© Vatican Media

Un an cu Leon

Martori ai evangheliei prin unitate

Pacea şi unitatea Bisericii au fost două teme recurente şi centrale ale primului an de pontificat al lui Leon al XIV-lea, iar el continuă să ceară rugăciuni pentru aceste intenţii. În timp ce pacea a devenit urgentă din cauza proliferării conflictelor fără sens şi a erodării progresive a dreptului internaţional, unitatea Bisericii este un fir comun care străbate întregul magisteriu al episcopului de Roma, născut la Chicago şi apoi misionar în Peru. Modul în care Leon şi-a reiterat apelurile la unitatea celor care cred în Cristos este deosebit de semnificativ şi nu are nicio legătură cu nevoia de "normalitate" sau de o linişte care să înăbuşe diferenţele şi poate să dilueze conflictele. Papa a clarificat acest lucru în discursul său adresat cardinalilor în timpul consistoriului extraordinar din 7 ianuarie 2026, când, prezentând perspectiva conciliară îmbrăţişată de pontificatele predecesorilor săi, a vorbit despre atracţie, citând aceste cuvinte ale lui Benedict al XVI-lea: "Biserica nu face prozelitism. Dimpotrivă, se dezvoltă prin «atracţie»: aşa cum Cristos atrage pe toţi la sine cu puterea iubirii sale, culminând cu jertfa Crucii, tot aşa Biserica îşi îndeplineşte misiunea în măsura în care, asociată cu Cristos, îşi desfăşoară întreaga lucrare în conformitate spirituală şi concretă cu caritatea Domnului său". Papa Leon, după ce a amintit că predecesorul său imediat "s-a găsit perfect de acord cu această abordare şi a repetat-o de mai multe ori în contexte diferite", a adăugat: "Astăzi o reiau cu bucurie şi o împărtăşesc cu voi. Şi mă invit pe mine şi pe voi să acordăm o atenţie deosebită la ceea ce Papa Benedict a indicat ca fiind «forţa» care prezidează această mişcare de atracţie: această forţă este Charis, este Agape, este Iubirea lui Dumnezeu care s-a întrupat în Isus Cristos...".

În acel discurs, Leon al XIV-lea a afirmat: "Iubirea lui Cristos ne îndeamnă pentru că ne posedă, ne învăluie şi ne captivează. Aceasta este forţa care atrage pe toţi la Cristos... Unitatea atrage, dezbinarea dispersează. Mi se pare că întâlneşte acest lucru şi fizica, atât în microcosmos, cât şi în macrocosmos. Prin urmare, pentru a fi o Biserică într-adevăr misionară, şi anume capabilă să mărturisească forţa atractivă a carităţii lui Cristos, trebuie mai întâi să punem în practică porunca sa, singura pe care ne-a dat-o, după ce le-a spălat picioarele ucenicilor săi: «Aşa cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii»".

Cuvintele lui Isus în această privinţă indică esenţa misiunii: "Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea iubire unii pentru alţii". Unitatea Bisericii se manifestă, aşadar, în această capacitate de a experimenta, prin har, noi relaţii cu fraţii noştri şi surorile noastre. Se manifestă în această capacitate de a ne iubi şi de a ne ierta unii pe alţii, scoţând la iveală comuniunea care, în experienţa creştină trăită autentic, prevalează asupra oricărei diferenţe şi diviziuni. Se manifestă în această capacitate de a depăşi tensiunile şi conflictele recunoscând că suntem cu toţii chemaţi, cu toţii păcătoşi iertaţi, care au nevoie de milostivire şi de slujitori inutili, cu toţii la fel de inundaţi de o iubire infinită pe care nu am meritat-o. Se manifestă în capacitatea de a trăi sinodalitatea, care nu este altceva decât modul concret de a fi în comuniune în Biserică.

Astfel, şi numai atunci când trăieşte astfel, comunitatea creştină atrage. Şi atrage atunci când nu este egocentrică, când nu se gândeşte să strălucească cu lumină proprie sau să imite strategiile de marketing ale agenţiilor de publicitate, când nu alimentează polarizarea ideologică. Comunitatea creştină atrage şi, prin urmare, este misionară atunci când reflectă, prin unitatea sa, lumina Altcuiva, ştiind să ofere tuturor acea îmbrăţişare a milostivirii pe care ea însăşi a experimentat-o şi continuă să o experimenteze zi de zi în întâlnirea cu Cristos.

Unitatea Bisericii nu este conformism sau o viaţă liniştită, ci rodul unei iubiri care ne învăluie şi doreşte să radieze pretutindeni, făcând ca unitatea să prevaleze asupra autopromovării, comuniunea asupra dezbinării, blândeţea asupra aroganţei, cuvintele de pace asupra limbajului urii care, din păcate, afectează atât de mult lumea digitală. Unitatea Bisericii nu îi priveşte numai pe creştini şi nici măcar numai pe credincioşi. Papa Leon a explicat acest lucru în Liturghia de început al slujirii sale petrine, exprimând "marea dorinţă" pentru "o Biserică unită, semn de unitate şi comuniune, care devine un ferment pentru o lume reconciliată", invitând lumea să privească spre Cristos, să se apropie de el, să asculte "propunerea sa de iubire pentru a deveni unica sa familie: în unicul Cristos suntem una. Şi acesta este drumul pe care trebuie să-l parcurgem împreună, între noi, dar şi cu Bisericile creştine surori, cu aceia care urmează alte căi religioase, cu aceia care cultivă neliniştea căutării lui Dumnezeu, cu toate femeile şi bărbaţii de bună voinţă, pentru a construi o lume nouă în care să domnească pacea".

Într-o oră dramatică din istoria omenirii, într-o lume sfâşiată de războaie, unitatea Bisericii este o profeţie de pace pentru toţi.

Andrea Tornielli

(După L'Osservatore Romano, 7 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu