Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Presa Bună": Iugani - file de istorie

Editura "Presa Bună" anunță apariția cărții Iugani - file de istorie avându-l ca autor pe pr. Ieronim Budulai. Cartea are 272 pagini și poate fi procurată de la Librăria "Presa Bună", precum și de la celelalte librării catolice din țară, la prețul de 35 lei, versiunea color, sau 20 lei, versiunea alb-negru. Lansarea cărții va fi în ziua de 22 august 2016, în biserica parohială.

"Lucrarea «Iugani, file de istorie» este destinată, în general, tuturor iubitorilor de istorie, pe care îi interesează trecutul localităților catolice din Moldova, dar într-un mod special se adresează locuitorilor satului Iugani, care vor găsi răspuns la multe întrebări pe care și le-au pus și ei cu privire la satul lor". Astfel își prezintă autorul cartea în introducere.

Preocuparea pentru istorie, întrebările personale referitoare la originile satului, îndemnul confraților preoți și existența altor monografii pentru satele din împrejurimi l-au determinat pe pr. Ieronim Budulai să ducă o muncă de cercetare de câțiva ani pentru a aduna cât mai multe informații și date despre satul Iugani și despre locuitorii de acolo.

Originar din Iugani, pr. Ieronim mărturisește, la începutul monografiei, că încă din anii de seminar avea această preocupare de a cunoaște începuturile acestei localități. Trecerea timpului nu a îngropat această nobilă dorință, ci a făcut-o mai profundă, pentru ca în anul 2016 să devină și realitate.

Monografia despre satul Iugani, apărută la Editura "Presa Bună", este împărțită în opt capitole. La o primă privire asupra structurii cărții putem sesiza un aspect foarte important. Autorul ne prezintă în primele șapte capitole viața culturală, administrativă și socială a satului, pentru ca apoi în ultimul capitol să vorbească despre viața religioasă din Iugani. Pr. Ieronim ne poartă cu multă măiestrie printre etapele și nuanțele pe care le-a cunoscut satul în decursul anilor, pentru ca apoi la final "să dea acestui «trup» suflare de viață". Vorbind despre viața religioasă, părintele leagă toate informații prezentate de la începutul cărții, dând "suflet" tuturor acțiunilor petrecute de-a lungul istoriei.

Cartea conține, de asemenea, fotografii din viața satului Iugani, precum și câteva poezii ale poetului Vasile Alecsandri, care a trăit pe aceste meleaguri, iar pentru doritorii de date precise, autorul a adăugat documente, catagrafii, "status animarum" și statistici.

PS Petru Gherghel, în cuvântul de deschidere a lucrării, spunea: "Cartea nouă pe care o avem în mâini «Iugani - file de istorie», lucrarea de suflet a părintelui Ieronim Budulai, fiul acestui sat, reprezintă un nou gest de prețuire pentru trecutul acestei așezări și a primilor locuitori, așezați la marginea ținutului Roman între lunca Siretului și valea Moldovei".

Lucrarea de față se înscrie în rândul monografiilor și vine în ajutorul tuturor catolicilor din Moldova sau care sunt originari de aici. Cartea este bine documentată, pentru alcătuirea ei folosindu-se monografiile satelor Mircești, Gherăești, Săbăoani, Răchiteni și Butea, arhivele parohiilor Gherăești, Săbăoani și Iugani, precum și alte lucrări cu caracter științific.

"Iugani - file de istorie" este un prim document oficial care prezintă în mod sistematic istoria satului Iugani și reprezintă încă o lumină pentru istoria catolicismului din Moldova. Vă invităm pe cât mai mulți să o deschideți, să o citiți și să o păstrați în biblioteca personală, semn că ne cunoaștem trecutul.

Pr. Claudiu Bulai

* * *

Iugani - file de istorie
Ieronim Budulai, Ed. "Presa Bună", 2016, ISBN 978-606-8116-56-3, 17x24 cm, 272 p., 35 lei (color); 20 lei (alb-negru)

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 72.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat