acestui titlu academic, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, pe atunci în vârstă de 30 de ani, a putut să înceapă o strălucitoare carieră academică, ce îl va purta timp de 20 de ani pe la cele mai importante catedre de teologie din Germania.

Dan Siserman

*

Preocuparea pentru teologia şi filosofia istoriei apare, înainte de toate, în timpurile de criză ale istoriei umane. Astfel, prima mare teologie creştină a istoriei, De civitate Dei contra paganos a sfântului Augustin de Hippona, a emers din criza Imperiului Roman. În acea carte, viaţa acelei epoci şi-a găsit o formă ordonată şi aparent definitivă. De atunci, încercarea de a înţelege istoria într-o manieră teologică nu a mai reprezentat niciodată ceva străin pentru teologia occidentală.

De fapt, deja din perspectiva Noului Testament şi a escatologiei sale, istoria devenise fundamental „critică”. Însă, în Evul Mediu de vârf, mai precis în secolul al XIII-lea, această încercare de scrutare a istoriei a atins un nou punct culminant. Motivele acestui lucru ţin, în primul rând, de noul tip de profetism istoric dezvoltat de abatele Gioacchino da Fiore şi, în al doilea rând, de faptul că acest profetism istoric şi-a câştigat forţa inflamatoare prin confirmarea extraordinară care şi-a găsit concreteţea în persoana şi activitatea sfântului Francisc de Assisi. Aceste două elemente s-au răsfrânt într-o profundă interogare a formei medievale a istoriei, din care s-a putut dezvolta o nouă şi amplă teologie a istoriei.

Acest al doilea nou vârf de referinţă al reflecţiei creştine asupra istoriei îl reprezintă Collationes in Hexaemeron a sfântului Bonaventura de Bagnoregio. Prin urmare, studiul de faţă, care este destinat să fie o prezentare a teologiei istoriei sfântului Bonaventura, va fi preocupat în primul rând de analizarea acestei lucrări. Cu toate acestea, nu trebuie să trecem cu vederea relaţia dintre această lucrare şi întreaga operă bonaventuriană şi nici să ocolim rădăcinile pe care această operă le are în universul spiritual de care aparţinea Bonaventura.

Prin urmare, putem stabili următorul plan pentru studiul de faţă: în primul rând, trebuie să scoatem la lumină afirmaţiile de teologie a istoriei care sunt conţinute în Collationes in Hexaemeron şi să le supunem unei analize precise şi detaliate. Din păcate, aceste afirmaţii nu sunt prezentate de către Bonaventura într-un mod sistematic, ci doar dispersat şi adesea într-o formă enigmatică şi obscură (Capitolul I). Apoi, pe baza acestor afirmaţii particulare, vom încerca să scoatem la suprafaţă ideea centrală a lui Bonaventura despre speranţa istorică (Capitolul II). Această prezentare a doctrinei sfântului Bonaventura ar trebui mai apoi să ne permită să o încadrăm în fluxul tradiţiei, fie şi numai într-un mod sintetic (Capitolul III). În cele din urmă, plecând de la cunoştinţele dobândite în acest studiu, vom încerca să contribuim la problema devenită din nou controversată a formei gândirii bonaventuriene în general (Capitolul IV).

Joseph Ratzinger

*

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Reîncarnare şi înviere. O analiză din perspectiva filosofiei minţii şi a credinţei creştine, scrisă de Ernest M. Valea. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate”, în formatul 14x20 cm, are 306 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 20 lei.

Analiza a două concepte religioase (reîncarnarea şi învierea) cu instrumentele filosofiei se poate constitui ca un exerciţiu aplicativ al filosofiei religiei. După cum sugerează numele acestei discipline, ea se vrea o explorare filosofică a conceptelor religioase ce împinge capacitatea de cunoaştere a raţiunii până la limitele ei. Filosofia religiei ne arată că omul religios, cel care afirmă şi îşi asumă o credinţă religioasă, nu poate nega aportul raţiunii la formularea credinţei sale. Ioan Paul al II-lea a mers până acolo încât a numit credinţa şi raţiunea „două aripi cu care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului”. Urmând tradiţia Bisericii, nu trebuie să alungăm filosofia dintre instrumentele care ne ajută să ne formulăm credinţa. Să ne amintim că în formularea dogmei Sfintei Treimi, părinţii capadocieni au „împrumutat” conceptele filosofice de ousia şi hypostasis din neoplatonism, filosofia vremii lor. Până la Descartes, Europa creştină nici nu a avut filosofi în înţelesul actual al cuvântului, care să gândească şi să scrie din afara unui context teologic. Numai începând cu Descartes am asistat la „emanciparea” filosofiei din starea de aşa-zisă „slujnică a teologiei”. În ceea ce-l priveşte pe omul religios al religiilor orientale, care susţin conceptul reîncarnării, este evident faptul că Orientul nici măcar nu a căutat un divorţ al celor două metode de cunoaştere, filosofică şi religioasă, probabil din cauză că nu a avut un Dumnezeu suprem personal din „tirania” căruia să se elibereze.

Filosofia minţii este una dintre ramurile cele mai tinere ale filosofiei, dar şi una dintre cele mai iubite, în special în Occident. Ea a apărut abia în a doua jumătate a secolului trecut ca disciplină independentă, neînglobată în filosofia religiei. În România şi-a făcut târziu apariţia, motiv pentru care avem încă puţine cărţi publicate în acest domeniu. De aceea, în primele două capitole am considerat necesar să fac o scurtă prezentare a dezbaterilor curente din filosofia minţii, în special a celor care gravitează în jurul următoarelor trei întrebări: Ce este mintea (sau sufletul, în limbaj religios)?; Care este raportul dintre minte şi corp?; Care sunt criteriile prin care evaluăm continuitatea identităţii personale? Acestea sunt, în esenţă, şi întrebările în jurul cărora gravitează întregul conţinut al cărţii. În primele două capitole, alături de o introducere în filosofia minţii, voi discuta şi răspunsurile clasice pe care le dă filosofia materialistă acestor întrebări, ca replică la dualismul cartezian.

În capitolele 3 şi 4 voi trece în alt registru, cel al studiilor religioase, şi voi analiza modul cum cele două mari religii ale Orientului, hinduismul şi budismul, definesc natura umană şi cum răspund celor trei întrebări. Un concept esenţial al hinduismului şi budismului îl constituie reîncarnarea – modalitatea prin care aceste religii susţin păstrarea identităţii personale după moarte. Din acest motiv, dedic acestei teme cel mai lung capitol al cărţii, capitolul 5. Voi analiza originea sa, modul în care funcţionează în hinduism şi budism, motivele care-l fac atrăgător pentru publicul occidental, dovezile aduse în favoarea sa, precum şi problemele pe care le lasă nerezolvate, atât din perspectiva filosofiei minţii, cât şi din cea a credinţei creştine.

În ultimul capitol voi analiza modul cum sunt definite natura umană şi, implicit, conceptul învierii de către Biserica Catolică. Voi sublinia diferenţele pe care le găsim faţă de spiritualitatea orientală, dar şi măsura în care sunt satisfăcute cerinţele formulate de filosofia minţii pentru păstrarea identităţii personale după moarte.

Mă angajez, aşadar, într-un demers aflat la graniţa dintre filosofie şi religie, dintre raţiune şi credinţă, dintre Orient şi Occident, ţinând cont de limitările unui asemenea demers, din ambele sensuri, atât din perspectiva filosofilor, cât şi a teologilor. Scopul ultim pe care-l urmăresc este să înţelegem ce este natura umană şi cum formulează religiile posibilitatea păstrării identităţii personale după moarte, în contrast cu filosofia materialistă.

Doresc să evit pe cât posibil limbajul de specialitate, astfel încât cartea să fie accesibilă publicului larg, nu doar specialiştilor. Doresc să-l atrag în studierea acestui domeniu fascinant şi pe cititorul neavizat, să-i trezesc interesul pentru dezbaterile actuale ale filosofiei minţii, astfel încât să-şi poată formula o părere proprie. De asemenea, doresc să captez atenţia şi celor care şi-au format deja o părere solidă despre reîncarnare şi/sau înviere. O verificare a bazelor pe care ne-am făurit anumite certitudini, mai ales de natură religioasă, nu poate fi decât folositoare. Sper ca această carte să vă fie o lectură rodnică, menită să vă lanseze în propria dvs. investigaţie asupra naturii umane şi a rostului ultim al existenţei, sau să vă ofere unele răspunsuri în cazul în care deja vă aflaţi în această căutare.

Ernest Valea

* * *

Conclavul. Proceduri, protagonişti, istorie, curiozităţi
Orazio La Rocca, Ed. „Sapientia”, 2019, 120 p., 14x20 cm, ISBN 978-606-578-374-4, 15 lei

Introducere în Noul Testament
Raymond E. Brown, Ed. „Sapientia”, 2019, 1048 p., 17x24 cm, ISBN 978-606-578-369-0, 110 lei

Teologia istoriei la sfântul Bonaventura
Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea), Ed. „Sapientia”, 2019, 240 p., 17x24 cm, ISBN 978-606-578-376-8, 25 lei

Reîncarnare şi înviere. O analiză din perspectiva filosofiei minţii şi a credinţei creştine
Ernest M. Valea, Ed. „Sapientia”, 2019, 306 p., 14x20 cm, ISBN 978-606-578-375-1, 20 lei

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

• prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi;
• prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
• prin e-mail: libraria@ercis.ro
• prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro

lecturi: 725.