Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială
(13-23 aprilie 2026)

Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic

Pavilionul Protocolar din Palatul Prezidenţial (Luanda), sâmbătă, 18 aprilie 2026

Domnule preşedinte,

Stimate autorităţi civile şi membri ai corpului diplomatic,

Doamnelor şi domnilor,

© Vatican Media

Este o sursă de mare bucurie pentru mine să fiu printre dumneavoastră. Vă exprim recunoştinţa mea, domnule preşedinte, pentru invitaţia de a vizita Angola şi pentru cuvintele dumneavoastră amabile de bun venit. Am venit printre dumneavoastră ca pelerin, căutând semnele prezenţei lui Dumnezeu în acest pământ atât de iubit de el.

Înainte de a continua, aş dori să vă ofer asigurarea rugăciunii mele pentru victimele ploilor abundente şi ale inundaţiilor care au lovit provincia Benguela şi să exprim apropierea mea de familiile care şi-au pierdut casele. Ştiu, de asemenea, că dumneavoastră, poporul Angolei, sunteţi uniţi într-un mare lanţ de solidaritate cu cei afectaţi.

Doresc să vă întâlnesc în spiritul păcii şi să afirm că poporul vostru posedă comori care nu pot fi cumpărate sau luate. În special, în voi locuieşte o bucurie pe care nici cele mai adverse circumstanţe nu au putut să o stingă. Această bucurie - care nu este străină de tristeţe, indignare, dezamăgire şi înfrângere - persistă şi renaşte continuu printre cei care şi-au păstrat inimile şi mintea libere de seducţiile bogăţiei. Ştiţi bine că prea adesea oamenii au privit - şi continuă să privească - spre pământurile voastre pentru a da sau, mai frecvent, pentru a lua. Este necesar să se rupă acest cerc vicios al intereselor, care reduce realitatea şi chiar viaţa însăşi la simple mărfuri.

Pentru întreaga lume, Africa este un rezervor de bucurie şi speranţă, virtuţi pe care nu aş ezita să le numesc "politice", pentru că tinerii şi săracii ei continuă să viseze şi să spere. Nu se mulţumesc cu ceea ce există deja; se străduiesc să se ridice mai sus, să se pregătească pentru mari responsabilităţi şi să participe activ la modelarea propriului viitor. Într-adevăr, înţelepciunea unui popor nu poate fi înăbuşită de nicio ideologie, iar dorinţa de infinit care sălăşluieşte în inima umană este un principiu de transformare socială mult mai profund decât orice program politic sau cultural. Sunt aici, printre voi, în slujba celor mai bune forţe care animă persoanele şi comunităţile, dintre care Angola este un mozaic bogat şi vibrant. Doresc să ascult şi să încurajez pe toţi cei care au ales deja căile binelui, dreptăţii, păcii, toleranţei şi reconcilierii. În acelaşi timp, împreună cu milioanele de bărbaţi şi femei de bunăvoinţă care constituie principala bogăţie a acestei ţări, mă rog şi pentru convertirea celor care aleg căi contrare şi împiedică dezvoltarea sa armonioasă şi fraternă.

Dragi prieteni, am menţionat bogăţiile materiale pe care interesele puternice le revendică, chiar şi în propria voastră ţară. Câtă suferinţă, câte morţi, câte dezastre sociale şi ecologice sunt provocate de această logică a extracţiilor! La fiecare nivel, vedem cum susţine un model de dezvoltare care discriminează şi exclude, în timp ce încă pretinde să se impună ca singura opţiune viabilă. Sfântul Paul al VI-lea, cu o perspicacitate profundă asupra preocupărilor generaţiilor tinere, denunţa deja în urmă cu şaizeci de ani "aspectul senil şi cu siguranţă demodat al unei civilizaţii comerciale, hedoniste şi materialiste care încă încearcă să se prezinte ca poartă către viitor". El afirma: "Chiar şi în excesele sale, reacţia instinctivă a multor tineri împotriva acestei iluzii capătă o anumită importanţă. Această generaţie aşteaptă altceva" (Exortaţia apostolică Gaudete in Domino, VI). Sunteţi martori - datorită înţelepciunii antice care vă modelează gândurile şi sensibilităţile - că creaţia este armonie în bogăţia diversităţii. Poporul vostru a suferit de nenumărate ori când această armonie a fost încălcată de aroganţa câtorva. Aceştia poartă cicatricile nu numai ale exploatării materiale, ci şi ale presupunerii de a impune o idee altora. Africa are nevoie urgentă să depăşească situaţiile şi dinamicele de conflict şi duşmănie care sfâşie ţesătura socială şi politică a multor ţări, favorizând sărăcia şi excluziunea. Numai în întâlnire înfloreşte viaţa. Dialogul este primul pas. Aceasta nu exclude dezacordul, care se poate transforma în conflict.

Venerabilul meu predecesor, Papa Francisc, a oferit o reflecţie de neuitat în această privinţă: "Când apare un conflict, unii oameni îl privesc pur şi simplu şi îşi continuă drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat; se spală pe mâini de el şi îşi văd de viaţa lor. Alţii îl îmbrăţişează în aşa fel încât devin prizonierii lui; îşi pierd orientarea, proiectează asupra instituţiilor propria lor confuzie şi nemulţumire şi astfel fac imposibilă unitatea. Dar există şi o a treia cale, şi este cea mai bună modalitate de a aborda conflictul. Este disponibilitatea de a înfrunta conflictul direct, de a-l rezolva şi de a-l face o verigă în lanţul unui nou proces. «Fericiţi făcătorii de pace!» (Mt 5,9)" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 227). Angola poate cunoaşte o mare creştere dacă, în primul rând, cei care deţin autoritatea în ţară cred în natura multiplă a bogăţiilor sale. Nu vă temeţi de dezacord; nu suprimaţi ideile tinerilor sau visele bătrânilor; şi să ştiţi să gestionaţi conflictele transformându-le în căi de reînnoire. Puneţi binele comun înaintea oricărui interes particular, fără a confunda niciodată partea voastră cu întregul. Istoria te va justifica atunci, chiar dacă pe termen scurt unii ţi se vor opune.

Am vorbit despre bucuria şi speranţa care caracterizează tânăra voastră societate. Deşi acestea sunt adesea considerate numai sentimente personale, private, ele reprezintă, în realitate, o forţă profundă şi împuternicitoare - una care rezistă oricărei forme de resemnare şi oricărei tentaţii de a închidere în sine. Despoţii şi tiranii, atât ai trupului, cât şi ai spiritului, caută să facă sufletele pasive şi pasiunile sumbre; preferă o populaţie predispusă la inerţie, docilă şi subordonată puterii. Căci în tristeţe, suntem într-adevăr la mila fricilor şi imaginaţiei noastre; ne refugiem în fanatism, în supunere, în zgomotul asurzitor al mass-media, în strălucirea aurului, în mitul identitar. Nemulţumirea, sentimentul de neputinţă şi dezrădăcinare ne despart în loc să ne apropie. Aceasta răspândeşte un climat de înstrăinare de sfera publică, de dispreţ pentru nenorocirile altora şi de negare a oricărei fraternităţi. O astfel de discordie dezintegrează relaţiile constitutive pe care fiecare persoană le întreţine cu sine însuşi, cu ceilalţi şi cu realitatea. După cum a afirmat şi Papa Francisc: "Cel mai bun mod de a domina şi de a obţine controlul asupra oamenilor este de a răspândi disperarea şi descurajarea, chiar şi sub pretextul apărării anumitor valori. Astăzi, în multe ţări, hiperbola, extremismul şi polarizarea au devenit instrumente politice" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 15).

Adevărata bucurie ne eliberează de o astfel de alienare - o bucurie pe care credinţa o recunoaşte pe bună dreptate ca dar al Duhului Sfânt. După cum a scris Sfântul Paul: "Rodul Duhului este iubirea, bucuria, pacea" (Gal 5,22). Într-adevăr, bucuria intensifică viaţa şi duce la crearea comunităţii: fiecare persoană se bucură punând în practică propriile capacităţi relaţionale, realizând propria contribuţie la binele comun şi primind recunoaştere ca persoană unică şi demnă în cadrul unei comunităţi de întâlniri crescânde care lărgesc spiritul. Bucuria ştie să croiască drumuri chiar şi în zonele cele mai întunecate de stagnare şi greutăţi. Să ne examinăm, aşadar, inimile, dragi prieteni, pentru că fără bucurie nu există reînnoire; fără interioritate nu există eliberare; fără întâlnire nu există politică; fără celălalt nu există dreptate.

Împreună, puteţi face din Angola un proiect de speranţă. Biserica Catolică, a cărei slujire adusă ţării ştiu că o preţuiţi foarte mult, doreşte să fie dospită în aluat şi să favorizeze creşterea unui model just de coexistenţă, liber de diferitele forme de sclavie impuse de elite, care sunt încărcate cu multe bogăţii, dar cu false bucurii. Numai împreună putem multiplica talentele acestui popor minunat, chiar şi în periferiile urbane şi în cele mai îndepărtate zone rurale, unde viaţa este vibrantă şi se pregăteşte viitorul poporului. Să înlăturăm obstacolele din calea dezvoltării umane integrale, lucrând şi sperând împreună alături de cei pe care lumea i-a lepădat, dar pe care Dumnezeu i-a ales. Căci astfel a răsărit speranţa noastră: "Piatra pe care au aruncat-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului" (Ps 118,22), Isus Cristos, plinătatea omului şi a istoriei.

Domnul să binecuvânteze Angola!

Mulţumesc.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Ştirile, interviurile şi reflecţiile dedicate vizitei Papei Leon în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială (13-23 aprilie 2026) sunt grupate aici.