|
| © Vatican Media |
Papa la Pompei: Salut adresat bolnavilor și persoanelor cu dizabilități (8 mai 2026)
Salut adresat credincioșilor adunați în Piață înainte de a intra în sanctuar
Mulțumesc, mulțumesc! Bună ziua tuturor! Bună ziua, Pompei!
Vă mulțumesc că ați venit. În curând ne vom pregăti să celebrăm Sfânta Liturghie, această întâlnire foarte frumoasă cu Isus Cristos în Euharistie: Isus care merge mereu cu noi, aproape de noi. Și aici, în acest sanctuar, știm bine că Maica Domnului este mereu cu noi, Mama noastră Maria ne însoțește cu mijlocirea sa, cu iubirea sa și este mereu cu copiii săi.
Cu această încredere, ne vom ruga împreună și vom celebra bucuria de a fi discipoli botezați ai lui Isus Cristos, toți chemați să fim prezența lui Cristos în lume.
Mulțumesc, mulțumesc. Pe curând.
_______________
Salut adresat persoanelor bolnave și cu dizabilități în sanctuar
Bună ziua tuturor! Lăudat să fie Isus Cristos.
Ce zi frumoasă! Câte binecuvântări ne-a dat Domnul astăzi tuturor! Mă simt primul binecuvântat să pot veni aici, la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria, în ziua Implorării, la această aniversare. Vă mulțumesc tuturor că sunteți aici!
Acum ne pregătim să celebrăm Sfânta Liturghie. Voi puteți urmări de aici, pe ecrane. Suntem cu toții uniți în Isus Cristos, cu Mama noastră Maria, în această binecuvântare foarte frumoasă, în această zi foarte frumoasă. Isus este aproape de noi și astăzi, Isus care este mereu cu noi, care merge cu noi. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!
Binecuvântarea lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, să coboare asupra voastră și să rămână cu voi mereu. Amin.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu