© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat cu ocazia prezentării scrisorii enciclice Magnifica humanitas (25 mai 2026)

Iubiţi fraţi şi surori,

Aş dori să vă mulţumesc tuturor pentru prezenţa voastră astăzi, pentru interesul acordat.

Le mulţumesc sincer celor care au organizat întâlnirea de astăzi şi, în special, celor care au împărtăşit competenţa lor şi experienţa lor în diferitele prezentări pe care le-am ascultat.

Aş dori să-i mulţumesc în mod special domnului Olah pentru că a acceptat invitaţia noastră. La rândul meu, în numele Bisericii, accept invitaţia sa de a merge împreună, de a asculta şi de a vorbi împreună pentru a găsi calea omenirii în această eră a inteligenţei artificiale.

Ce semn mare de speranţă că, în pofida diferenţelor noastre, ne putem asculta unii pe alţii. Acest schimb indică în mod clar gravitatea momentului, precum şi convingerea că, împreună, putem discerne cele mai importante întrebări ale timpului nostru şi, prin urmare, viitorul omenirii.

În momente cheie ale istoriei, Biserica este chemată să descifreze "lucrurile noi" în lumina Evangheliei şi a demnităţii persoanei. Acum 135 de ani, venerabilul meu predecesor Leon al XIII-lea a observat situaţia dificilă a muncitorilor, a familiilor lor dezrădăcinate şi noile forme de sărăcie generate de rapidele transformări industriale. El a înţeles că Biserica nu putea rămâne distantă. Într-un moment de schimbare epocală care ameninţa demnitatea umană, enciclica Rerum novarum a exprimat mesajul său evanghelic şi social despre "lucrurile noi" care erau în curs de desfăşurare.

Astăzi ne aflăm în faţa unei transformări de dimensiuni similare, cu consecinţe poate chiar mai mari. Inteligenţa artificială atinge deja multe domenii ale vieţii noastre şi are un impact asupra deciziilor care modelează coexistenţa umană. De asemenea, schimbă dramatic modul în care se poartă războiul.

Asemenea precedentului "Leon", mă simt chemat să privesc o altă mare transformare cu ochii credinţei, cu luciditatea raţiunii, cu deschidere către mister şi cu strigătele săracilor pământului care răsună în inima mea.

Magnifica humanitas s-a născut din ascultare, aşa cum a făcut-o şi Leon al XIII-lea. Am ascultat oameni de ştiinţă şi ingineri care lucrează cu sincer entuziasm la tehnologii capabile să aline suferinţe imense; lideri politici şi funcţionari publici care căutau cu tenacitate norme echitabile; părinţi şi profesori profund preocupaţi de viitorul generaţiilor tinere.

Am auzit şi alte voci foarte îngrijorătoare despre sisteme de arme din ce în ce mai autonome, pe care practic niciun om şi niciun guvern nu le poate controla cu adevărat. Am auzit relatări foarte îngrijorătoare despre algoritmi care pot bloca accesul la asistenţă medicală, la locuri de muncă şi la securitate pe baza unor date contaminate de prejudecăţi şi nedreptate. Şi am simţit tăcerea celor care nu au un cuvânt de spus atunci când se iau deciziile, decizii care riscă să genereze noi forme de excluziune şi suferinţă.

Din această ascultare, a ieşit la iveală o convingere alarmantă, exprimată în Magnifica humanitas: inteligenţa artificială trebuie dezarmată. Ştiu că este un cuvânt puternic, dar a fost ales în mod deliberat, deoarece acest moment necesită cuvinte capabile să atragă atenţia, să trezească conştiinţele şi să indice calea pe care omenirea trebuie să o urmeze.

Biserica lucrează de mult timp pentru dezarmarea nucleară, conştientă că orice mare putere tehnologică poate avea un impact asupra vieţii persoanelor şi, prin urmare, trebuie să fie însoţită de un discernământ moral şi de o supraveghere publică adecvate. Dezarmarea nucleară continuă să fie un serviciu adus păcii şi demnităţii familiei umane.

În mod similar, inteligenţa artificială cere acum să fie "dezarmată", eliberată de logici care o transformă într-un instrument de dominaţie, excluziune şi moarte. Asemenea energiei nucleare, ea trebuie să fie în slujba tuturor şi a binelui comun. Deciziile privind tehnologia nu trebuie niciodată separate de conştiinţă şi de responsabilitate. "De aceea, să nu dormim, cum dorm ceilalţi", a îndemnat apostolul Paul, "ci să veghem" (1Tes 5,6). Această veghere este necesară astăzi. Pacea nu este numai absenţa războiului, ci dreptatea în acţiune. Totuşi, atunci când tehnologia slăbeşte simţul nostru critic, pacea însăşi este în pericol.

Dezarmarea, însă, nu este suficientă. Trebuie să construim.

Cuvântul "a construi" îmi aminteşte de anii pe care i-am petrecut în Peru ca misionar. În 2017, nordul ţării a fost lovit de ploi torenţiale şi inundaţii: multe familii şi-au văzut casele şi chiar multe drumuri înghiţite de noroi. Acolo, am învăţat că reconstrucţia nu înseamnă numai înlocuirea a ceea ce a fost distrus. Înseamnă repararea legăturilor, restabilirea încrederii şi retrezirea speranţei pentru viitor. Mai mult, nimeni nu reconstruieşte singur.

În Magnifica humanitas, îl amintesc pe profetul biblic Nehemia. În faţa ruinelor zidurilor Ierusalimului, el reuneşte persoane descurajate pentru a realiza o renaştere. Imaginea zidurilor nu justifică închideri sau diviziuni, ci invită pe fiecare să-şi facă partea. Cărămidă cu cărămidă, se conturează o coexistenţă mai dreaptă, capabilă să protejeze demnitatea tuturor. Eforturile lui Nehemia vorbesc prezentului. Inteligenţa artificială poate fi un şantier al istoriei într-un orizont de comuniune, în care progresul tehnic învaţă să slujească viaţa umană.

"Fiecare dintre voi să aibă grijă cum construieşte!" (1Cor 3,10) avertizează Sfântul Paul. El nu se teme de şantier; dimpotrivă, avertizează împotriva construirii fără o temelie solidă. Nu ne temem de inteligenţa artificială, dar continuăm să menţinem vie chestiunea umanului. Nu putem fi neglijenţi în utilizarea celor mai puternice instrumente tehnice ale noastre.

Adevărata dezvoltare, spune Sfântul Paul al VI-lea, priveşte întotdeauna "fiecare om şi omul întreg". "Fiecare" înseamnă că nicio persoană nu poate fi lăsată la marginea transformării digitale. "Totul" înseamnă că nimeni nu poate fi redus la productivitate, la performanţe cognitive sau la simple date. Fiecare persoană poartă în sine o libertate, o interioritate şi o vocaţie la iubire şi la adoraţie pe care nicio maşină nu le poate înlocui sau opri.

Numai cu această viziune cuprinzătoare inteligenţa artificială poate fi îndreptată spre binele comun. Numai împreună - cei care proiectează sistemele şi cei care le suferă efectele, ţările mai bogate şi cele mai sărace, instituţiile şi indivizi, centrele de putere şi periferiile - vom reuşi să construim un viitor nu pentru câţiva privilegiaţi, ci pentru întreaga familie umană.

Aceasta este civilizaţia iubirii despre care a vorbit Sfântul Paul al VI-lea şi pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea a indicat-o cu atâta forţă ca un orizont de căutat împreună. Nu este un vis naiv. Este o direcţie. Este calea pe care Isus Cristos o deschide în istorie.

Din acest motiv, Biserica doreşte, cu umilinţă şi francheţe, să participe la conversaţiile despre inteligenţa artificială. Nu deţinem răspunsuri tehnice şi nici nu căutăm să-i înlocuim pe cei care posedă aceste competenţe. Ci aducem o înţelepciune despre umanitate de care timpul prezent are nevoie disperată: fiecare persoană este unică şi de neînlocuit, un subiect liber şi inteligent, înzestrat cu conştiinţă, capabil să-l caute pe Dumnezeu, să-i slujească pe ceilalţi şi să aibă grijă de casa noastră comună.

De aceea, îi invit pe toţi membrii Bisericii şi ai familiei umane: să învăţăm să ne ascultăm unii pe alţii, să înfruntăm provocările prezente cu curaj şi să cooperăm la construirea unei societăţi mai umane şi fraterne.

Din această prezentare a Magnifica humanitas, vă rog să luaţi cu voi angajamentul de a rămâne vigilenţi şi, ca "artizani ai speranţei", de a continua să construim şantierul timpului nostru. Fie ca Duhul Domnului Isus Înviat să susţină munca noastră împreună.

Vă încredinţez pe fiecare dintre voi Mamei noastre Maria. Magnificat-ul său cântă măreţia lui Dumnezeu, care îi înalţă pe cei umili. Fie ca ea să ne înveţe să recunoaştem adevărata măreţie a fiecărui bărbat şi a fiecărei femei în iubire şi în slujire. Fie ca Dumnezeu Atotputernicul să facă rodnică marea întreprindere pe care o încredinţăm astăzi harului său, aducând la rod în istorie civilizaţia iubirii.

Asupra voastră a tuturor invoc din inimă binecuvântarea lui Dumnezeu.

[Binecuvântarea]

Mulţumesc.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu