© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea naţională a profesorilor de religie catolică, promovată de Conferinţa Episcopală Italiană (25 aprilie 2026)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Iubiţi fraţi episcopi,

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

Vă salut cu afect şi vă mulţumesc pentru prezenţa voastră şi pentru slujirea valoroasă pe care o oferiţi în şcoli. Munca voastră este solicitantă, adesea tăcută şi discretă, dar crucială pentru creşterea atâtor copii, adolescenţi şi tineri. Într-adevăr, dimensiunea religioasă "este un element constitutiv al experienţei umane şi nu poate fi marginalizată în procesul formativ al noilor generaţii" (CEI, Notă pastorală. Predarea religiei catolice: un laborator de cultură şi dialog, 11 decembrie 2025).

Sfântul Augustin a scris: "Omul, o particulă a creaţiei tale, vrea să te laude [o, Dumnezeule]. Tu eşti cel care îl inspiri să se desfete în lauda ta, pentru că ne-ai creat pentru tine, şi inima noastră este neliniştită până când nu se odihneşte în tine […]. Fie ca să te caut, Doamne, invocându-te, şi să te invoc crezând în tine" (Confesiuni, 1.1). El a vorbit despre o căutare interioară care a fost întotdeauna legată de marile întrebări ale vieţii în fiinţa umană, de relaţia cu Dumnezeu, cu creaţia şi cu ceilalţi. Astfel, setea de infinit, inerentă fiecărei persoane, poate deveni energia de a promova pacea, de a reînnoi societatea şi de a depăşi contradicţiile acesteia.

În acest context, slujirea voastră, expresie a grijii Bisericii faţă de noile generaţii, este ca o rampă de lansare de la care copiii şi tinerii pot învăţa să se cufunde în fascinanta aventură a dialogului interior. În acest fel, ea constituie un element indispensabil al alianţei educaţionale atât de necesare astăzi.

Nu numai atât. Predarea religiei catolice este o disciplină de mare valoare culturală, utilă pentru înţelegerea dinamicilor istorice şi sociale, precum şi a expresiilor gândirii, ingeniozităţii şi artelor care au modelat şi continuă să modeleze faţa Italiei, a Europei şi a multor ţări din întreaga lume.

Toate acestea intră în lecţiile voastre, în lumina învăţăturii mereu actuale a Bisericii, în dialog cu alte domenii ale cunoaşterii şi cercetării religioase şi, mai ales, în studiul paginilor inepuizabile ale Bibliei, din care ajungem să-l cunoaştem pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, revelaţia feţei Tatălui şi modelul perfect de umanitate. Astfel, cu deplin respect pentru libertatea fiecăruia, faceţi accesibil noilor generaţii ceea ce altfel ar putea rămâne de neînţeles şi vag, demonstrând cum adevăratul secularism nu exclude religia, ci dimpotrivă ştie să o preţuiască drept resursă educativă. Aceasta face parte, de altfel, dintr-o atitudine mai amplă, esenţială pentru orice dialog, în şcoli şi în societate: a cunoaşte şi a iubi cine suntem, pentru a putea întâlni pe ceilalţi cu respect şi deschidere.

În lumina acestor lucruri, aş dori să împărtăşesc cu voi câteva reflecţii care îmi sunt dragi inimii.

Ca titlu pentru a treia voastră Întâlnire naţională, aţi ales expresia "Inima vorbeşte inimii" (Cor ad cor loquitur), inspirându-vă din mottoul sfântului John Henry Newman, învăţător al Bisericii şi co-patron al lumii educaţionale. Aceste cuvinte conţin propunerea unui drum în care adevărul este scopul, iar relaţia personală este calea către atingerea lui. Vă angajează, prin învăţământ, să-i ajutaţi pe copii să recunoască o voce care răsună deja în ei, să nu o îngroape sau să o confunde cu zgomotele care îi înconjoară. Într-o epocă în care trăim constant asediaţi de stimuli de tot felul, este foarte uşor să reducem la tăcere acea voce. Prin urmare, a învăţa cum să o audă sau să o redescopere este unul dintre cele mai mari daruri pe care le putem oferi noilor generaţii. Omul nu poate trăi fără adevăr şi sens autentic, iar tinerii, chiar dacă uneori par apatici sau insensibili, în spatele unei faţade de aparentă indiferenţă, în realitate ascund adesea neliniştea şi suferinţa celor care "simt prea mult" şi prea intens, incapabili să dea un nume la ceea ce experimentează.

A preda, aşadar, înseamnă a educa persoanele la ascultarea inimii şi, astfel, să dezvolte libertatea interioară şi capacitatea de gândire critică, conform unor dinamici în care credinţa şi raţiunea nu sunt nici ignorate, nici opuse una celeilalte, ci sunt tovarăşe de călătorie în căutarea umilă şi sinceră a adevărului. De aceea, educarea necesită răbdarea de a semăna fără a pretinde rezultate imediate, respectând timpii de creştere a persoanei. Şi mai presus de toate - ne învaţă Newman - necesită iubire.

Preaiubiţilor, adevărul trece prin persoane, iar pentru elevii voştri, şi voi sunteţi astfel de persoane, chemate să fiţi profesori credibili pentru că sunteţi îndrăgostiţi de Dumnezeu şi de ei, să transmiteţi valori, fără autopromovare sau moralism, să oferiţi perspective înălţătoare şi să fiţi martori ai acelei coerenţe umile şi strânse care face ca şi cele mai dificile conţinuturi să fie dragi şi dezirabile. Elevii voştri nu au nevoie de răspunsuri predefinite, ci mai degrabă de apropierea şi onestitatea adulţilor care le stau alături cu autoritate şi responsabilitate în timp ce se confruntă cu marile întrebări ale vieţii. Îşi vor aminti ochii şi cuvintele celor care au recunoscut în ei un dar unic, ale celor care i-au luat în serios, ale celor care nu s-au temut să împărtăşească o parte din drum cu ei, arătându-se la rândul lor ca bărbaţi şi femei care caută, gândesc, trăiesc şi cred. Toate acestea, desigur, nu diminuează necesitatea unei competenţe solide, animate de pasiunea pentru studiu, rigoare culturală şi pregătire didactică, pentru că predarea religiei catolice necesită şi actualizare, planificare şi utilizarea unui limbaj adecvat.

Şcoala astăzi - în Italia, dar nu numai - are în faţa sa provocări dramatice şi în acelaşi timp încântătoare. Din acest motiv, Biserica, ce merge alături de voi, vă trimite la ea ca "slujitori ai lumii educaţionale, coregrafi ai speranţei, căutători neobosiţi ai înţelepciunii, creatori credibili de expresii ale frumuseţii" (Scrisoarea apostolică Trasarea unor noi hărţi ale speranţei, 11.3).

Vă mulţumesc şi vă încurajez să perseveraţi în această angajare, în timp ce vă încredinţez mijlocirii Fecioarei Maria şi a sfinţilor şi sfintelor educatori. Vă amintesc în rugăciune şi vă împart din inimă binecuvântarea apostolică, pe care o extind la familiile voastre, la elevii voştri şi la toţi cei dragi ai voştri. Vă mulţumesc!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu