Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna noiembrie 2018

Luna noiembrie aduce cu sine un nou număr al revistei "Lumina creștinului". Revista a ajuns la numărul 11 (347) al celui de-al XXIX-lea an, din seria nouă.

Pe prima copertă se află o imagine ce reprezintă pictura intitulată "Comuniunea sfinților", aflată in Memorialul "Anton Durcovici" din catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași. În pagina a doua se află al zecelea episod al serie intitulate "Mărturisitori ai credinței creștine" în care este prezentată trăsătura "apostolică" a Bisericii Catolice, așa cum mărturisim în simbolul credinței, "Crezul". Aceeași pagină găzduiește rubrica "Mesaj terezian", cu episodul "Sensibilitatea pedagogică". Intenția de rugăciune universală pentru această lună constă în cererea de a fi oameni în slujba păcii.

În paginile 3-4 ale revistei puteți citi scrisoarea apostolică "Misterul comuniunii tuturor sfinților", semnată de PS Petru Gherghel, precum și câteva gânduri ale aceluiași episcop după referendumul pentru familie.

Pagina 5, realizată de pr. Cristian Diac, conține un articol intitulat "Vizita ad limina apostolorum". La paginile 6-7 găsiți un interviu cu PS Anton Coșa, consemnat de pr. Cornel Cadar cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de la înființarea primelor structuri ale Bisericii Romano-Catolice în Republica Moldova.

Informații legate de vizita pe care papa Francisc a efectuat-o în perioada 22-25 septembrie, în țările baltice, găsiți la pagina 8, semnată de pr. Adrian Blăjuță, iar în pagina următoare puteți citi un articol scris de pr. Cristian Diac legat de sfințirea unor biserici din dieceză.

La pagina 10 găsiți un articol semnat de pr. Iosif-Eduard Cadar OFMConv, articol ce împărtășește atmosfera de sărbătoare a sfințirii întru diaconat a nouă candidați la Roman.

În rubrica "Istorie" puteți citi un articol semnat de pr. Cornel Cadar, intitulat "Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (X)", iar în rubrica "Mesajul sfinților" găsiți un articol scris de pr. Virgil Blaj, intitulat "Spiritualitatea euharistică a fericitei Veronica".

În rubrica "Sanctuare", pr. Iosif Dorcu publică la rândul său un articol dedicat sanctuarului de la El Cisne, din sudul Ecuadorului, iar la pagina 14, dedicată familiilor, pr. Felician Tiba ne propune un articol intitulat "Concluzii la referendum" alături de care se află mesajul episcopilor catolici din România după referendumul din 6-7 octombrie. Totodată poate fi regăsită rubrica "Pentru copii", unde se continuă redarea istorioarei morale a lui Iosif Spillmann, "Nepotul reginei".

La paginile 17-18 puteți lectura două articole dedicate în special tinerilor. Primul dintre ele intitulat "Zori de speranță", îi aparține pr. Felix Roca, iar al doilea articol, "Secvențe din interiorul Sinodului", este scris de pr. Cristian Diac. În pagina următoare, pr. Laurențiu Dăncuță propune spre lectură un articol intitulat "Violența simțurilor".

Rubrica "Misiuni", ne propune un interviu cu pr. Cosmin-Alexandru Cimpoeșu, preot misionar în Coasta de Fildeș, interviu realizat de pr. Florin Petru Sescu.

Mai multe știri pe scurt din viața Bisericii universale, dar și din cea locală, pot fi găsite la paginile 21-23. Rubrica "Poșta redacției", de la pagina 25, oferă răspunsuri la întrebările adresate de cititorii revistei, fiind inclusă și explicația oferită de pr. profesor Iosif Antili la întrebarea "Ce putem ști din Biblie despre condiția celor care au plecat dintre noi?"

Vă invităm să citiți revista "Lumina creștinului" pentru a vă îmbogăți din trăirea spirituală a Bisericii!

Marian Păuleț

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creștinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXIX, nr. 11 (347), noiembrie 2018, 1,5 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 27.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat