© Vatican Media

Rusalii

Locuind timpul, mânaţi de Duhul Sfânt

Dacă este adevărat că suntem adesea copleşiţi de atâtea sarcini, este important să ne oprim şi să vedem dacă într-adevăr nu avem timp sau dacă pierdem noţiunea timpului şi îl umplem cu atâtea angajări fictive, neglijând lucrurile esenţiale care ne dau direcţie vieţii, fără a pierde contactul cu realitatea. Cum ne structurăm timpul?

Este puţin dificil în aceşti ani frenetici să dăm timp timpului. Se pare că toată lumea este catapultată de la o oră la alta fără să-şi dea seama. Privind în urmă şi reparcurgând orele care au trecut, ne dăm seama că munca rămâne adesea neîndeplinită sau angajamentele sunt ratate, programările sunt uitate sau persoanele pe care le iubim cel mai mult sunt neglijate, justificând totul cu... nu am avut timp!

Dacă este adevărat că suntem adesea copleşiţi de atâtea sarcini, ar fi important să ne oprim pentru a verifica dacă într-adevăr nu avem timp sau dacă pierdem noţiunea timpului şi îl umplem cu atâtea angajări fictive, neglijând esenţialul care dă o orientare vieţii noastre, fără a pierde contactul cu realitatea.

Cum ne structurăm timpul? Cum ne lăsăm absorbiţi de o mie de lucruri fără a găsi o direcţionare pentru a trăi conform sensului vieţii noastre?

Adesea nu reuşim să ne hrănim viaţa într-un mod sănătos. Cuplurile nu au timp să se oprească şi să împărtăşească profunzimea vieţii lor, rămânând împreună în tăcere şi exprimând astfel frumuseţea relaţiei lor prin limbajul iubirii.

Părinţii demonstrează uneori o incapacitate de a răspunde la întrebările copiilor lor pe măsură ce aceştia cresc, mai ales atunci când adolescenţii şi tinerii caută adulţi solizi care să-i poată ajuta să cultive o alternativă pozitivă în viaţă, fără a recurge la violenţă.

În unele cazuri, afectivitatea se atrofiază şi ea, blocând adesea sentimentul sănătos de maternitate şi paternitate care prinde contur prin dăruire şi grijă. Ne mulţumim cu compania animalelor şi a redborn [bebeluşilor "renăscuţi"], care nu necesită îngrijire specială, dar sunt scumpi de cumpărat, în timp ce nenumăraţi copii mor de foame. Fiind creştini, acest fenomen ne interpelează!

Noi, consacraţi/consacrate, participăm la numeroase conferinţe şi întâlniri, dar adesea riscăm să neglijăm o analiză autentică a situaţiei personale şi comunitare, element care ne permite să identificăm căile de urmat, ţinând cont că Cristos, împreună cu evanghelia, este cârma vieţii noastre.

Ne lipseşte timpul să ne amintim că Duhul lui Dumnezeu ne animă existenţa şi ne trimite în viaţa de zi cu zi să fim martori credibili ai lui Isus Cristos. Nimeni nu a cerut să se nască; viaţa ne-a fost dată gratuit. Adesea cădem în capcana lui Adam, punându-ne în locul lui Dumnezeu şi hotărând propriile noastre vieţi.

Individualismul răspândit astăzi ne provoacă. Este urgent să găsim un mod de viaţă care să ne deschidă la speranţă şi la respectul constant faţă de ceilalţi. Chiar şi în limbajul nostru, exprimăm adesea narcisismul nostru: suntem primii, suntem cei mai buni, suntem orgolioşi, fără a căuta confruntarea sau dialogul cu ceilalţi, găsind împreună ceea ce ne uneşte. Uneori, chiar şi noi, creştinii, ne apărăm solipsismul neglijând porunca iubirii, care cere grija pentru binele comun: nu reuşim să mergem, să împărtăşim, să lucrăm împreună, să recunoaştem valoarea celorlalţi şi ajutorul care ne este dat.

Nimeni nu este unicul deţinător al adevărului. Adesea ne retragem din relaţii, reducându-le la mesaje scrise. Pierzând contactul real cu ceilalţi, ne structurăm timpul experimentând golul emoţional şi izolarea.

Cât de minunat ar fi să descoperim că individual nu suntem niciodată exhaustivi şi că Dumnezeu, creându-ne, ne-a încredinţat fiecăruia dintre noi o pietricică, pentru a compune împreună cu ceilalţi mozaicul vieţii umane şi al fiecărei creaturi!

Cât de transformate s-ar transforma vieţile noastre dacă fiecare dintre noi, mişcat de Duhul Sfânt care a revărsat iubirea lui Dumnezeu în inimile noastre (cf. Rom 5,5), am locui timpul construind punţi relaţionale!

Ajutându-ne unii pe alţii să împărtăşim liber ceea ce fiecare dintre noi a primit ca dar de la Domnul, putem recrea constant armonia, răspândind bucuria, speranţa, pacea şi devenind peste tot, dincolo de reciprocitate, instrumente ale reconcilierii.

Aceasta este sarcina pe care Duhul lui Dumnezeu o încredinţează fiecărui credincios: să structureze timpul în iubire.

Diana Papa

(După Agenţia SIR, 24 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu