© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Mesaj cu ocazia Sesiunii Plenare a Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale [Casina Pio IV, 14-16 aprilie 2026]

Am fost încântat să aflu despre sesiunea plenară a Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale care va avea loc între 14 şi 16 aprilie 2026 şi transmit urări de bine tuturor participanţilor. Îmi exprim recunoştinţa faţă de cardinalul Peter Turkson pentru slujirea sa dedicată în calitate de cancelar al Academiei. De asemenea, îi mulţumesc preşedintei voastre, sora Helen Alford, pentru alegerea temei: "Utilizările puterii: legitimitate, democraţie şi rescrierea ordinii internaţionale". Este un subiect deosebit de actual, care ne concentrează reflecţia asupra exercitării puterii, care este un element critic pentru construirea păcii în cadrul naţiunii şi între naţiuni în acest moment de profundă schimbare globală.

Doctrina socială catolică consideră puterea nu ca un scop în sine, ci ca un mijloc orânduit spre binele comun. Aceasta implică faptul că legitimitatea autorităţii nu depinde de acumularea de forţă economică sau tehnologică, ci de înţelepciunea şi virtutea cu care este exercitată (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1903). Căci înţelepciunea ne permite să discernem şi să urmărim adevărul şi binele, mai degrabă decât binele aparent şi gloria deşartă, în mijlocul circumstanţelor vieţii de zi cu zi. Această înţelepciune este inseparabilă de virtuţile morale, care întăresc dorinţa noastră de a promova binele comun. În special, ştim că dreptatea şi tăria sunt indispensabile pentru luarea unor decizii solide şi pentru punerea în practică a deciziilor. Cumpătarea se dovedeşte esenţială şi pentru folosirea legitimă a autorităţii, căci adevărata cumpătare împiedică exaltarea excesivă de sine şi acţionează ca o barieră împotriva abuzului de putere.

Această înţelegere a puterii legitime îşi găseşte una dintre cele mai înalte expresii în democraţia autentică. Departe de a fi o simplă procedură, democraţia recunoaşte demnitatea fiecărei persoane şi cheamă fiecare cetăţean să participe în mod responsabil la urmărirea binelui comun. Reflectând această convingere, Sfântul Ioan Paul al II-lea a afirmat că Biserica preţuieşte democraţia deoarece aceasta asigură participarea la alegerile politice şi "posibilitatea atât de a-i alege şi de a-i trage la răspundere pe cei care îi guvernează, cât şi de a-i înlocui prin mijloace paşnice, atunci când este cazul" (Centesimus Annus, 46). Însă democraţia rămâne sănătoasă numai atunci când este înrădăcinată în legea morală şi într-o viziune adevărată asupra persoanei umane. Lipsită de acest fundament, ea riscă să devină fie o tiranie majoritară, fie o mască pentru dominaţia elitelor economice şi tehnologice.

Aceleaşi principii care călăuzesc exercitarea autorităţii în cadrul naţiunilor trebuie să influenţeze, de asemenea, ordinea internaţională - un adevăr deosebit de important de reamintit într-un moment în care rivalităţile strategice şi alianţele schimbătoare remodelează relaţiile globale. Trebuie să ne amintim că o ordine internaţională justă şi stabilă nu poate rezulta dintr-un simplu echilibru de putere sau dintr-o logică pur tehnocratică. Concentrarea puterii tehnologice, economice şi militare în mâinile câtorva ameninţă atât participarea democratică între popoare, cât şi concordia internaţională.

În acest sens, predecesorii mei au exprimat necesitatea unor instituţii actualizate şi a unei autorităţi universale (cf. Ioan Paul al II-lea, Centesimus Annus, 58; Pacem in terris, 137), marcate de principiul subsidiarităţii (cf. Benedict al XVI-lea, Caritas in Veritate, 57). Dezvoltarea unei astfel de comunităţi globale de fraternitate necesită "o politică mai bună, una cu adevărat în slujba binelui comun" (Francisc, Fratelli tutti, 154). Într-adevăr, este "mai necesar ca niciodată să regândim cu îndrăzneală modalităţile cooperării internaţionale" (Vizită la sediul FAO cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei, 16 octombrie 2025, 7).

În cele din urmă, atunci când puterile pământeşti ameninţă tranquillitas ordinis - definiţia clasică augustiniană a păcii - trebuie să ne inspirăm din Împărăţia lui Dumnezeu, care, deşi nu este din lumea aceasta, luminează treburile acestei lumi şi le dezvăluie sensul escatologic. În această perspectivă a credinţei, ni se aminteşte că atotputernicia lui Dumnezeu se manifestă în special în milostivire şi iertare (cf. Toma de Aquino, Summa Theologiae, I, q. 25, a. 3, ad 3); puterea divină nu domină, ci vindecă şi restaurează. Tocmai această logică a carităţii trebuie să anime istoria, căci activitatea umană inspirată de caritate contribuie la modelarea "cetăţii pământeşti" în unitate şi pace, făcând-o - chiar dacă imperfect - o anticipare şi o prefigurare a "Cetăţii lui Dumnezeu" (cf. Benedict al XVI-lea, Caritas in Veritate, 7). O astfel de credinţă întăreşte hotărârea noastră de a construi o cultură a reconcilierii capabilă să depăşească capcanele indiferenţei şi neputinţei (cf. Discurs în prezenţa liderilor religioşi, 28 octombrie 2025).

Cu aceste sentimente, sper din suflet ca reflecţiile voastre din aceste zile să ofere perspective valoroase pentru clarificarea utilizărilor legitime ale puterii, a criteriilor democraţiei autentice şi a tipului de ordine internaţională care serveşte binelui comun. În acest fel, munca voastră va contribui în mod semnificativ la construirea unei culturi globale a reconcilierii şi a păcii - o pace care nu este numai absenţa fragilă a conflictului, ci rodul dreptăţii, născută din autoritatea pusă cu umilinţă în slujba fiecărei fiinţe umane şi a întregii familii umane.

Duhul Sfânt, izvor al oricărei carităţi şi legătura unităţii şi a păcii, să vă lumineze minţile şi să vă susţină eforturile. Invoc de bunăvoie asupra voastră tuturor binecuvântările îmbelşugate ale lui Dumnezeu.

Din Vatican, 1 aprilie 2026

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu