© Vatican Media

Cardinalul Pizzaballa din Ghetsemani: Moment foarte complicat, vrem pace

Duminică după-amiază a avut loc rugăciunea în Ghetsemani, condusă de patriarhul latin de Ierusalim, Pizzaballa. "Este o perioadă foarte complicată; vrem să construim pacea", a subliniat el la început. "Războiul a întrerupt drumul nostru festiv, făcând dificilă chiar şi simpla bucurie de a-l urma pe Regele nostru." El a adăugat: "Isus plânge încă o dată pentru Ierusalim şi pentru această Ţară Sfântă."

Cardinalul Pierbattista Pizzaballa, patriarhul latin de Ierusalim, a condus rugăciunea specială pentru pace din Ghetsemani, la poalele Muntelui Măslinilor, în solemnitatea Duminicii Floriilor. Rugăciunea a avut loc la numai câteva ore după ce autorităţile israeliene le-au blocat accesul la Sfântul Mormânt cardinalului Pizzaballa şi părintelui Francesco Ielpo, custodele Ţării Sfinte, pentru celebrarea Liturghiei.

Pizzaballa: vrem pacea şi fraternitatea

"Trăim o situaţie foarte complicată", "ne-am adunat pentru că vrem să construim pacea, fraternitatea", a subliniat patriarhul la începutul celebrării, care a avut loc fără pelerini.

Fără procesiune, fără palmieri

"Astăzi - a afirmat el -, în această după-amiază de Duminica Floriilor, suntem aici fără procesiune, fără palmieri fluturând pe străzi." Şi "nu este o absenţă formală, ci se datorează războiului, care a suspendat drumul nostru festiv, făcând dificilă chiar şi simpla bucurie de a-l urma pe Regele nostru. Fraţii noştri şi surorile noastre din Ţara Sfântă astăzi nu pot umple străzile nici să-şi unească vocea lor la procesiunea festivă", a spus el. Cu toate acestea, "absenţa lor nu este goală în faţa Domnului", pentru că "el nu caută căi triumfale; el intră acolo unde uşa este întredeschisă, unde fidelitatea este pâine de toate zilele".

Cel Înviat în mijlocul nostru, chiar şi atunci când drumul este blocat

"Răstignitul Înviat nu încetează să treacă în mijlocul nostru. Chiar şi atunci când drumul este blocat - a subliniat el, vorbind de la un altar din Bazilica din Ghetsemani, cu vedere la zidurile Cetăţii Sfinte, şi înconjurat de numeroşi concelebranţi -, el locuieşte în inimile celor care nu au încetat să-l urmeze. Dar tocmai în această tăcere forţată, această liturgie devine mai adevărată. Căci strigătul de «Osana» nu are nevoie de ramuri pentru a se înălţa spre cer, iar credinţa nu se îndoaie atunci când lipsesc riturile exterioare."

Isus plânge asupra Ierusalimului şi asupra Ţării Sfinte fără pace

Dar "astăzi Isus plânge din nou asupra Ierusalimului", a mai spus el. "El plânge asupra acestui oraş care rămâne un semn de speranţă şi durere, de har şi suferinţă. El plânge asupra acestei Ţări Sfinte care încă nu poate recunoaşte darul păcii." Şi din nou: "El plânge asupra tuturor victimelor unui război care nu dă semne de sfârşit, asupra familiilor divizate, asupra speranţelor spulberate. Dar lacrimile lui Isus nu sunt niciodată sterile: ne deschid ochii, ne provoacă, ne dezvăluie adevărul."

Martori ai unei iubiri care nu capitulează

Prin urmare, a mai continuat Pizzaballa, "în această ţară care continuă să aştepte pacea, suntem chemaţi să fim martori ai unei iubiri care nu capitulează. Fie ca drumul nostru de credinţă, chiar şi astăzi, să poată fi un drum de speranţă. Şi fie ca viaţa noastră, în pofida durităţii prezentului, să poată duce iubirea lui Cristos şi lumina sa acolo unde totul pare întunecat".

Adevărata putere nu stă în violenţă

Comentând Passio, patriarhul s-a concentrat apoi asupra trădării lui Iuda, asupra renegării lui Petru, asupra tăcerii lui Pilat, asupra strigătelor mulţimii care cerea crucea şi moartea lui Isus, dar şi asupra figurii centurionului: el "descoperă că adevărata putere nu stă în violenţă sau în sabia care ucide, ci într-o viaţă dăruită liber". Şi astfel, în acel moment dramatic, "face mărturisirea cea mai înaltă: acest om este Fiul lui Dumnezeu. Chiar în momentul în care moartea pare să triumfe, adevărul se revelează, iubirea se manifestă şi mântuirea se împlineşte".

Pacea este rodul Crucii: Dumnezeu se dăruieşte complet

Şi "astăzi, în timp ce războiul pare să sufoce orice cuvânt de pace, aici - unde Isus a plâns - putem auzi aceeaşi mărturisire răsunând. Ultimul cuvânt al lui Dumnezeu este mormântul gol. Domnul este cel care îi precedă pe discipoli în Galileea şi care ne precedă şi pe noi, călăuzindu-ne spre o pace care nu este o iluzie, ci rodul Crucii", a spus cardinalul. Prin urmare, "pacea pe care o oferă Isus nu este un acord fragil între duşmani, ci o pace născută din Cruce, o pace care vine de la un Dumnezeu care se dăruieşte complet şi nu are nevoie de forţă, nici de arme. Acesta este paradoxul pe care suntem chemaţi să-l primim astăzi". Pentru că "Ierusalimul, Ţara Sfântă, nu este numai un loc geografic; este inima pulsantă a credinţei noastre. Fiecare piatră de aici vorbeşte despre mântuire; fiecare deal poartă amintirea Dumnezeului care a ales să se apropie", a adăugat el. Din acest motiv, "a trăi credinţa în această ţară înseamnă a accepta contradicţia pe care ea o întrupează: locul învierii este şi locul Calvarului; locul îmbrăţişării lui Dumnezeu este încă marcat de prea multă ură".

A purta crucea şi a deveni constructori ai reconcilierii

Totuşi, tocmai din acest loc sfânt "învăţăm să privim oraşul cu ochii lui Cristos. Învăţăm să plângem cu el, dar şi să sperăm cu el. Căci acelaşi Ierusalim care l-a respins pe Principele Păcii a văzut şi mormântul gol. Războiul nu va şterge învierea. Durerea nu va stinge speranţa", a concluzionat patriarhul. Astăzi, fără palmieri, "să purtăm în schimb crucea - nu o povară inutilă, ci izvorul adevăratei păci. Să nu fluturăm ramuri de măslin; să alegem în schimb să devenim constructori ai reconcilierii, prin fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare relaţie".

De Roberto Paglialonga

(După Vatican News, 29 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu