Tomești: Sărbătoarea hramului alături de episcopul diecezei
Duminică, 10 mai 2026, comunitatea catolică din Tomești a trăit momente de sărbătoare și har cu ocazia hramului Bisericii "Fericitul Ieremia Valahul" din Tomești. Sărbătoarea a fost onorată prin prezența episcopului Iosif Păuleț, care a prezidat Sfânta Liturghie de la ora 11.00, alături de încă opt preoți și în prezența a aproximativ 250 de credincioși.
Pregătirea spirituală pentru hram a început încă din zilele de 8 și 9 mai, fiind coordonată de pr. Felician Tiba, invitat ca predicator. În seara zilei de vineri, 8 mai, tema meditației a fost "Familia, o comoară de redescoperit", o invitație la reevaluarea darului familiei creștine în contextul provocărilor actuale. Sâmbătă, 9 mai, credincioșii au continuat drumul pregătirii prin reflecția "Familia, o comunitate în comuniune", subliniind vocația soților și a părinților de a construi, zi de zi, spații de dialog, rugăciune și solidaritate.
În ziua hramului, predica pr. Felician s-a centrat pe tema "Fericitul Ieremia, «Vreau să mă sfințesc!»", inspirată din viața sfântului ocrotitor. El a subliniat faptul că Fericitul Ieremia Valahul rămâne un model de dăruire, simplitate și iubire milostivă, o chemare permanentă la sfințenie pentru fiecare creștin. Pr. Felician a evidențiat că dorința de sfințire, trăită cu perseverență și umilință, poate transforma nu doar viața personală, ci și familia și comunitatea.
Sfânta Liturghie solemnă prezidată de episcopul Iosif Păuleț a fost un moment de bucurie pentru întreaga comunitate, care s-a unit în rugăciune și cântare, aducând mulțumire pentru darurile primite. În cuvântul său, episcopul i-a încurajat pe credincioși să păstreze vie credința, să cultive spiritul de comuniune și să privească spre Fericitul Ieremia ca spre un exemplu luminos de viață creștină.
La finalul celebrării pr. paroh Iosif Tiba a mulțumit tuturor celor implicați în pregătirea și desfășurarea sărbătorii: preoților concelebranți, persoanelor consacrate, membrilor corului și voluntarilor. Hramul a fost nu doar o celebrare liturgică, ci și un moment de reînnoire spirituală, de întărire a legăturilor comunitare și de reafirmare a identității creștine.
Sărbătoarea Fericitului Ieremia rămâne, și în acest an, o mărturie vie a credinței și solidarității comunității catolice din Tomești care privește cu speranță spre viitor, în lumina lui Cristos.
Pr. Iosif Tiba
Mai multe fotografii de la sărbătoarea comunității din Tomești au fost publicate pe pagina de Facebook
BisericaCatolicaTomesti