© Vatican Media

Omilia Papei Leon al XIV-lea la Liturghia din Duminica Paştelui (5 aprilie 2026)

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi, toată creaţia străluceşte de o lumină nouă, un cântec de laudă se ridică de pe pământ, inima noastră tresaltă de bucurie: Cristos a înviat din morţi şi, împreună cu El, şi noi înviem la o viaţă nouă!

Această veste pascală îmbrăţişează misterul vieţii noastre şi destinul istoriei şi ajunge la noi chiar până în adâncurile morţii, de care ne simţim ameninţaţi şi uneori copleşiţi. Ea ne deschide către speranţa care nu piere niciodată, către lumina care nu apune niciodată, către acea plinătate de bucurie pe care nimic nu o poate şterge: moartea a fost învinsă pentru totdeauna, moartea nu mai are putere asupra noastră!

Acesta este un mesaj care nu este întotdeauna uşor de acceptat, o promisiune pe care ne chinuim să o primim, pentru că puterea morţii ne ameninţă mereu, înăuntru şi în afară.

Înăuntrul nostru, când povara păcatelor noastre ne împiedică să ne luăm zborul; când dezamăgirile sau singurătăţile pe care le experimentăm slăbesc speranţele noastre; când grijile sau resentimentele înăbuşă bucuria de a trăi; când simţim tristeţe sau oboseală, când ne simţim trădaţi sau respinşi, când trebuie să ne confruntăm cu slăbiciunea noastră, cu suferinţa, cu truda de fiecare zi, atunci ni se pare că am ajuns într-un tunel din care nu vedem nicio ieşire.

Dar şi în afara noastră, moartea pândeşte mereu. O vedem prezentă în nedreptăţi, în egoismul partizan, în opresiunea săracilor, în lipsa de atenţie faţă de cei mai vulnerabili. O vedem în violenţă, în rănile lumii, în strigătul de durere care se ridică din toate părţile din cauza abuzurilor care îi strivesc pe cei mai slabi, datorită idolatriei profitului care jefuieşte resursele pământului, datorită violenţei războiului care ucide şi distruge.

În această realitate, Paştele Domnului ne invită să ne ridicăm privirea şi să lărgim inima. El continuă să hrănească în spiritul nostru şi pe drumul istoriei sămânţa victoriei promise. Ne pune în mişcare, asemenea Mariei Magdalena şi asemenea apostolilor, pentru a ne face să descoperim că mormântul lui Isus este gol şi, de aceea, în fiecare moarte pe care o experimentăm există spaţiu şi pentru ca o viaţă nouă care răsare. Domnul este viu şi rămâne cu noi. Prin licăriri de înviere care se deschid în întuneric, El încredinţează inima noastră speranţei care ne susţine: puterea morţii nu este destinul ultim al vieţii noastre. Suntem orientaţi odată pentru totdeauna spre plinătate, pentru că în Cristos înviat şi noi suntem înviaţi.

Papa Francisc ne-a amintit acest lucru cu cuvinte emoţionante în prima sa exortaţie apostolică, Evangelii gaudium, afirmând că învierea lui Cristos "nu este un lucru din trecut; conţine o forţă de viaţă care a pătruns lumea. Acolo unde pare că totul este mort, din toate părţile apar din nou germenii învierii. Este o forţă fără egal. Este adevărat că de multe ori pare că Dumnezeu nu există: vedem nedreptăţi, răutăţi, indiferenţe şi cruzimi care nu scad ca număr. Însă este la fel de sigur că în mijlocul întunericului începe mereu să apară ceva nou, care mai devreme sau mai târziu produce un rod" (nr. 276).

Fraţilor şi surorilor, Paştele Domnului ne dă această speranţă, amintindu-ne că în Cristos înviat o nouă creaţie este posibilă în fiecare zi. Evanghelia proclamată astăzi ne spune acest lucru, plasând precis evenimentul învierii: "În prima zi a săptămânii" (In 20,1). Ziua învierii lui Cristos ne duce astfel înapoi la creaţie, la acea primă zi în care Dumnezeu a creat lumea şi, în acelaşi timp, ne anunţă că o viaţă nouă, mai puternică decât moartea, răsare acum pentru omenire.

Paştele este noua creaţie realizată de Domnul Înviat; este un nou început; este viaţa în sfârşit făcută veşnică de victoria lui Dumnezeu asupra vechiului Vrăjmaş.

Avem nevoie de această cântare de speranţă astăzi. Şi noi, înviaţi împreună cu Cristos, suntem cei care trebuie să o ducem pe străzile lumii. Să alergăm aşadar ca Maria Magdalena, să-l vestim tuturor, să ducem cu viaţa noastră bucuria învierii, pentru ca oriunde încă planează spectrul morţii să poată străluci lumina vieţii.

Cristos, Paştele nostru, să ne binecuvânteze şi să dăruiască pacea sa lumii întregi!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *