© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Liturghia înmormântării cardinalului Paul Emil Tscherrig (15 mai 2026)

Iubiţii fraţi şi surori,

Adunaţi în jurul altarului, îl însoţim pe fratele nostru Paul Emil Tscherrig, cardinal, în timp ce se prezintă Domnului, pentru a primi răsplata pentru binele pe care l-a realizat în această viaţă şi iertarea pentru neajunsurile pe care le-ar fi putut cauza fragilitatea umană.

Este momentul măreţ şi solemn al întâlnirii sale cu Domnul pe care l-a slujit cu generozitate, cu Prietenul alături de care a mers cu credinţă de-a lungul întregii sale vieţi, mai mult de jumătate din aceasta petrecută în slujba Scaunului Apostolic în diferite reprezentanţe pontificale şi în Secretariatul de Stat.

El a contribuit, cu munca adesea discretă, dar totuşi sârguincioasă şi laborioasă, tipică slujirii pe care a exercitat-o, la creşterea acelei Împărăţii de a cărei deplină împlinire ne-a vorbit prima lectură: o Împărăţie în care marea haosului nu mai există şi în schimb străluceşte noul Ierusalim, construit pe temelia apostolilor, luminat de lumina Mielului şi îmbogăţit de meritele sfinţilor.

Angajarea de diplomat şi, cu atât mai mult, de păstor al Bisericii l-a făcut pe acest frate al nostru să lucreze timp de mulţi ani, cu răbdare şi altruism, pentru a reuni în armonie popoarele încredinţate grijii sale prin ascultare (cf. Ps 121), chiar înfruntând obstacolele şi provocările pe care un reprezentant pontifical este chemat să le îmbrăţişeze pentru binele tuturor. Şi-a îndeplinit misiunea mai întâi drept colaborator în diferite nunţiaturi, până la numirea sa, în 1996, ca nunţiu apostolic în Burundi; apoi în Trinidad şi Tobago şi în mai multe naţiuni din Caraibe, în Coreea de Sud şi Mongolia, ulterior în Suedia, Danemarca, Finlanda, Islanda şi Norvegia, apoi în Argentina şi, în final, în 2017, în Italia şi San Marino. Vasta sa experienţă eclezială şi internaţională mărturiseşte disponibilitatea şi capacitatea sa de a se adapta, în caritatea sa pastorală, la medii foarte diferite: locuri şi popoare la care a fost trimis, în numele Sfântului Părinte, pentru a construi relaţii de comuniune între Bisericile locale şi Scaunul Apostolic, precum şi pentru a consolida legăturile de prietenie.

Acum, cardinalul Paul Emil îl întâlneşte pe Domnul său, Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul existenţei sale (cf. Ap 21,6). Îl însoţim în această trecere misterioasă, iluminaţi de Misterul pascal, oferind pentru el Jertfa Euharistică şi rugăciunile noastre; şi dorim să facem din acest moment şi o ocazie de reflecţie şi încurajare, pentru a preţui bunătatea pe care el, prin harul lui Dumnezeu, a dăruit-o cu credinţă şi dăruire.

Papa Francisc - pe care cardinalul Tscherrig l-a întâlnit când era arhiepiscop de Buenos Aires -, într-un discurs adresat diplomaţilor, i-a invitat să lase speranţa să înflorească în jurul lor, ca răspuns la dorinţa şi aşteptarea binelui oamenilor (Discurs adresat Corpului Diplomatic, 9 ianuarie 2025). Este o invitaţie pe care şi noi o putem îmbrăţişa astăzi, pentru a o pune în practică oriunde suntem chemaţi să slujim şi să iubim fraţii şi surorile noastre. Lumea noastră are mare nevoie de mesageri care să o ajute să-şi recâştige încrederea, iar mărturia bună a celor pe care Dumnezeu i-a ales ca slujitori ai săi ne poate sprijini în răspunsul la această chemare.

În acelaşi timp însă, în faţa misterului morţii, vrem să ne amintim şi că, dincolo de evenimentele acestei lumi, pentru binele căreia suntem chemaţi să ne dăruim în această viaţă, fundamentul ultim al oricărei noastre speranţe se află dincolo de istorie şi se întemeiază pe Paştele lui Cristos, în victoria sa glorioasă asupra păcatului şi a morţii.

Evanghelia ne aminteşte cum Isus, cu puţin timp înainte de pătimirea sa, a prefigurat misterul acesteia readucându-l la viaţă pe prietenul său Lazăr. Eliberarea sa din mormânt este un semn de contemplat cu credinţă, pentru a-i înţelege mesajul profund. Este un semn pe care îl putem găsi în numeroasele miracole ale întoarcerii la viaţă, pe care caritatea le produce şi prin slujirea noastră şi prin angajarea noastră zilnică faţă de evanghelie. Toate acestea, însă, ne vorbesc despre cea mai mare minune: cea a învierii la viaţa veşnică, care încununează toate eforturile şi ostenelile acestei vieţi şi împlineşte evenimentele sale dincolo de limitele timpului.

Aceasta ne aminteşte şi de dimensiunea esenţială a misiunii Bisericii, care îmbrăţişează şi luminează toate nivelurile activităţii sale pământeşti. Ea operează în timp, dar lucrările sale au ca scop lucrarea lor dincolo de realităţile acestei lumi, urmărind să "conducă toate lucrurile la Cristos, unicul Cap" (Ef 1,10) şi la "desăvârşirea celor pe care Dumnezeu i-a dobândit" (v. 14).

În această mare lumină îl salutăm pe iubitul nostru cardinal Paul Emil Tscherrig, în timp ce în inimile noastre auzim adresate nouă cuvintele pe care Isus le-a spus Martei: "Fratele tău va învia" (In 11,23), "Eu sunt învierea şi viaţa" (v. 25). Le ascultăm împreună cu cele alese de cardinalul însuşi, acum treizeci de ani, ca motto cu ocazia hirotonirii sale episcopale: Spes mea Christus. Cristos, Domnul nostru, a fost speranţa sa de-a lungul întregii sale vieţi: o speranţă care nu l-a dezamăgit, pentru că era înrădăcinată în iubirea pe care Dumnezeu a pus-o în inima sa prin Duhul Sfânt (cf. Rom 5,5) şi care astăzi se împlineşte pentru totdeauna.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu