Valea Lupului: Pelerinaj parohial prin Ungaria şi Polonia, urmând-o pe Maria, pe urmele Sfântului Ioan Paul al II-lea

În perioada 6-14 aprilie 2026, un grup de 66 de pelerini din Parohia "Padre Pio de Pietrelcina" din Valea Lupului, Iaşi, dar şi din alte parohii, însoţiţi de pr. Bogdan Herciu, parohul comunităţii, au făcut o călătorie spirituală pe urmele Sfintei Fecioare Maria prin Ungaria şi Polonia.

Pelerinajul nostru s-a desfăşurat în Octava Paştelui şi a culminat, chiar în Duminica Milostivirii Divine. Providenţa şi pregătirea celor implicaţi în organizare a rânduit astfel, încât am pornit în dimineaţa zilei de 6 aprilie spre Ungaria şi Polonia, drum străbătut de lumina Învierii. Fiecare zi a fost, în felul ei, o Cale a Luminii - Via Lucis - înaintea fiecărui sanctuar stând, în umbră, piatra răsturnată de la mormânt.

Prima Sfântă Liturghie a pelerinajului am celebrat-o la Biserica Calvaria din Satu Mare: Cel Înviat poartă încă, în trupul său glorificat, semnele cuielor. Nu există Înviere fără Cruce, iar urmele Pătimirii rămân întipărite în bucuria veşnică. Am pornit, aşadar, nu ca unii care uită Vinerea Mare, ci ca unii care ştiu că Învierea este tocmai răspunsul Tatălui la suferinţa oferită.

A doua zi am celebrat Sfânta Liturghie la Budapesta, la Biserica "Magyarok Nagyasszonya", Regina Ungariei, titlu născut din gestul Sfântului Ştefan, care, în ceasul morţii, şi-a încredinţat coroana şi poporul Fecioarei. Ne-a primit cu o căldură frăţească părintele Gabriel Balint. Am trecut apoi prin Bazilica "Sfântul Ştefan", unde se păstrează Sfânta Dreaptă a regelui-apostol, mărturie că trupul sfinţilor rămâne sămânţă vie pentru un popor. Pe Muntele Gellért, în faţa capelei închinate primului martir misionar al Ungariei, am înţeles încă o dată că Evanghelia nu se răspândeşte prin putere, ci prin sânge vărsat din iubire. Seara, croaziera pe Dunăre ne-a dăruit Budapesta văzută de pe apă, un oraş care se lasă contemplat tocmai atunci când te aşezi, tăcut, la o parte.

A treia zi la Zakopane, urcuşul spre Munţii Tatra ne-a schimbat pe nesimţite ritmul interior. La Krzeptówki am celebrat Sfânta Liturghie în Sanctuarul Maicii Domnului de la Fatima, ridicat ca jertfă de mulţumire după atentatul din 13 mai 1981 asupra Sfântului Ioan Paul al II-lea. Papa polonez avea să mărturisească mai târziu convingerea sa: dacă o mână trăsese, o altă mână, a Fecioarei, călăuzise glonţul. Sanctuarul, aşezat la picioarele munţilor, vorbeşte tăcut despre un fir nevăzut de grija cerească ce susţine viaţa fiecărui om.

A patra zi am ajuns la Jasna Góra. La prânz am ajuns la Częstochowa şi am celebrat Sfânta Liturghie în Capela Sfântului Ioan Paul al II-lea. Vizitarea complexului paulin, muzeul, turnul, Sala Cavalerilor, ne-a purtat prin secole în care credinţa unui popor a găsit, în faţa icoanei Fecioarei Negre, tăria de a rezista invaziilor şi dictaturilor. După-amiaza a fost a rugăciunii personale şi a adoraţiei euharistice: ore în care pelerinul se opreşte în sfârşit să asculte ce îi spune Cel pe care îl caută. La sfârşitul zilei, am rostit Rozariul în parcul din faţa sanctuarului, încredinţând Mamei fiecare intenţie purtată de acasă.

A cincea zi am rămas tot la Częstochowa. Dimineaţă am celebrat Sfânta Liturghie în Kaplica Matki Bożej, chiar înaintea icoanei. Ziua a lăsat loc spovezii şi meditaţiei personale. Pe meterezele sanctuarului, am parcurs împreună Calea Luminii, cele paisprezece opriri în urmele Celui Înviat, de la mormântul gol până la Coborârea Duhului Sfânt. Un alt Rozariu, rostit în parc sub seara de primăvară, a încheiat o zi în care fiecare oră a fost un popas în paradis.

A şasea zi, de la întuneric la lumină. Ziua de sâmbătă a fost cea mai grea şi cea mai bogată. Am intrat la Auschwitz-Birkenau în tăcere, şi am ieşit tot în tăcere. Nu există cuvinte pentru acel loc, există doar rugăciunea pentru victime şi hotărârea de a nu lăsa uitarea să se aşeze peste ele. Sfântul Maximilian Kolbe şi Sfânta Tereza Benedicta a Crucii ne-au amintit, din interiorul acelui iad, că iubirea până la capăt rămâne singurul răspuns pe care creştinul îl poate da răului. De la Auschwitz am urcat la Wadowice - oraşul copilăriei lui Karol Wojtyla. În muzeul amenajat în casa sa şi la Sanctuarul închinat Sfântului Ioan Paul al II-lea am înţeles cum sfinţenia se naşte în viaţa obişnuită: la o bancă de biserică, lângă un tată văduv, în bucuria măruntă a unei prăjituri. Ziua s-a încheiat la Kalwaria Zebrzydowska, patrimoniu UNESCO, unde am celebrat Sfânta Liturghie. Pe dealurile din jur, cele peste patruzeci de capele reconstituie, din secolul al XVII-lea, traseele Ierusalimului, Calea Crucii împletită cu bucuriile Fecioarei. Chiar aici venea Lolek cu tatăl său, şi de aici a învăţat să privească viaţa lui Cristos prin ochii Mamei sale Cereşti.

Duminica Divinei Îndurări - Milostivirea. Totul a fost orientat de la şi către această zi. La Sanctuarul Milostivirii Divine de la Łagiewniki, împreună cu miile de pelerini veniţi pentru sărbătoare, am celebrat Sfânta Liturghie în Duminica Milostivirii Divine. Aici, printr-o umilă călugăriţă, Sfânta Faustina, Isus a cerut lumii în secolul XX ceea ce îi cere fiecărei inimi în secolul acesta: să se încreadă. Jezu, ufam Tobie - "Isuse, am încredere în Tine", inscripţia de sub imaginea Milostivirii rezumă, poate, întreg Paştele: nimic nu este mai tare, decât rana deschisă a Domnului pentru noi. După-amiaza am străbătut Cracovia veche, Catedrala de pe colina Wawel, unde tânărul preot Karol Wojtyła şi-a celebrat una dintre primele Liturghii şi Biserica "Sfânta Maria" din Piaţa Principală. Seara ne-am întors la Łagiewniki, la capela mormântului Sfintei Faustina, pentru un ultim moment de încredinţare.

Luni dimineaţa ne-a adus la Sanctuarul Sfântului Ioan Paul al II-lea din Cracovia. În Capela Preoţilor am celebrat Sfânta Liturghie, înainte de drumul spre Carei. Un ultim dialog cu papa pelerin, care ne-a îndrumat, cu discreţia sa obişnuită, spre casă.

Ultima Sfântă Liturghie a pelerinajului am celebrat-o la Biserica "Sfântul Iosif de Calasantius" din Carei. Patronul şcolilor creştine ne-a primit cu blândeţe, amintindu-ne că pelerinajul nu se termină la poarta bisericii, ci continuă în lucrarea zilnică alături de copiii şi familiile noastre.

Ne-am întors acasă cu sufletele mai largi. Fiecare dintre noi a primit daruri diferite, după măsura inimii. dar toţi ne-am întors mai aproape de Cristos şi mai uniţi între noi ca prieteni şi comunitate. Am învăţat că pelerinajul adevărat nu este doar drumul spre sanctuare, ci drumul pe care sanctuarele îl deschid în noi şi care continuă mult după ce autocarul s-a oprit.

Mulţumim din inimă organizatorilor pelerinajului, Estera Tour, prin doamna Irina şi domnul Marius Puşcaşu, pentru profesionalismul, grija şi răbdarea cu care au însoţit, de la distanţă, fiecare pas al călătoriei noastre. Mulţumim părintelui paroh Bogdan Herciu pentru grija, implicarea şi dăruirea cu care ne-a însoţit în acest pelerinaj şi care a fost un sprijin constant, atent la fiecare detaliu, oferindu-ne nu doar organizare impecabilă, ci şi linişte sufletească. Suntem recunoscători şi domnului fotograf Cristian Lisacovschi care a surprins cu profesionalism toate momentele importante. Fie ca bunul Dumnezeu să le răsplătească din belşug, tuturor, bunătatea şi disponibilitatea!

Gabriela Băitanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6-14 aprilie: Valea Lupului: Pelerinaj parohial prin Ungaria şi Polonia, urmând-o pe Maria, pe urmele Sfântului Ioan Paul al II-lea