© Vatican Media

Via Crucis cu Papa Leon al XIV-lea - Colosseum, 3 aprilie 2026

Introducere

Via Dolorosa şerpuieşte prin străduţele înguste ale Oraşului Vechi din Ierusalim şi ne face să reparcurgem drumul lui Isus de la locul condamnării sale până la cel al răstignirii şi al înmormântării sale, care este şi locul învierii sale.

Nu este un parcurs printre oameni evlavioşi şi tăcuţi. Ca şi pe vremea lui Isus, mergem într-un mediu haotic, tulburat şi zgomotos, printre persoane care împărtăşesc credinţa în el, dar şi printre alţii care batjocoresc şi insultă. Aşa este viaţa de zi cu zi.

Via Crucis nu este drumul celor care trăiesc într-o lume evlavioasă în mod steril şi al reculegerii abstracte, ci este exerciţiul celor care ştiu că credinţa, speranţa şi caritatea trebuie să fie întrupate în lumea reală, unde credinciosul este încontinuu provocat şi trebuie să-şi însuşească mereu modul de a proceda al lui Isus.

Sfântul Francisc de Assisi, a cărui moarte marchează anul acesta al optulea centenar, descrie viaţa noastră creştină împrumutând cuvintele de la apostolul Petru: ne aminteşte că suntem chemaţi să "mergem pe urmele lui Cristos, care l-a numit prieten pe trădătorul său şi s-a oferit de bunăvoie celor care îl răstigneau" (Rnb XXII, 2: FF 56; cf. 1Pt 2,21). Sărăcuţul ne îndeamnă să ne îndreptăm privirea asupra lui Isus: "Să privim cu atenţie, toţi fraţii, la Bunul Păstor, care pentru a mântui oile sale a îndurat Pătimirea Crucii" (Amm VI: FF 155).

Parcurgând această Via Crucis, acceptăm, aşadar, invitaţia Sfântului Francisc de a parcurge un drum pe urmele lui Isus care să nu fie numai ritual sau intelectual, ci să implice întreaga noastră persoană şi întreaga noastră viaţă: "Aduceţi-vă trupurile ca ofrandă şi luaţi sfânta sa cruce pe umeri şi urmaţi până la sfârşit preasfintele sale porunci" (UffPass XV, 13: FF 303).

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte

Din Evanghelia după Ioan (19,9-11)
A intrat iarăşi în pretoriu şi i-a zis: "De unde eşti tu?". Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns. Atunci Pilat i-a zis: "Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că eu am putere să te eliberez şi am putere să te răstignesc?". Isus i-a răspuns: "Nu ai avea nicio putere asupra mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cel care m-a dat în mâinile tale are un păcat mai mare".

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (2 Lfed 28-29: FF 191)
Cei care au primit puterea de a judeca pe alţii să judece cu milostivire, aşa cum şi ei înşişi doresc să obţină milostivire de la Domnul; căci judecata va fi fără milostivire pentru cei ce n-au arătat milostivire.

În colocviul tău cu Pilat, Doamne Isuse, tu demaşti orice prezumţie umană de putere. Şi astăzi, există cei care cred că au primit o autoritate nelimitată şi cred că o pot folosi şi abuza după bunul plac. Cuvintele tale către prefectul roman nu lasă loc de ambiguitate: "Nu ai avea nicio putere asupra mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus" (In 19,11).

Francisc de Assisi, care a căutat pur şi simplu să meargă pe urmele tale, ne aminteşte că fiecare autoritate va trebui să răspundă în faţa lui Dumnezeu pentru modul propriu de a exercita puterea primită: puterea de a judeca, dar şi puterea de a începe un război sau de a-i pune capăt, puterea de a educa la violenţă sau la pace, puterea de a alimenta dorinţa de răzbunare sau dorinţa de reconciliere, puterea de a folosi economia pentru a oprima popoarele sau pentru a le elibera de sărăcie, puterea de a călca în picioare demnitatea umană sau de a o proteja, puterea de a promova şi a apăra viaţa sau de a o respinge şi a o sufoca.

Fiecare dintre noi este chemat să răspundă pentru puterea pe care o exercită în viaţa de zi cu zi. Tu, Isuse, îi spui: Foloseşte-te bine de puterea care ţi-a fost dată şi aminteşte-ţi că orice faci unei fiinţe umane, mai ales celui mic şi fragil, mie îmi faci. Şi mie va trebui să-mi răspunzi într-o zi.

Să ne rugăm spunând: Aminteşte-mi, Isuse.
- Că tu te identifici în fiecare persoană judecată: Aminteşte-mi, Isuse.
- Că nu trebuie să mă las călăuzit de prejudecăţi: Aminteşte-mi, Isuse.
- Că adevărata putere este cea a iubirii: Aminteşte-mi, Isuse.
- Că milostivirea este mai puternică în judecată: Aminteşte-mi, Isuse.
- Că binele trebuie ales şi atunci când costă: Aminteşte-mi, Isuse.

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Din Evanghelia după Ioan (19,14-17)
Era ziua Pregătirii Paştelui, pe la ceasul al şaselea. Şi le-a spus iudeilor: "Iată-l pe regele vostru!". Atunci ei au strigat: "Ia-l, ia-l, răstigneşte-l!". Pilat le-a spus: "Să-l răstignesc pe regele vostru?". Arhiereii au răspuns: "Nu avem alt rege decât pe Cezar". Atunci l-a predat lor ca să fie răstignit. Aşadar, l-au luat pe Isus. Purtându-şi singur crucea, a ieşit spre locul numit "al Craniului", care, în ebraică, este numit "Golgota".

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Amm V, 7-8: FF 154)
Chiar dacă tu ai fi mai frumos şi mai bogat decât toţi, şi chiar dacă ai săvârşi lucruri minunate, cum ar fi alungarea demonilor, toate aceste lucruri te împiedică şi nimic nu-ţi aparţine şi nu te poţi lăuda deloc cu ele; dar cu aceasta ne putem lăuda, cu slăbiciunile noastre şi cu purtarea pe umeri în fiecare zi a sfintei cruci a Domnului nostru Isus Cristos.

Cuvântul "cruce" produce în noi o reacţie de respingere mai degrabă decât de dorinţă. Este mai uşor să se nască în noi ispita de a o alunga mai degrabă decât dorinţa de a o îmbrăţişa.

Isuse, sunt sigur că a fost la fel când au pus crucea pe umerii tăi. În Ghetsemani, i-ai cerut Tatălui să ia acest potir de la tine, chiar dacă ai voit din toată inima să împlineşti voinţa sa. Crucea a fost cea mai cumplită şi dureroasă tortură, rezervată sclavilor, criminalilor irecuperabili şi celor blestemaţi de Dumnezeu.

Totuşi, ai îmbrăţişat-o şi ai purtat-o pe umerii tăi, şi apoi te-ai lăsat purtat de ea. Nu pentru că era frumoasă sau atractivă, ci din iubire faţă de noi. Ridicându-i povara grea, ai ştiut că ne eliberai pe noi de greutatea răului care ne zdrobeşte şi luai asupra ta păcatul care ne ruinează existenţa. Îmbrăţişând crucea şi purtând-o pe umerii tăi, ai îmbrăţişat fragilitatea noastră şi ai luat asupra ta umanitatea noastră. Ai luat asupra ta sclaviile noastre, delictele noastre şi chiar blestemul nostru.

Eliberează-ne, Isuse, de frica de cruce. Dă-ne harul să te urmăm pe însăşi calea ta şi să nu avem altă glorie decât în crucea ta.

Să ne rugăm spunând: Eliberează-ne, Doamne.
- De dorinţa de glorie umană: Eliberează-ne, Doamne.
- De ispita de a-i ignora pe cei care suferă: Eliberează-ne, Doamne.
- De a ne preocupa numai de noi înşine: Eliberează-ne, Doamne.
- De teama de a angaja în fidelitate: Eliberează-ne, Doamne.
- De frica şi de respingerea crucii: Eliberează-ne, Doamne.

Staţiunea a III-a: Isus cade întâia oară sub povara crucii

Din Evanghelia după Ioan (12,24-25)
Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică.

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Amm XXII, 3: FF 172)
Fericit este slujitorul care nu se grăbeşte să se scuze, ci îndură cu umilinţă ruşinea şi mustrarea pentru un păcat, chiar şi atunci când nu a săvârşit nicio greşeală.

Existenţa ta, Isuse, a fost o continuă înjosire şi coborâre. Chiar dacă erai Dumnezeu, te-ai despuiat pentru a deveni om. Din bogat, ai devenit sărac. Şi la sfârşitul misiunii tale, purtând pe umeri greutatea întregii omeniri, ai căzut pe pietrele dure ale Via Dolorosa, drumul pe care cei condamnaţi la moarte l-au parcurs înaintea oamenilor din Ierusalim, care se adunau acolo ca la un spectacol.

Este pregustarea unei înjosiri şi mai profunde: coborârea în împărăţia iadului, căderea în misterul morţii, unde cu toţii cădem la sfârşitul acestei vieţi pământeşti. A ta, însă, este căderea în pământ a bobului de grâu, care este dispus să moară pentru a aduce rod.

Ajută-ne şi pe noi să alegem să rămânem umili, la picioarele altora, în loc să căutăm să stăm sus şi să-i dominăm. Ajută-ne să învăţăm calea umilinţei şi din experienţa propriilor noastre căderi şi umiliri şi să ştim să suportăm în pace jignirile şi nedreptăţile îndurate.

Fă să te simţim aproape, tocmai şi mai ales când cădem, atât de aproape încât să ne dăm seama că tu eşti cel care ne ridică şi ne pune din nou pe drum. Şi fă ca şi noi să învăţăm să avem încredere în pământ, precum bobul de grâu, ştiind că moartea, datorită ţie, este sânul vieţii veşnice.

Să ne rugăm spunând: Ridică-ne, Isuse.
- Când cădem din cauza fragilităţii noastre: Ridică-ne, Isuse.
- Când cădem pentru că vreunul ne face să cădem: Ridică-ne, Isuse.
- Când cădem din cauza alegerilor greşite: Ridică-ne, Isuse.
- Când cădem în disperare: Ridică-ne, Isuse.
- Când cădem în misterul morţii: Ridică-ne, Isuse.

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Mama sa

Din Evanghelia după Ioan (19,25-27)
Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Aşadar, văzând Isus că stăteau acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: "Femeie, iată-l pe fiul tău!". Apoi, i-a spus discipolului: "Iat-o pe mama ta!". Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el.

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Rb VI, 8: FF 91)
Fiecare să manifeste celuilalt cu siguranţă necesităţile sale, căci dacă mama hrăneşte şi iubeşte fiul său trupesc, cu cât mai multă grijă ar trebui cineva să-l iubească şi să-l hrănească pe fratele său spiritual?

Este normal ca mama noastră să fie acolo la începutul existenţei noastre. Nu este normal ca mama noastră să fie alături de noi când vine momentul să murim, pentru că înseamnă că viaţa ne-a fost luată: de o boală, de un accident, de violenţă, de disperare. Maria, femeia din care te-ai născut tu, Isuse, este şi ea alături de tine în drumul tău spre Calvar şi stă cu tine sub cruce.

Îi ceri să continue să nască şi să continue să fie mama ucenicului iubit, a fiecăruia dintre noi, a Bisericii, a acestei noi omeniri care se naşte chiar în ceasul în care îţi dai viaţa şi mori. În ceasul cel mai solemn al misiunii tale şi înainte de a duce totul la bun sfârşit, cere-i mai întâi să ne primească pe fiecare dintre noi; şi abia apoi cere-ne şi nouă să o primim. Pentru că Mama precedă întotdeauna. La nunta din Cana, ea te-a precedat chiar şi pe tine.

O, Marie, priveşte cu duioşie la fiecare dintre noi, dar mai ales la multele, prea multele mame care, ca tine, îşi văd şi astăzi copiii arestaţi, torturaţi, condamnaţi, ucişi. Priveşte cu duioşie la mamele care sunt trezite în miez de noapte de o veste sfâşietoare şi la cele care veghează în spital un copil care se stinge. Şi dăruieşte-ne o inimă maternă, pentru a înţelege şi a împărtăşi suferinţa altora şi pentru a învăţa, şi în acest mod, ce înseamnă a iubi.

Să ne rugăm spunând: Mângâie, o, Mamă.
- Pe mamele care şi-au pierdut fiii: Mângâie, o, Mamă.
- Pe orfani, în special din cauza războaielor: Mângâie, o, Mamă.
- Pe migranţi, pe strămutaţi şi pe refugiaţi: Mângâie, o, Mamă.
- Pe cei care îndură tortură şi pedeapsă nedreaptă: Mângâie, o, Mamă.
- Pe cei disperaţi care au pierdut sensul vieţii: Mângâie, o, Mamă.
- Pe cei care mor singuri: Mângâie, o, Mamă.

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să ducă crucea

Din Evanghelia după Marcu (15,21)
Au constrâns un trecător, un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, ca să ducă crucea lui Isus.

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Amm XVIII, 1: FF 167)
Fericit este omul care oferă un sprijin aproapelui său în slăbiciunea sa, în acele lucruri în care ar vrea să fie sprijinit de el, dacă s-ar afla într-o situaţie similară.

Simon din Cirene nu era un voluntar. Nu a avut grijă de bunăvoie de tine, Isuse, pentru a te ajuta să porţi crucea. Probabil că abia ştia cine eşti. Totuşi, ajutându-te să porţi crucea, ceva s-a schimbat în interiorul lui, până în punctul în care va transmite fiilor săi, Alexandru şi Rufus, sensul profund al acelui drum pe care l-a împărtăşit cu tine, iar ei vor deveni martori ai Paştelui tău în prima comunitate creştină.

Şi astăzi există atâtea persoane care aleg să facă ceva bun pentru ceilalţi în toate părţile lumii. Există mii de voluntari care, în situaţii extreme, îşi riscă viaţa pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de hrană, de educaţie, de îngrijire medicală, de dreptate. Mulţi dintre ei nici măcar nu cred în tine, totuşi - chiar dacă fără să ştie - te ajută încă să porţi crucea şi, deşi au grijă de alte persoane în carne şi oase, în realitate - încă o dată -, au grijă de tine.

Fă, o, Doamne, ca şi noi să învăţăm să oferim aproapelui nostru acel sprijin pe care l-am dori să ni se ofere nouă, dacă ne-am afla în aceeaşi situaţie. Ajută-ne să fim persoane empatice şi pline de compasiune, nu în cuvinte, ci în fapte şi în adevăr.

Să ne rugăm spunând: Fă-ne atenţi, Doamne.
- Faţă de persoanele pe care le întâlnim: Fă-ne atenţi, Doamne.
- Faţă de săraci, de suferinzi şi de rebutaţi: Fă-ne atenţi, Doamne.
- Faţă de cel care rămâne singur şi fără îngrijire: Fă-ne atenţi, Doamne.
- Faţă de cel care rămâne în urmă şi cade: Fă-ne atenţi, Doamne.
- Faţă de cel care nu găseşte ascultare: Fă-ne atenţi, Doamne.

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus

Din Evanghelia după Ioan (12,20-21)
Printre cei care au urcat să se prosterne de sărbători erau unii greci. Aceştia s-au apropiat de Fílip, cel care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat: "Domnule, vrem să-l vedem pe Isus".

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Pat 4: FF 269)
Vie împărăţia ta: ca tu să domneşti în noi prin intermediul harului şi să ne duci în împărăţia ta, unde viziunea ta este dezvăluită, iubirea ta este desăvârşită, comuniunea cu tine este fericită, bucuria ta este nesfârşită.

Cel pe care Psalmii îl cântaseră drept "cel mai frumos dintre fiii oamenilor" (Ps 45,3) are acum, în schimb, trăsăturile Slujitorului suferind profeţit de Isaia, care "nu are nici formă, nici frumuseţe ca să ne uităm la el, nici înfăţişare ca să o dorim" (Is 53,2).

Veronica este păzitoarea imaginii tale, Isuse. A putut să o obţină datorită acelui gest de caritate: ştergerea feţei tale acoperite de sânge şi de praf. Veronica nu ne transmite amintirea unei imagini fotografiate, ci pe cea a omului durerilor, care ne-a vindecat prin intermediul propriilor răni.

Ajută-ne, Isuse, să cultivăm dorinţa de a vedea faţa ta. Dă-ne harul pe care l-ai acordat apostolilor de a te vedea luminos şi transfigurat. Dar mai presus de toate, ajută-ne să avem ochiul atent al Veronicăi, care ştie să te recunoască şi în frumuseţea ta desfigurată. Şi fă-ne capabili să ştergem, astăzi, faţa ta, încă acoperită de praf şi sânge, desfigurată de fiecare act care calcă în picioare demnitatea oricărei persoane umane.

Să ne rugăm spunând: Ajută-ne să te recunoaştem, Isuse.
- Când faţa ta este desfigurată: Ajută-ne să te recunoaştem, Isuse.
- În fiecare persoană condamnată de prejudecăţi: Ajută-ne să te recunoaştem, Isuse.
- În săracul privat de demnitatea sa: Ajută-ne să te recunoaştem, Isuse.
- În femeile victime ale traficului şi înrobite: Ajută-ne să te recunoaştem, Isuse.
- În copiii cărora le-a fost furată copilăria şi le-a fost compromis viitorul: Ajută-ne să te recunoaştem, Isuse.

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară

Din Evanghelia după Ioan (13,3-5)
Ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că la Dumnezeu merge, s a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s a încins. Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Rnb V, 13-14: FF 20)
Niciun frate să nu facă rău sau să vorbească de rău altuia; ci, mai degrabă, prin caritatea care vine de la Duhul, să slujească şi să se supună unii altora de bunăvoie.

Întreaga ta viaţă, Isuse, a fost o continuă aplecare şi coborâre. Când ai spălat picioarele ucenicilor la Ultima Cină, ai lăsat un exemplu, o învăţătură şi o profeţie: exemplul slujirii, învăţătura iubirii fraterne şi profeţia dăruirii vieţii. Francisc de Assisi a fost atât de profund mişcat de această coborârea a ta, încât ne-a îndemnat să ne spălăm picioarele unii altora, adică să fim mereu gata să slujim fraţilor noştri. Şi a voit să i se citească chiar această Evanghelie în seara zilei de 3 octombrie, acum opt secole, cu puţin timp înainte de a muri.

În iubirea ta până la sfârşit, până la punctul de a-ţi da viaţa pentru noi, este deja conţinută şi profeţia învierii tale, pentru că o iubire atât de mare este mai puternică decât moartea. O iubire atât de mare revelează sensul ultim al iubirii: să ne introducă în însăşi viaţa lui Dumnezeu.

Când cazi, Isuse, o faci pentru a ne ridica din căderile noastre. Când cazi, o faci pentru a-i ridica pe cei zdrobiţi la pământ de nedreptate, de minciună, de orice formă de exploatare şi de orice tip de violenţă, de mizeria produsă de o economie orientată spre profitul individual mai degrabă decât spre binele comun. Când cazi, o faci pentru a mă ridica şi pe mine.

Să ne rugăm spunând: Ridică-ne, Doamne.
- Când greşelile noastre ne zdrobesc: Ridică-ne, Doamne.
- Când greutatea responsabilităţii ne oprimă: Ridică-ne, Doamne.
- Când cădem în depresie: Ridică-ne, Doamne.
- Când nu respectăm alegerile noastre: Ridică-ne, Doamne.
- Când suntem înghiţiţi de o dependenţă: Ridică-ne, Doamne.

Staţiunea a VIII-a: Isus întâlneşte femeile din Ierusalim

Din Evanghelia după Luca (23,27-31)
Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau. Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: "Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri! Căci, iată, vor veni zile în care veţi spune: «Fericite cele sterile, cele care niciodată n-au născut şi pieptul care n-a alăptat!». Atunci vor începe să spună munţilor:«Cădeţi peste noi!» şi colinelor: «Acoperiţi-ne!». Căci dacă aşa fac ei cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?".

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Pater 5: FF 270)
Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ: să te iubim din toată inima, gândindu-ne mereu la tine; cu tot sufletul nostru, dorindu-te mereu pe tine; cu tot cugetul nostru, îndreptându-ne toate intenţiile noastre către tine şi căutând cinstea ta în toate lucrurile; şi cu toată puterea noastră, cheltuind toate energiile noastre şi simţurile sufletului şi ale trupului în a aduce laude iubirii tale şi nimic altceva; şi să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine, atrăgând pe fiecare după forţele noastre la iubirea ta, bucurându-ne de bunurile altora ca şi cum ar fi ale noastre şi suferind împreună cu ei în necazuri şi neofensând pe nimeni.

Femeile, Isuse, te-au urmat şi te-au ajutat întotdeauna, încă de la începutul predicii tale. Ele sunt acolo şi acum, şi sub cruce. Oriunde există suferinţă sau necesitate, femeile sunt acolo: în spitale şi cămine de bătrâni, în comunităţi terapeutice şi de adăpost, în case de familie pentru cei mai vulnerabili copii, în cele mai îndepărtate avanposturi misionare pentru a deschide şcoli şi clinici, în zone de război şi conflict pentru a îngriji răniţii şi a consola supravieţuitorii.

Femeile te-au luat în serios; au luat în serios şi aceste cuvinte dure ale tale: timp de secole au plâns pentru ele însele şi pentru copiii lor: luaţi şi închişi în timpul unei manifestaţii, deportaţi de politici lipsite de compasiune, naufragiaţi în călătorii disperate ale speranţei, decimaţi în zone de război, anihilaţi în lagăre de exterminare.

Femeile continuă să plângă. Dăruieşte şi fiecăruia dintre noi, Doamne, o inimă plină de compasiune, o inimă maternă şi capacitatea de a simţi suferinţa altora ca fiind a noastră. Dăruieşte-ne mai multe lacrimi, Doamne, ca să nu se dizolve conştiinţa noastră în negura indiferenţei şi să putem continua să rămânem umani.

Să ne rugăm spunând: Dă-ne lacrimi, Doamne.
- Pentru a plânge asupra dezastrelor războaielor: Dă-ne lacrimi, Doamne.
- Pentru a plânge asupra masacrelor şi genocidelor: Dă-ne lacrimi, Doamne.
- Pentru a plânge cu mamele şi cu soţiile: Dă-ne lacrimi, Doamne.
- Pentru a plânge asupra cinismului celor autoritari: Dă-ne lacrimi, Doamne.
- Pentru a plânge asupra indiferenţei noastre: Dă-ne lacrimi, Doamne.

Staţiunea a IX-a: Isus cade a treia oară

Din Evanghelia după Ioan (14,6-7)
Isus i-a spus [lui Toma]: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut".

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Rnb XXIII, 3: FF 64)
Îţi aducem mulţumire, căci aşa cum ne-ai creat prin Fiul tău, tot aşa prin iubirea ta sfântă, cu care ne-ai iubit, ai făcut să se nască acelaşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din slăvita pururea Fecioară, Preafericita Sfântă Maria, şi prin crucea, sângele şi moartea lui ai voit să ne răscumperi din sclavie.

Tu, care "te-ai născut pentru noi pe cale" (Sfântul Francisc, UffPass XV, 7: FF 303), acum, pentru a treia oară, cazi pe Via Dolorosa care duce la Calvar.

Tripla ta cădere ne aminteşte că nu există o cădere a noastră în care tu să nu fii alături de noi. Da, pentru că eşti alături de noi în orice fragilitate a noastră şi poţi şi vrei să ne ridici din fiecare cădere a noastră, pentru că vrei ca fiecare dintre noi, împreună cu tine, să poată ajunge la Tatăl şi să găsească viaţa, cea adevărată, cea veşnică, cea pe care nimic şi nimeni nu ne-o poate lua vreodată.

Mergând pe urmele tale, nu contează de câte ori cădem; ceea ce contează este că tu eşti alături de noi şi eşti dispus să ne ridici încă o dată, de nenumărate ori, pentru că iubirea ta, iertarea ta, milostivirea ta sunt infinit mai mari decât slăbiciunea noastră.

Susţine-ne în necredinţa noastră şi dă-ne harul de a crede că ne poţi ridica din nou.

Să ne rugăm spunând: Foloseşte-te de noi, Isuse.
- Pentru a-i ridica pe toţi cei care cad: Foloseşte-te de noi, Isuse.
- Pentru a-i ridica pe cei care rămân la pământ: Foloseşte-te de noi, Isuse.
- Pentru a ridica persoanele mai fragile: Foloseşte-te de noi, Isuse.
- Pentru a-i ridica pe cei care credem că "au căutat-o": Foloseşte-te de noi, Isuse.
- Pentru a-i ridica pe cei care par irecuperabili: Foloseşte-te de noi, Isuse.

Staţiunea a X-a: Isus este despuiat de hainele sale

Din Evanghelia după Ioan (19,23-24)
După ce soldaţii l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui şi au făcut patru părţi, fiecărui soldat o parte, şi tunica. Însă tunica era fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de sus până jos; aşadar, au zis unii către alţii: "Să nu o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie!". Aceasta ca să se împlinească Scriptura: "Au împărţit între ei hainele mele şi pentru tunica mea au aruncat zaruri". Soldaţii au făcut acestea.

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (LOrd, 28-29: FF 221)
Priviţi, fraţilor, la umilinţa lui Dumnezeu şi deschideţi inimile voastre înaintea lui; umiliţi-vă şi voi, ca să fiţi înălţaţi de el. Aşadar, nu păstraţi nimic din voi înşivă pentru voi, pentru ca Cel care se oferă pe deplin vouă să vă primească pe toţi şi pe deplin.

Tu însuţi, Isuse, ai ales să te dezbraci de gloria divină pentru a îmbrăca "adevăratul trup al umanităţii şi fragilităţii noastre" (Sfântul Francisc, 2 Lfed 4: FF 181). Şi acum hainele îţi sunt smulse, în încercarea crudă de a te umili şi de a te deposeda şi de demnitatea ta umană.

Este o încercare care se repetă încontinuu şi în zilele noastre. Regimurile autoritare o practică atunci când obligă prizonierii să rămână pe jumătate goi într-o celulă goală sau într-o curte. O practică torţionarii care nu se limitează să rupă hainele, ci rup şi pielea, şi carnea. O practică cei care autorizează şi folosesc forme de percheziţii şi control care ignoră demnitatea persoanei. O practică violatorii şi abuzatorii, tratând victimele ca pe nişte obiecte. O practică industria divertismentului, atunci când etalează nuditatea pentru a câştiga câţiva telespectatori în plus. O practică mass-media, atunci când expune persoanele în faţa opiniei publice. Şi uneori o facem şi noi, cu curiozitatea noastră care nu respectă nici modestia, nici intimitatea, nici viaţa privată a celorlalţi.

Aminteşte-ne, Doamne, că de fiecare dată când nu recunoaştem demnitatea altora, a noastră este pătată şi, de fiecare dată când aprobăm sau practicăm un comportament inuman faţă de orice fiinţă umană, noi înşine devenim mai puţin umani.

Să ne rugăm spunând: Îmbracă-ne, Doamne.
- Cu umilinţa ta infinită: Îmbracă-ne, Doamne.
- Cu respectul faţă de fiecare fiinţă umană: Îmbracă-ne, Doamne.
- Cu sentimentul compasiunii: Îmbracă-ne, Doamne.
- Cu un reînnoit simţ al pudorii: Îmbracă-ne, Doamne.
- Cu forţa pentru a apăra demnitatea fiecărei persoane: Îmbracă-ne, Doamne.

Staţiunea a XI-a: Isus este pironit pe cruce

Din Evanghelia după Ioan (19,17-19)
Purtându-şi singur crucea, a ieşit spre locul numit "al Craniului", care, în ebraică, este numit "Golgota", unde l-au răstignit pe el şi împreună cu el alţi doi, de o parte şi de alta, iar Isus în mijloc. Pilat a scris şi o inscripţie şi a pus-o pe cruce. Era scris: "Isus Nazarineanul, regele iudeilor".

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Cant, 23-26: FF 263)
Lăudat să fii, Domnul meu, / pentru cei care iartă din iubire faţă de tine / şi îndură infirmitate şi suferinţă. / Fericiţi cei care îi vor sprijini în pace, / căci de tine, Preaînalte, vor fi încoronaţi.

Pironit pe cruce ca un răufăcător, dar cu un titlu care revelează regalitatea ta, o, Isuse, tu ne arăţi care este puterea autentică. Nu aceea a celor care cred că pot dispune de viaţa altora provocând moartea, ci aceea a celor care cu adevărat pot învinge moartea dând viaţa şi pot da viaţa chiar acceptând moartea. Demonstrezi că puterea autentică nu este aceea a celor care folosesc forţa şi violenţa pentru a se impune, ci aceea a celor care sunt capabili să ia asupra lor răul omenirii, al nostru, al meu şi să-l anuleze cu puterea iubirii care se manifestă în iertare. Tu eşti Rege şi domneşti de pe cruce: nu foloseşti puterea aparentă a armatelor, ci aparenta neputinţă a iubirii, care se lasă pironită. Tu eşti Rege, iar crucea ta devine axa în jurul căreia se rotesc istoria şi întregul univers, pentru a nu cădea în iadul incapacităţii de a iubi.

Tu, Rege răstignit, ne aminteşti că, dacă vrem să fim părtaşi de regalitatea ta, şi noi trebuie să învăţăm să iertăm din iubire faţă de tine şi să îndurăm în pace greutăţile vieţii, pentru că nu iubirea prin forţă învinge, ci forţa iubirii.

Să ne rugăm spunând: Învaţă-ne să iubim.
- Când îndurăm o nedreptate: Învaţă-ne să iubim.
- Când dorim răzbunare: Învaţă-ne să iubim.
- Când suntem ispitiţi de violenţă: Învaţă-ne să iubim.
- Când ne simţim răstigniţi: Învaţă-ne să iubim.

Staţiunea a XII-a: Isus moare pe cruce

Din Evanghelia după Ioan (19,28-30)
După aceasta, văzând Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: "Mi-e sete". Era acolo un vas plin cu oţet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oţet şi i l-au apropiat de gură. După ce a luat oţetul, Isus a spus: "S-a împlinit". Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (2Lfed, 11-13: FF 184)
Şi aceasta a fost voinţa Tatălui său, ca binecuvântatul şi gloriosul său Fiu, pe care ni l-a dat şi s-a născut pentru noi, să se ofere pe sine însuşi, prin propriul său sânge, ca jertfă şi victimă pe altarul crucii, nu pentru sine, căci prin el au fost create toate lucrurile, ci ca ispăşire pentru păcatele noastre, lăsându-ne un exemplu ca să putem merge pe urmele sale.

"S-a împlinit." Aceasta nu înseamnă că totul s-a sfârşit, ci că s-a împlinit motivul pentru care tu, Isuse, ai devenit unul dintre noi: ai împlinit misiunea pe care ţi-a încredinţat-o Tatăl şi acum te poţi întoarce la el şi ne poţi lua cu tine.

De acum înainte ştim că, lăsându-ne atraşi de tine, ridicându-ne privirea spre tine, ne aflăm în faţa Celui care ne reconciliază, care ne plăteşte "datoria", care ne introduce în Sanctuarul care este însăşi viaţa lui Dumnezeu. Ne aflăm în faţa Celui care, realizând scopul întrupării, ne dă posibilitatea de a realiza sensul profund al propriei noastre vieţi: să devenim copii ai lui Dumnezeu, să fim capodopera lui Dumnezeu.

Ajută-ne, Doamne, să primim darul Duhului Sfânt, pe care l-ai revărsat asupra noastră deja în ceasul morţii tale pe cruce şi fă ca, împreună cu tine, şi noi să putem trece din această lume la Tatăl.

Să ne rugăm spunând: Dă-ne, Doamne, pe Duhul tău.
- Ca să devenim noi creaturi şi să trăim în Dumnezeu: Dă-ne, Doamne, pe Duhul tău.
- Ca să experimentăm că datoria noastră a fost ştearsă: Dă-ne, Doamne, pe Duhul tău.
- Ca să ne putem ruga "Abbá, Tată": Dă-ne, Doamne, pe Duhul tău.
- Ca să primim fiecare persoană ca frate şi soră: Dă-ne, Doamne, pe Duhul tău.
- Ca să descoperim sensul ultim al vieţii: Dă-ne, Doamne, pe Duhul tău.

Staţiunea a XIII-a: Isus este coborât de pe cruce

Din Evanghelia după Ioan (19,38-39)
După acestea, Iosif din Arimateea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilat să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit şi a luat trupul lui Isus. A venit şi Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, şi a adus un amestec de smirnă şi aloe, cam de o sută de litre.

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (Cant, 27-31: FF 263)
Lăudat să fii, Domnul meu, / pentru sora noastră Moartea trupească, / de care niciun om viu nu poate scăpa: / vai de cei ce mor în păcate de moarte; / fericiţi sunt cei care vor fi găsiţi în preasfintele tale voinţe, / căci moartea a doua nu-i va vătăma.

Isus tocmai a murit, iar moartea sa şi începe deja să dea primele roade. Iosif din Arimateea şi Nicodim, care erau discipoli ai lui Isus, dar în secret, de teamă să nu se expună, găsesc acum curajul să meargă la Pilat ca să-i ceară trupul. Astfel, ei săvârşesc un gest de compasiune umană, acela de a da jos un condamnat de pe cruce şi de a-l îngropa cu demnitate şi cuviinţă.

Nu ar trebui să existe niciodată cadavre nereturnate şi neîngropate: mamele, rudele şi prietenii condamnaţilor nu ar trebui niciodată constrânşi să se umilească în faţa autorităţilor pentru a li se returna rămăşiţele torturate ale unei persoane dragi. Chiar şi trupul unui mort păstrează demnitatea persoanei şi nu poate fi defăimat, sau ascuns, sau distrus, sau nereturnat, sau privat de o înmormântare cuvenită. Nu numai trupul unei persoane cumsecade, ci chiar şi trupul unui criminal merită respect.

O, Isuse, ai fost capturat pe nedrept, torturat, judecat, condamnat şi ucis, dar trupul tău a fost returnat şi onorat; fă ca epoca noastră, care a pierdut respectul pentru cei vii, să păstreze cel puţin respectul pentru cei morţi.

Să ne rugăm spunând: Învaţă-ne mila.
- Pentru a simţi suferinţa celor închişi: Învaţă-ne mila.
- Pentru a fi solidari cu prizonierii politici: Învaţă-ne mila.
- Pentru a-i înţelege pe cei din familiile ostaticilor: Învaţă-ne mila.
- Pentru cei morţi sub dărâmături: Învaţă-ne mila.
- Pentru a avea respect faţă de toţi răposaţii: Învaţă-ne mila.

Staţiunea a XIV-a: Isus este înmormântat

Din Evanghelia după Ioan (19,40-42)
Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfăşurat în giulgiuri, cu uleiuri aromate, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei. În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu fusese pus nimeni niciodată. Aşadar, pentru că era Ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.

Din scrierile Sfântului Francisc din Assisi (2Lfed, 61-62: FF 202)
Celui care a suferit atât de mult pentru noi, care a dăruit atâtea bunuri şi ne va dărui în viitor, lui Dumnezeu, fiecare făptură care este în ceruri, pe pământ, în mare şi în adâncuri, să-i dea laudă, glorie, cinste şi binecuvântare, căci el este virtutea noastră şi tăria noastră, el care singur este bun, singur preaînalt, singur atotputernic, admirabil, glorios şi singur este sfânt, vrednic de laudă şi binecuvântat în vecii vecilor. Amin.

Totul a început într-o grădină, Edenul, pe care primii noştri părinţi au primit-o în dar şi în pază şi din care au fost exilaţi, pentru că nu au avut încredere în Dumnezeu. Totul reîncepe într-o grădină, unde Isus a fost îngropat şi unde a înviat: un loc unde vechea creaţie fragilă şi muritoare este transformată în creaţie nouă, care participă la însăşi viaţa lui Dumnezeu. Acest loc este poarta prin care Isus a coborât în iad şi este intrarea în Paradis, care nu mai este pământesc şi temporar, ci ceresc şi definitiv. Acesta este locul ultimului gest de milostenie şi al ultimelor lacrimi vărsate asupra trupului lui Cristos mort. Este locul primei întâlniri cu el înviat, de acum viu pentru totdeauna, putând fi recunoscut numai atunci când ne cheamă pe nume sau ne deschide ochii şi este imposibil de reţinut. Locul în care Maria Magdalena primeşte mandatul de a vesti că moartea este învinsă, pentru că Isus din Nazaret a înviat acum, este Domnul, este Cel Viu care nu mai poate muri.

De atunci şi noi suntem îngropaţi - prin Botez - împreună cu Isus, în aceeaşi grădină, cu speranţa sigură că Cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va da viaţă şi trupurilor noastre muritoare prin Duhul său care locuieşte în noi (cf. Rom 8,11). Îţi mulţumim, Doamne, pentru că ai dat fundament sigur speranţei noastre de viaţă veşnică.

Să ne rugăm spunând: Vino, Doamne Isuse.
- Să mai mergi cu noi în Grădină: Vino, Doamne Isuse.
- Să ştergi lacrimile din ochii noştri: Vino, Doamne Isuse.
- Să ne dăruieşti o speranţă sigură: Vino, Doamne Isuse.
- Să dai la o parte piatra care ne striveşte inima: Vino, Doamne Isuse.
- Să ne faci să întrevedem Paradisul: Vino, Doamne Isuse.

Sfântul Părinte: Invocaţie finală şi binecuvântarea

La încheierea acestei Via Crucis, să ne însuşim rugăciunea cu care Sfântul Francisc ne invită să ne trăim viaţa ca un drum de implicare progresivă în relaţia de iubire care uneşte pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.

Dumnezeule atotputernic, veşnic, drept şi milostiv, dă-ne nouă, în necazurile noastre, să facem, din iubire faţă de tine, ceea ce ştim că tu vrei şi să vrem întotdeauna ceea ce-ţi place ţie, astfel încât, purificaţi interior, luminaţi interior şi înflăcăraţi de focul Duhului Sfânt, să putem merge pe urmele Fiului tău iubit, Domnul nostru Isus Cristos, şi numai prin harul tău, să ajungem la tine, o, Preaînalte, care în Treimea perfectă şi Unitatea simplă vieţuieşti şi domneşti şi eşti glorificat, Dumnezeu atotputernic în toţi vecii vecilor. Amin (LOrd 50-52: FF 233).

Încheiem cu vechea binecuvântare biblică (cf. Num 6,24-26), cu care Sfântul Francisc obişnuia să binecuvânteze fraţii şi tot poporul, până la punctul în care a devenit binecuvântarea "sa" (cf. BfL: FF 262).

Domnul să fie cu voi.
R. Şi cu duhul tău.

Domnul să vă binecuvânteze şi să vă păzească.
R. Amin.

Să facă să strălucească faţa lui spre voi şi să se îndure de voi.
R. Amin.

Să-şi înalţe faţa spre voi şi să vă dăruiască pacea.
R. Amin.

Şi binecuvântarea lui Dumnezeu atotputernicul, Tată şi Fiu şi Duh Sfânt, să coboare asupra voastră şi să rămână întotdeauna cu voi.
R. Amin.

* Meditaţiile au fost scrise de pr. Francesco Patton, O.F.M.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu