© Vatican Media

În confruntare cu enciclica "Magnifica humanitas"

Urgenţa unei alianţe educaţionale pentru era digitală

Am fost impresionat şi provocat de participarea largă şi afectuoasă a poporului spaniol la recenta vizită apostolică a lui Leon al XIV-lea. Cred că unul dintre motivele acestui răspuns călduros se află în aceste cuvinte rostite de însuşi pontiful către Cortes: "Biserica «merge cu omenirea», împărtăşeşte speranţele şi rănile ei, ascultă întrebările fiecărei epoci". Aceste cuvinte, pentru mine, descriu şi punctul de plecare de la care trebuie privită prima enciclică a lui Leon al XIV-lea, Magnifica humanitas.

Este un text intens şi extrem de detaliat în care papa oferă o evaluare originală a schimbării epocale pe care o trăim, marcată de "revoluţia digitală". Inteligenţa artificială, apogeul său, pătrunde în fiecare sferă a vieţii personale şi sociale cu o putere transformatoare fără precedent şi cu promisiunea unei eficienţe hiperbolice, dar, procedând astfel, ne obligă să ne întrebăm cine suntem şi ce căutăm cu adevărat. În joc - din motive pe care Leon al XIV-lea le detaliază cu precizie - este "protejarea persoanei umane". După ce ne aminteşte responsabilitatea pentru utilizarea, dar şi pentru proiectarea IA ("Nu putem considera IA neutră din punct de vedere moral. În realitate, fiecare artefact poartă cu sine alegeri şi priorităţi", MH 104), papa pune întrebarea centrală: ce înseamnă să protejăm omenirea şi ce nu trebuie să pierdem? "Riscul nu este doar ca unele tehnologii să fie utilizate prost, ci şi ca paradigma tehnocratică în care suntem cufundaţi, întărită de revoluţia digitală şi de IA, să facă ca o viziune antiumană să pară corectă şi normală" (112).

Ideologiile care stau la baza acţiunilor "anumite centre de putere tehnologică", şi anume transumanismul şi postumanismul, văd fiinţa umană ca pe o etapă a evoluţiei care trebuie depăşită. Este un mod de gândire care se insinuează şi în noi. "Relaţia noastră cu viaţa de astăzi pare a fi în criză. Tot ceea ce apare ca o «limită» - incapacitatea, boala, bătrâneţea, suferinţa, vulnerabilitatea - tinde să fie citit în primul rând ca un defect care trebuie corectat". În viziunea creştină, însă, limitarea şi finitudinea sunt parte integrantă a naturii umane şi, în fragilitate, prin intermediul lor, omul se cunoaşte pe sine şi învaţă să-i iubească pe ceilalţi, deschizându-se "recunoaşterii feţei lui Dumnezeu şi a celorlalţi" şi poate astfel "să-şi recunoască propria demnitate şi pe cea a celorlalţi ca fiind inviolabilă" (118-122).

Magnifica humanitas este o enciclică ce ne invită să ne confruntăm cu realitatea fără legături la ochi, cu pasiune pentru destinul fiecărei fiinţe umane. Trebuie citită şi meditată cu atenţie; din acest motiv, intenţionăm să o plasăm în centrul vieţii mişcării "Comuniune şi Eliberare" în lunile următoare, îndemnând la lucrul asupra ei. Totuşi, aş dori să subliniez un aspect chiar acum: confruntat cu oportunităţile şi riscurile IA, papa nu pledează pentru poziţii defensive, ci subliniază urgenţa "unei alianţe educaţionale pentru era digitală". În situaţia tensionată şi provocatoare în care ne aflăm, "lumea educaţiei capătă o importanţă decisivă", iar în cadrul ei, şcolile - alături de familie - ocupă un loc central. "Dezvoltarea umană integrală" implică inevitabil şi necesar o educaţie capabilă să promoveze gândirea critică şi creativă şi, prin urmare, o capacitate autentică de libertate şi responsabilitate în faţa provocărilor. Iar procesele educaţionale au nevoie de "timpul potrivit pentru maturizare, pentru comparaţie cu realitatea dincolo de aparenţe şi un drum răbdător", împreună cu "timp comun pentru învăţare şi relaţii de încredere" (139-147).

Este o provocare pe care noi, cei care am crescut în credinţă urmând exemplul lui don Giussani - care şi-a dedicat întreaga viaţă educaţiei tinerilor şi a unui popor - o resimţim cu deosebită intensitate. Ne relansează sarcina în lume, în mediile şi contextele vieţii. Ne simţim şi mai implicaţi personal şi dorim să fim parte a operei la care papa ne cheamă: să devenim "ţesători de speranţă" (245). De această speranţă, despre care Leon al XIV-lea dă mărturie chiar şi în cele mai adverse circumstanţe - cum ar fi războaiele care chinuiesc panorama mondială actuală, exprimând "cultura puterii", despre care se vorbeşte în ultimul capitol fundamental al enciclicei - lumea de astăzi are cea mai urgentă nevoie.

Davide Prosperi, preşedinta al Fraternităţii "Comuniune şi Eliberare"

(După L'Osservatore Romano, 20 iunie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu