Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: "Să te umple Domnul cu iubirea lui". Prima serie de exerciți spirituale dedicate preoților

În perioada 4-8 mai 2026, au avut loc primele exerciții spirituale dedicate preoților. Exercițiile au fost ținute la Centrul de spiritualitate "Gaudium et Spes" din Traian, județul Neamț, de părintele Marcelin Rotaru, lector universitar doctor și cadru didactic la Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității "Babeș-Bolyai" (UBB) și colaborator la Catedrala "Schimbarea la Față" din Cluj.

Tema centrală a fost rugăciunea, părintele predicator insistând asupra faptului că Dumnezeu ne aduce în fața lui, la rugăciune, în momentele de încercare "nu pentru rezolvarea problemei, ci ca să ne transforme".

Rugăciunea trebuie să cuprindă trei puncte, dar "nu este listă de cumpărături": rugăciunea de mulțumire, prin care recunoaștem bunătatea lui Dumnezeu. Chiar dacă spunem că ne merge totul prost și nu avem de ce să mulțumim, totuși există motive, pentru că "el este mereu bun", pentru că "îndurarea lui ține pe vecie" și pentru că "adevărul lui ține din generație în generație". La fel de importantă este rugăciunea de laudă, prin care recunoaștem măreția lui Dumnezeu. Lauda noastră față de Domnul trebuie să fie "direct proporțională cu măreția lui".

În ziua a doua părintele Marcelin ne-a îndreptat atenția spre a treia formă, rugăciunea de adorare, prin care recunoaștem sfințenia lui Dumnezeu. Ne-a amintit de schimbul făcut de Cristos, pe cruce: "Isus a luat asupra lui sărăcia noastră și ne-a oferit gloria lui. A luat asupra lui rușinea noastră și ne-a oferit preamărirea lui. A luat asupra lui păcatul nostru ți ne-a oferit neprihănirea lui". Ne-a vorbit, de asemenea, de binecuvântarea lui Dumnezeu, dar că există și pericolul blestemelor.

Ziua a treia a fost rezervată limbii, mai exact de a ne feri limba de "bolile" ei, și că exista o legătură directă între inimă și limbă. Spunea părintele că "viața noastră bună depinde de felul în care ne îngrijim de limbă" și că limba trebuie înfrânată așa cum pui frâu calului. Bolile limbii sunt: vorbirea excesivă, cuvintele nefolositoare, bârfa, minciuna și lingușirea, pericole mari pentru viața de preot. "Ce iese din gura ta, iese din inima ta."

Zilele de har s-au încheiat cu prezența Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar, la Sfânta Liturghie, care ne-a îndemnat să continuăm să fim disponibili în slujirea Bisericii, mulțumindu-ne pentru tot ceea ce facem pentru biserica lui Cristos.

Nu puteau lipsi binecuvântarea solemnă finală a zilelor de reculegere și încurajările de final ale părintelui predicator: "A încuraja vine din grecescul paracleo, care înseamnă să faci lucrarea Duhului; dacă încurajezi pe cineva, nu te va uita niciodată". Așadar, să vă încurajați și să vă binecuvântați mereu unul pe celălalt, și fiecare dintre voi pe enoriașii voștri, cu aceste cuvinte: «Să te umple Domnul cu iubirea lui, să întărească Domnul inima ta, să te pregătească Domnul pentru venirea lui»".

Mulțumim părintelui Marcelin pentru predicile frumoase, mulțumim episcopilor noștri Iosif și Petru, pentru susținere, mulțumim gazdelor noastre pentru ospitalitate, părintelui Felician Tiba și Centrului "Gaudium et Spes".

Pr. Francisc Fărcășel

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 4-8 mai: Traian: "Să te umple Domnul cu iubirea lui". Prima serie de exerciți spirituale dedicate preoților




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat