Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia": Ori Dumnezeu, ori nimic

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat a cardinalului Robert Sarah, prefectul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor din Vatican. Cartea, tradusă în limba română de doamna Augusta-Maria Flonta, apare în colecția "Creștinism în contemporaneitate", formatul 14x20 cm, are 406 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Titlul însuși al cărții - Ori Dumnezeu, ori nimic - indică o alegere radicală care privește, pe de o parte, coerența credinței autorului și, pe de altă parte, perplexitatea Occidentului care mărturisește despre sine că nu are "rădăcini creștine" și consideră această mărturisire drept un "act de suicid".

Încă din primele pagini ale acestui interviu autobiografic se poate contura portretul spiritual al cardinalului Robert Sarah: umil, atent și determinat, "un preot care nu încetează niciodată să vorbească despre Dumnezeul pe care îl iubește". Istoria sa este de-a dreptul fascinantă: profund mișcat de exemplul misionarilor care aduseseră credința în satul său din Guineea, hotărăște să intre la seminar, deși avea doar 11 ani. În condițiile vitrege ale persecuțiilor la care era supusă Biserica din țara sa de către regimul dictatorial, părăsește Guineea și studiază în mai multe seminarii. La vârsta de 24 de ani este hirotonit preot. La vârsta de 34 de ani a devenit cel mai tânăr episcop din Biserica Catolică, atunci când Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Conakry, Guineea, în 1979. Fiind vizat pentru a fi asasinat, Ioan Paul al II-lea l-a chemat la Roma pentru a fi secretar al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor. În 2010, Papa Benedict al XVI-lea l-a creat cardinal și l-a numit Prefect al Consiliului Pontifical Cor Unum. Papa Francisc l-a numit Prefect al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor în 2014.

Al treilea punct al interviului cuprinde portretele papilor care au păstorit Biserica în timpul vieții sale, portrete surprinzătoare și bine realizate, mai ales că, după Pius al XII-lea, Robert Sarah i-a cunoscut personal pe toți pontifii romani.

În următorul capitol, cu o sinceritate și un curaj deosebit, cardinalul vorbește despre realitatea Bisericii, în special despre aplicarea deciziilor Conciliului al II-lea din Vatican, proces aflat încă în plină desfășurare. Teme precum criza Bisericii, ateismul, dialogul interreligios și rolul femeii în Biserică sunt dezbătute cu luciditate și dovedesc pregătirea teologică, biblică și umană a acestuia.

Al cincilea și al șaselea capitol descriu un om al Bisericii atent la realitatea lumii prezente, dar puternic ancorat în învățătura Bisericii. Departe de a da dovadă de conservatorism, Robert Sarah își argumentează temeinic părerile cu privire la raportul dintre Biserică și societatea contemporană în aspecte privind morala, credința și diferitele ideologii: liberalism, relativism, secularizare, ateism. Crescut într-o familie profund catolică și într-un ambient în care familia "rămâne prima celulă a societății... creuzetul de valori care irigă întreaga cultură", cardinalul își exprimă îngrijorarea cu privire la această realitate. El consideră că " Europa și Occidentul trebuie să regăsească simțul familiei privind tradițiile pe care Africa nu le-a abandonat niciodată".

În prezența cardinalului Robert Sarah ai nu numai impresia, ci și siguranța că te găsești în prezența unui om al lui Dumnezeu. Răspunzând întrebărilor lui Nicolas Diat, acesta trasează liniile generale unei vieți trăite în adevăr. Credința, încrederea în îndurarea lui Dumnezeu, rugăciunea și neobosita căutare sunt caracteristicile care descriu, într-o mică măsură, portretul acestui mare căutător al lui Dumnezeu. Însă căutarea este întotdeauna prilej de îndoială. Un capitol "special" conține răspunsurile cardinalului la marea problemă a existenței răului, mai ales la infiltrarea lui în Biserică.

Totuși, creștinismul este o chemare la a trăi și a vesti un mesaj de bucurie. Vocația lui Robert Sarah își are izvorul tocmai în această vestire a evangheliei bucuriei realizată de misionarii din satul său natal din Africa. Pornind de la această experiență personala, cardinalul face o reflecție despre enciclica Evangelii gaudium a Papei Francisc, dezvoltând teme precum bucuria de a evangheliza și transformarea misionară a Bisericii în lumea contemporană.

Nicolas Diat mărturisește că întâlnirea cu cardinalul Robert Sarah este acel tip de întâlnire care are darul de a-ți schimba viziunea. Pentru că un astfel de dialog nu poate cuprinde întreaga bogăție a unei persoane, ultimul capitol sintetizează diverse tematici pe care le abordează cardinalul, învățând cum să-l recunoaștem cu claritate pe Dumnezeu care nu vorbește, dar a cărui voce se aude clar.

Întotdeauna, valoarea unei cărți constă în calitatea învățăturilor pe care le cuprinde. Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat creionează viața extraordinară a unui om excepțional. Însă, înainte de a vorbi despre sine, cardinalul Robert Sarah vorbește despre viață cu înțelepciunea omului simplu care l-a întâlnit cu adevărat pe Dumnezeu.

David Eduard Cristian

* * *

Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat,
Cardinal Robert Sarah, Ed. "Sapientia", 2015, ISBN 978-606-578-228-0, 14x20 cm, 406 p., 30 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 40.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat