Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat Sanctității sale Aram I, catholicos al Bisericii Apostolice Armene al Sfântului Scaun de Cilicia (Liban), și delegației sale (18 mai 2026)

Sanctitatea Voastră, frate iubit,

"Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!" (Ef 1,2). Cu salutul apostolului Paul, vă urez bun venit Sanctității Voastre și distinșilor membri ai delegației dumneavoastră la începutul vizitei dumneavoastră la Biserica din Roma.

Ar putea exista o legătură spirituală mai mare între Bisericile noastre decât apostolul Paul din Tars, născut în Cilicia, locul Scaunului dumneavoastră, și care a primit coroana martiriului aici, la Roma? Sfântului Paul, apostolului prin excelență al comuniunii dintre Biserici, îi încredințez pelerinajul dumneavoastră la Roma. Dar cum aș putea să nu-i menționez și pe marii sfinți ai Bisericii care au lucrat pentru unitatea creștinilor? Gândurile mele se îndreaptă către Sfântul Nerses, catholicos al Ciliciei, care poate fi considerat un pionier al ecumenismului - și a cărui includere recentă în Martirologiul Roman este un alt exemplu al acelui "ecumenism al sfinților" care unește deja Bisericile noastre.

Situat la răscrucea diferitelor popoare și culturi, catholicosul Sfântului Scaun al Ciliciei a fost caracterizat de mult timp de vocația sa ecumenică, în special în ceea ce privește Biserica Romei. Această relație specială dintre Bisericile noastre, care a fost deosebit de intensă în Evul Mediu, a cunoscut noi dezvoltări în secolul al XX-lea și mai ales după Conciliul al II-lea din Vatican.

Îmi amintesc că venerabilul dumneavoastră predecesor, catholicosul Khoren I, a fost primul primat al unei Biserici Ortodoxe Orientale care a vizitat Roma după Conciliu, încă din mai 1967. Dumneavoastră, Sanctitate, vă remarcați prin zelul dumneavoastră ecumenic neobosit, atât la nivel local, ca unul dintre fondatorii Consiliului Bisericilor din Orientul Mijlociu, cât și la nivel internațional în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, unde ați deținut funcții importante.

Sunt profund recunoscător pentru eforturile dumneavoastră de a promova relațiile cu Biserica catolică și pentru apropierea dumneavoastră de Biserica Romei, pe care ați vizitat-o pentru prima dată drept catholicos în timpul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din ianuarie 1997 și pe care ați onorat-o cu prezența dumneavoastră în numeroase ocazii de atunci.

Vă mulțumesc în special pentru angajarea dumneavoastră personală în promovarea dialogului teologic dintre Bisericile noastre, care are loc din 2003 în cadrul Comisiei Internaționale Mixte pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe Orientale. Acest dialog, care beneficiază de contribuția valoroasă a delegaților armeni, a publicat deja trei documente semnificative despre natura și misiunea Bisericii, despre comuniunea în Biserica primară și despre sacramente. Sper sincer că, în pofida dificultăților recente, acest dialog va continua cu o vigoare reînnoită, căci nu poate exista o restaurare a comuniunii între Bisericile noastre fără unitate în credință.

Prezența dumneavoastră printre noi îmi amintește de iubita țară din care proveniți și pe care am avut bucuria să o vizitez în decembrie anul trecut. Acest pământ al Libanului, atât de drag inimii mele, care de atâta timp a arătat întregii lumi că este posibil ca oameni de culturi și religii diferite să trăiască împreună ca o singură națiune, continuă să se confrunte cu încercări grele. Într-un moment în care unitatea și integritatea țării dumneavoastră sunt din nou amenințate, Bisericile noastre sunt chemate să consolideze legăturile fraterne care îi unesc nu numai pe creștini între ei, ci și cu frații și surorile lor din alte comunități din patria lor comună. Sanctitatea Voastră, vă asigur de rugăciunile mele zilnice și de profunda grijă pe care o simt pentru poporul libanez și pentru Bisericile din Orientul Mijlociu, cărora le veți dedica o conferință în timpul șederii dumneavoastră la Roma.

În aceste zile care duc la solemnitatea Rusaliilor, în timp ce ne pregătim să retrăim misterul miracolului coborârii Duhului Sfânt asupra Bisericii care se naște, sunt recunoscător că mă pot ruga după această întâlnire, împreună cu Sanctitatea Voastră, Duhului, Domn și Dătător de viață, ca el să ne dăruiască darul unității, să ne dăruiască pace durabilă și să reînnoiască fața pământului.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat