Foto: Antonio Pal

Omagiu unui "Alter Christus": părintele Cristian Blăjuţ, OFMConv.

Ne este foarte greu astăzi...

Şi în această tăcere apăsătoare, ne întrebăm cu toţii de ce a plecat atât de devreme şi cum va fi fără Sfinţia Sa.

Dar parcă îl auzim pe părintele Cristi spunându-ne, cu blândeţea şi fermitatea lui: "Nu fiţi egoişti... lăsaţi-mă să plec la Cel fără de sfârşit... sau nu aveţi credinţă suficientă?"

Pentru că da, părintele nostru ne-a învăţat credinţa vie, nu doar rostită, ci trăită.

Pentru familie, pentru prietenii părintelui Cristian din întreaga lume, pentru comunitatea Parohiei "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Galaţi, unde a slujit ca paroh, dar şi pentru toţi cei care au avut binecuvântarea de a-l întâlni, părintele Cristian Blăjuţ nu a fost doar un slujitor al altarului. A fost părintele nostru adevărat, fratele nostru, fiul nostru.

Ne-a urmărit paşii, ne-a cunoscut frământările, ne-a fost alături în cele mai grele şi în cele mai frumoase momente ale vieţii.

Cunoscător al suferinţei, încerca mereu să dăruiască bucurie. Departe de orice urmă de invidie, era un vizionar, care vorbea deschis şi fără duşmănie. Avea acea statornicie a inimii în pace, o pace pe care ni-o transmitea şi nouă.

Ştia să tacă, să asculte, dar şi să spună cuvântul potrivit. Iar atunci când cuvintele sale dureau, nu o făcea niciodată ca să rănească, ci ca să ne trezească. Pentru că ne iubea.

A fost, pentru mulţi dintre noi, un mare predicator pe care l-am ascultat. Dar nu doar prin cuvânt, ci şi prin viaţa lui.

A fost un preot îndrăgostit de Cuvântul lui Dumnezeu, cu o inimă docilă şi pioasă, dar fermă în momentele dificile. A înţeles că viaţa de credinţă se trăieşte între umilinţă şi speranţă, între dăruire şi sacrificiu, în numele Celui care este Mântuirea noastră.

Şi toate acestea le-a trăit în rugăciune.

A avut o profundă dragoste pentru învăţătura Sfântului Augustin şi ne amintea adesea: "Rugăciunea este slăbiciunea Domnului şi atotputernicia omului."

Părintele Cristi ne-a învăţat, asemenea Sfântului Paul, să nu vorbim "ca să le fim oamenilor pe plac, ci lui Dumnezeu, care pune la încercare inimile noastre".

Şi această învăţătură nu doar că a rostit-o, ci a trăit-o cu sfinţenie.

A fost inteligent, profund, dar şi cald şi glumeţ atunci când era nevoie. Ştia să ridice, să încurajeze, să dojenească, să spună o vorbă bună exact când sufletul avea nevoie.

A iubit Biserica. A luptat pentru ea. A luptat pentru preoţi, pentru credincioşi, pentru fiecare dintre noi.

Şi astăzi... ne doare.

Dar durerea aceasta este şi semnul iubirii pe care i-am purtat-o şi pe care ne-a purtat-o. Rămân în urma sa nu doar amintiri, ci urme adânci în sufletele noastre. A lăsat în fiecare dintre noi o scânteie de credinţă şi de bunătate pe care suntem datori să o ducem mai departe.

Nu ne luăm rămas-bun de la el, ci îl încredinţăm lui Dumnezeu, Cel pe care l-a iubit şi l-a slujit toată viaţa.

Şi poate că, dincolo de lacrimile noastre, rămâne în inimă o linişte: că părintele nostru a ajuns acolo unde şi-a dorit: în lumina cea fără de sfârşit.

Îi mulţumim pentru tot! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Romana Draşovean

* * *

Nisiporeşti: Funeraliile părintelui Cristian Blăjuţ, OFMConv.

Drum lin, dragă părinte Cristian

A trecut la Domnul pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.