|
Editura "Sapientia": Analiza și perspectivele ecumenice ale Bisericilor creștine Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Analiza și perspectivele ecumenice ale Bisericilor creștine în lumina documentului "Pentru convertirea Bisericilor": (Dombes 1990), scrisă de Iosefina Rediu. Cartea apare în colecția "Tratate de teologie", în formatul 14x20 cm, are 414 pagini și poate fi procurată de la orice librărie catolică din țară la prețul de 20 lei. Papa Benedict al XVI-lea ne învață că "misiunea de evanghelizare a Bisericii trece prin drumul ecumenic, prin drumul unității credinței, a mărturiei evanghelice și a adevăratei fraternități". Fidelitatea față de aceste cuvinte îl îndeamnă pe fiecare credincios la o continuă convertire și la o reafirmare a testamentului spiritual al lui Isus: "Ca toți să fie una", întrucât numai în unitatea Bisericii, divizată de creștini, se realizează comuniunea deplină de iubire. Mișcarea ecumenică, promovată de Conciliul al II-lea din Vatican, a avut printre inițiatori grupul de la Dombes, o grupare de dialog ecumenic care reunea membri catolici și protestanți, fondată în 1937 de către Paul Couturier, la care face referire și Benedict al XVI-lea într-unul din discursurile sale: "Ecumenismul are o mare nevoie azi, ca și ieri, de marea mănăstire invizibilă despre care vorbea Paul Couturier, de acea vastă comunitate de creștini de toate tradițiile care, fără zgomot, se roagă și își oferă viața pentru ca unitatea să se realizeze". Unul din documentele date de această grupare, "Pentru convertirea Bisericilor. Identitate și schimbare în dinamica comuniunii", din anul 1990, este sursă de cercetare pentru sora Iosefina Rediu, membră a Congregației Inimii Neprihănite, care a ales să își facă disertația doctorală în domeniul ecumenic, cu tema "Analiza și perspectivele ecumenice ale Bisericilor creștine în lumina documentului Pentru convertirea Bisericilor: (Dombes 1990)". Rodul acestei cercetări apare la Editura Sapientia. Autoarea se explică: "teza încearcă să analizeze procesul convertirii la nivel personal și comunitar în lumina documentului amintit, propunându-și să pună în evidență valența sa ecleziologică, ecumenică și misionară". Cartea este împărțită în patru capitole. Primul capitol, "Ecumenismul și locul documentului Pentru convertirea Bisericilor (Dombes 1990)", prezintă pozițiile unor teologi cu privire la problema ecumenică, precum și documentele și instituțiile importante create de Biserica Catolică în acest domeniu. În finalul capitolului este descris istoricul grupului de la Dombes. În capitolul al II-lea este analizat documentul propriu-zis, autoarea insistând pe două concepte cheie: "identitate și convertire, strâns legate între ele și prezentate la nivel creștin, eclezial și confesional". Așa cum spune și titlul acestuia, capitolul al III-lea descrie "Calea adecvată pentru realizarea unității: o convertire autentică, personală și comunitară". Ultimul capitol, "De la convertire la misiune", subliniază importanța eclezială a documentului. La sfârșitul cărții, se găsește o anexă, cu documentul propriu-zis, care a reprezentat sursa de cercetare a întregii cărți. Cartea se adresează tuturor creștinilor, de orice confesiune, mai ales tuturor acelora care sunt dornici de a acumula cât mai multe informații și sfaturi cu privire la subiectul ecumenismului și al unității Bisericii. Cosmin Cimpoeșu * * * Analiza și perspectivele ecumenice ale Bisericilor în lumina documentului "Pentru convertirea Bisericilor": (Dombes 1990)
* * * Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii): Din Librăria "Presa Bună":
* * * Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro lecturi: 47.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |