© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat sportivilor de la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Milano-Cortina (9 aprilie 2026)

Eminenţă, Excelenţe, domnule ministru,

Reprezentanţi ai sportului italian,

Dragi sportivi şi dragi sportive,

Vă primesc cu bucurie, la scurt timp după încheierea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina, care, alături de competiţii de cel mai înalt nivel, au răspândit în întreaga lume şi un mesaj uman, cultural şi spiritual nobil.

Îmi exprim recunoştinţa faţă de Dicasterul pentru Cultură şi Educaţie, care, împreună cu Athletica Vaticana, s-a îngrijit de pregătirea aceste întâlniri a noastre. Le mulţumesc pentru cuvintele lor preşedintelui Luciano Buonfiglio, de la Comitetul Olimpic Naţional Italian (CONI), şi preşedintelui Marco Giunio De Sanctis, de la Comitetul Paralimpic Italian (CIP).

Doresc să vă includ pe toţi în această recunoştinţă: vă mulţumesc pentru ceea ce aţi mărturisit. Cu adevărat, sportul, atunci când este trăit autentic, nu rămâne numai o performanţă: este o formă de limbaj, o relatare alcătuită din gesturi, din eforturi, din aşteptări, din căderi şi din reporniri. În timpul Jocurilor, am văzut nu numai corpuri în mişcare, ci istorii: istorii de sacrificiu, de disciplină, de tenacitate. În special, în competiţiile paralimpice am observat cum limitele pot deveni loc de revelaţie: nu ceva care împiedică persoana, ci ceva care poate fi transformat, chiar transfigurat, în calităţi redescoperite. Voi, sportivii, aţi devenit biografii care inspiră foarte multe persoane.

În al doilea rând, apropierea voastră ne aminteşte că nimeni nu câştigă singur, pentru că în spatele fiecărei victorii sunt implicaţi mulţi, de la familie la echipe, pe lângă multe zile de antrenament, de presiune şi de singurătate. Adesea, tocmai în aceste momente, Dumnezeu se revelează, aşa cum cântă psalmistul: "Tu ai lărgit calea paşilor mei, picioarele mele nu s-au clătinat" (Ps 17,37).

De fapt, sportul contribuie la maturizarea caracterului nostru, necesită o spiritualitate solidă şi este o formă rodnică de educaţie. Din sport învăţăm să ne cunoaştem propriul corp fără să-l idolatrizăm, să ne gestionăm emoţiile, să concurăm fără să pierdem simţul fraternităţii, să acceptăm înfrângerea fără disperare şi victoria fără aroganţă.

Antrenând mintea, împreună cu membrele, sportul este autentic atunci când rămâne uman, adică atunci când rămâne fidel primei sale vocaţii: să fie şcoală de viaţă şi de talent. O şcoală în care se învaţă că adevăratul succes se măsoară prin calitatea relaţiilor: nu prin numărul de premii, ci prin stima reciprocă, prin bucuria împărtăşită a jocului.

Aceasta este "viaţa din belşug" (cf. In 10,10) despre care vorbeşte Evanghelia: o viaţă plină de sens, o viaţă în care corporalitatea şi interioritatea găsesc armonie. Iată motivul alegerii acestei expresii evanghelice ca titlu al scrisorii pe care am scris-o tocmai cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice şi Paralimpice (cf. Viaţa din belşug, 6 februarie 2026).

În timpul actual, atât de marcat de polarizări, rivalităţi şi conflicte care erup în războaie devastatoare, angajarea voastră capătă o valoare şi mai mare: sportul poate şi trebuie să devină cu adevărat un spaţiu de întâlnire! Nu o demonstraţie de forţă, ci un exerciţiu de relaţionare. Cu ocazia acestor Jocuri, am voit să amintesc valoarea armistiţiului olimpic. Prin prezenţa voastră, aţi făcut vizibilă această posibilitate de pace ca o profeţie care este orice altceva decât retorică: ruperea logicii violenţei pentru a promova logica întâlnirii.

În acelaşi timp, ştim bine că sportul aduce cu sine şi ispite: aceea de a performa cu orice preţ, ceea ce poate duce până la dopaj. Aceea de a profita, care transformă jocul în piaţă şi pe sportiv în vedetă. Aceea de a transforma în spectacol, care reduce sportivul la o imagine sau la un număr. Împotriva acestor derive, mărturia voastră este esenţială.

Dragi sportivi, aţi fost martori ai unui mod sincer şi frumos de a locui în lume. Aduceţi ideea că putem concura fără să ne urâm unii pe alţii. Că putem câştiga fără să ne umilim. Că putem pierde fără să ne pierdem pe noi înşine. Şi acest lucru este valabil şi dincolo de sport. Este valabil în viaţa socială, în politică, în relaţiile dintre popoare. Pentru că sportul, dacă este trăit bine, devine un laborator al omenirii reconciliate, unde diversitatea nu este o ameninţare, ci o bogăţie. Într-o epocă de mari provocări climatice, aceste Jocuri ne amintesc şi de legătura dintre sport şi natură şi de datoria noastră de a avea grijă de casa comună (cf. Francisc, Scrisoarea enciclică Laudato s4i', 3).

Astăzi, în această sală, privim Crucea Sportivilor - Crucea Olimpică şi Paralimpică - aceea care, de la Jocurile de la Londra din 2012 până la Jocurile de la Milano-Cortina, a adunat rugăciuni, aşteptări, speranţe, temeri şi suferinţe ale femeilor şi bărbaţilor care, la orice vârstă, îşi împărtăşesc experienţele sportive. În faţa acestui semn suprem şi esenţial de dăruire, ne reînnoim dorinţa de a da tot ce avem mai bun, împreună, în fiecare activitate.

Dragi sportivi, vă mulţumesc tuturor pentru angajarea voastră. Mă rog ca Isus Cristos, "adevăratul atlet al lui Dumnezeu" (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Omilie pentru Jubileul Sportivilor, 29 octombrie 2000, 4), să vă inspire pe fiecare dintre voi la provocări din ce în ce mai virtuoase şi să vă dăruiască forţa pentru a le trăi cu pasiune. În timp ce vă însoţesc cu binecuvântarea mea, vă încredinţez o misiune: să continuaţi să faceţi în aşa fel încât persoana să rămână în centrul sportului în toate exprimările sale (cf. Scrisoarea Viaţa din belşug).

Bine! Cele mai bune urări tuturor şi bine aţi venit!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu