Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna august 2018

Luna august aduce cu sine un nou număr al revistei "Lumina creștinului". Revista a ajuns la numărul 8 (344) al celui de-al XXIX-lea an, din seria nouă.

Pe prima copertă se află o ilustrație cu Ziua Mondială a Familiilor ce va avea loc în perioada 21-28 august la Dublin, Irlanda. Totodată, Întâlnirea Diecezană a Familiilor va avea loc în ziua de 4 august la Nisiporești.

În pagina a doua se află a șaptea parte din seria intitulată "Mărturisitori ai credinței creștine", care își propune să prezinte, în diferite episoade, mărturisirea credinței noastre creștine. Urmează rubrica "Mesaj terezian", cu episodul "Sufletul iubitor, templul Sfintei Treimi".

În paginile 3-4 ale revistei se află scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel, "Sfânta Fecioară Maria, mama Bisericii și mama noastră". "Dragi tineri, și vouă vă spune Isus din înălțimea altarului iubirii sale, de pe cruce: "Iată mama ta!" Ce ecou au aceste cuvinte în sufletul vostru? Ce aplicație ar putea avea în iureșul atâtor experiențe care se abat asupra tinereții voastre? Contextul în care Isus le rostește este unul de suferință extremă pentru el, dar și pentru ucenicul care asistă la moartea Domnului vieții lui. Oare nu se repetă și astăzi aceleași clipe de părăsire, clipe în care am vrea atât de mult să ne fie dată o mamă consolatoare, empatică la durerea pe care o simțim?", sunt câteva din cuvintele Preasfințitului.

La pagina 5, pr. Anton Mărăndescu, OFMConv face o invitație de a participa la pelerinajul de la Cacica. De asemenea, găsiți și un program al zilelor de pelerinaj.

În paginile 6-7 puteți citi un interviu cu pr. Felician Tiba, director al Oficiului pentru Pastorația Familiei, intitulat "Soții, darul lui Dumnezeu unul pentru celălalt", iar la pagina 8 găsiți un articol despre sfințirea bisericii din Sprânceana.

La pagina 9 puteți citi un articol semnat de pr. Adrian Blăjuță, intitulat "Reflecție și rugăciune", în care ne vorbește despre vizita Papei Francisc la Bari.

În rubrica "Istorie" puteți citi un articol scris de pr. Cornel Cadar, intitulat "Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (VII)", iar la rubrica "Mesajul sfinților" se află un articol scris de pr. Petru Ciobanu", intitulat "Fericitul Anton Durcovici și Euharistia".

La pagina 13 găsiți un articol scris de pr. Iosif Dorcu despre sanctuarul marian de la Birnau (Germania). În rubrica "Pentru familii", puteți găsi un articol scris de pr. Felician Tiba intitulat "Familia, legătura dintre Nisiporești și Irlanda". Totodată poate fi regăsită rubrica "Pentru copii", unde se continuă redarea istorioarei morale a lui Iosif Spillmann, "Nepotul reginei".

În rubrica pentru tineri, găsiți articolele "Teama de a alege", scris de pr. Felician Tiba, respectiv "La Satu Mare, privind spre Panama", scris de Raluca Cocuț.

La pagina 20, puteți citi un interviu cu pr. Emmanuel Galgidele din Kenya, intitulat "Să întărim Biserica din Kenya!"

Mai multe știri pe scurt din viața Bisericii universale și locale, dintre care amintim numirile și transferurile de vicari de la 1 august, pot fi găsite la paginile 21-23, iar Rubrica "Poșta redacției", din paginile 25-26, oferă răspunsuri la întrebările adresate de cititorii revistei, fiind inclusă și explicația oferită de pr. Iosif Antili la întrebarea trimisă de către un cititor.

Vă invităm să citiți revista "Lumina creștinului"
pentru a cunoaște viața Bisericii
și pentru a vă hrăni din punct de vedere spiritual!

Alin-Corneliu Sabău

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creștinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXIX, nr. 8 (344), august 2018, 1,5 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 26.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat