Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială
(13-23 aprilie 2026)

Întâlnire cu lumea culturii

Campusul universitar "Leon al XIV-lea" de la Universitatea Naţională (Malabo), marţi, 21 aprilie 2026

Stimate rector,

Distinse autorităţi,

Dragi doamne şi domni,

© Vatican Media

Vă mulţumesc pentru invitaţia la acest eveniment, în cadrul căruia se inaugurează un nou campus al Universităţii Naţionale din Guineea Ecuatorială. Exprimându-mi recunoştinţa pentru gestul amabil de a numi campusul cu numele meu, sunt conştient că o astfel de decizie depăşeşte limitele persoanei omagiate, deoarece reflectă valorile pe care cu toţii dorim să le transmitem altora.

Inaugurarea unui campus universitar este mai mult decât un simplu act administrativ. Ea transcende simpla extindere a infrastructurii şi a locurilor de studiu. Această inaugurare este un act de încredere în fiinţele umane, o afirmare a faptului că merită efortul de a continua să pariem pe formarea noilor generaţii şi pe sarcina, atât de exigentă şi totuşi atât de nobilă, de a căuta adevărul şi de a pune cunoaşterea în slujba binelui comun.

Prin urmare, acest moment capătă o importanţă care depăşeşte cu mult limitele materiale ale locurilor şi clădirilor. Astăzi se deschide un spaţiu pentru speranţă, întâlnire şi progres. Într-adevăr, fiecare efort academic autentic este unul care creşte nu numai structural, ci şi ca organism viu.

Poate din acest motiv, imaginea unui copac este deosebit de elocventă pentru a vorbi despre misiunea universităţii. Pentru locuitorii Guineei Ecuatoriale, ceiba, arborele naţional, are o mare semnificaţie simbolică. Un copac întinde rădăcini adânci şi urcă încet, cu răbdare şi putere, spre înălţimi, întrupând în sine o rodnicie care nu există pentru sine.

În măreţia sa, în robusteţea trunchiului său şi în abundenţa ramurilor sale, acest copac pare să ofere o parabolă a ceea ce o universitate este chemată să fie: o instituţie bine înrădăcinată în seriozitatea studiului, în memoria vie a unui popor şi în căutarea perseverentă a adevărului. Numai aşa va putea creşte puternică; numai aşa va fi capabilă să se perfecţioneze fără a pierde contactul cu circumstanţele istorice în care se află. Şi, pe lângă faptul că oferă mijloacele pentru succesul profesional, va putea oferi viitoarelor noi generaţii un scop în viaţă, criterii de discernământ şi motive de slujire.

Istoria omenirii poate fi citită şi prin simbolismul unor copaci biblici. În grădina din Cartea Genezei, lângă pomul vieţii, se afla pomul cunoaşterii binelui şi răului (cf. Gen 2,9), al cărui rod Dumnezeu le-a poruncit bărbatului şi femeii să nu-l mănânce. Trebuie subliniat că această istorie nu este despre o condamnare a cunoaşterii ca atare, ca şi cum credinţa s-ar teme de inteligenţă sau ar privi cu suspiciune dorinţa de cunoaştere. Fiinţele umane au primit capacitatea de a cunoaşte, de a numi, de a discerne, de a se minuna de lume şi de sensul ei (cf. Gen 2,19).

Problema, aşadar, nu rezidă în cunoaştere, ci în devierea ei către o inteligenţă care nu mai caută să corespundă realităţii, ci mai degrabă să o denatureze pentru propriile scopuri, evaluând-o în funcţie de beneficiul celui care cere să ştie. Aici, cunoaşterea încetează să mai fie o deschidere şi devine, în schimb, o posesiune; încetează să mai fie calea spre înţelepciune şi se transformă într-o afirmare mândră a autosuficienţei, deschizând drumul spre confuzie, care poate deveni în cele din urmă inumană.

Cu toate acestea, istoria biblică nu se termină cu acel pom. Tradiţia creştină contemplă un alt pom, cel al Crucii, nu ca o negare a inteligenţei umane, ci ca un semn al răscumpărării sale (cf. Col 2,2-3). Dacă în Geneză găsim ispita de a căuta cunoaşterea separată de adevăr şi bunătate, pe cruce găsim un adevăr revelat, Isus Cristos, care departe de a-şi impune propria voinţă, se oferă prin iubire şi ne înalţă la demnitatea cu care am fost zămisliţi de la început. La cruce, fiinţele umane sunt invitate să îşi lase dorinţa de cunoaştere să fie vindecată: să redescopere că adevărul nu este fabricat, nu este manipulat şi nici posedat ca un trofeu, ci este primit, căutat cu umilinţă şi slujit cu responsabilitate.

Din acest motiv, dintr-o perspectivă creştină, Cristos nu apare ca o evadare religioasă în faţa eforturilor intelectuale, ca şi cum credinţa ar începe acolo unde se termină raţiunea. Dimpotrivă, în el se manifestă profunda armonie dintre adevăr, raţiune şi libertate. Adevărul se prezintă ca o realitate care precedă fiinţa umană, o provoacă şi o cheamă să iasă din sine. De aceea, adevărul poate fi căutat cu încredere. Credinţa, departe de a se închide în faţa acestei căutări, o purifică de autosuficienţă şi o deschide către o plinătate spre care raţiunea tinde, chiar dacă nu o poate îmbrăţişa pe deplin.

În acest fel, pomul Crucii restabileşte scopul originar al iubirii de cunoaştere. Ne învaţă că a cunoaşte înseamnă a fi deschişi la adevăr, înţelegând atât ceea ce înseamnă acesta, cât şi misterul conţinut în el. Astfel, căutarea adevărului rămâne cu adevărat umană: umilă, serioasă şi deschisă la un adevăr care ne precedă, ne cheamă şi ne transcende.

De fapt, nu este suficient ca un pom să aducă rod: contează şi calitatea roadelor, pentru că după roadele sale se va cunoaşte pomul (cf. Mt 7,20). În acelaşi fel, o universitate se măsoară după calitatea studenţilor pe care îi oferă pentru viaţa comunităţii, mai mult decât după numărul absolvenţilor sau prin extinderea infrastructurii sale. Aceasta este dorinţa sinceră pe care Biserica o exprimă în angajarea sa seculară faţă de domeniul educaţiei: ca profesioniştii să fie buni prin cunoaştere şi pricepere; ca ei să fie roade coapte pentru o rodnicie autentică, capabilă să depăşească simpla aparenţă de succes.

Iubiţi fraţi şi surori, aici, în acest campus, ceiba din Guineea Ecuatorială este chemată să aducă roade de progres înrădăcinate în solidaritate şi ale unei cunoaşteri care înnobilează şi dezvoltă fiinţa umană în mod integral. Este chemată să ofere roadele inteligenţei şi corectitudinii, ale competenţei şi înţelepciunii, ale excelenţei şi slujirii. Dacă generaţii de bărbaţi şi femei sunt profund modelate în acest loc de adevăr şi sunt capabile să-şi transforme propria existenţă într-un dar pentru ceilalţi, atunci ceiba va rămâne un simbol elocvent înrădăcinat în cele mai bune lucruri ale acestui pământ, înălţat de înţelepciune şi abundent în roade care aduc un omagiu Guineei Ecuatoriale şi îmbogăţesc întreaga familie umană.

Cu aceste sentimente, invoc asupra fiecăruia dintre voi - asupra autorităţilor, profesorilor, studenţilor şi personalului acestei universităţi şi asupra familiilor voastre - o abundenţă a binecuvântărilor lui Dumnezeu Atotputernic care, în Isus Cristos, Cuvântul întrupat, le-a arătat bărbaţilor şi femeilor adevărul despre ei înşişi şi adevărata lor demnitate (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia pastorală Gaudium et spes, 22). Vă încredinţez pe toţi ocrotirii materne a Preasfintei Maria, Scaunul Înţelepciunii, pentru ca aceste roade, pe lângă faptul că sunt abundente, să fie şi foarte bune. Vă mulţumesc foarte mult!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Ştirile, interviurile şi reflecţiile dedicate vizitei Papei Leon în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială (13-23 aprilie 2026) sunt grupate aici.