Monseniorul Anton Lucaci, un exemplu de preot

A fost mişcător să văd preoţi, unii foarte tineri, alţii de vârsta a doua, în genunchi lângă patul pe care fusese depus trupul neînsufleţit al Monseniorului Anton Lucaci, în camera în care locuise în ultima perioadă, luându-şi astfel rămas bun de la cel pe care l-au definit, în unanimitate, "un exemplu de preot".

De foarte mulţi ani, era oaspetele uneia dintre reşedinţele romane destinate preoţilor din diferite părţi ale lumii care-şi desfăşoară apostolatul la Roma: Domus Internationalis Paulus VI, situată în inima Romei, aproape de Panteon. Deşi nu aparţin unei congregaţii, locuitorii acestei case au creat mai mult decât o comunitate de persoane care iau masa împreună, ei ţesând de-a lungul anilor şi o frumoasă comuniune spirituală, exprimată prin momente de rugăciune comunitară, prin concelebrări euharistice. Între ei s-a creat şi o legătură de solidaritate, exprimată prin spontane gesturi de caritate, în cazul în care unul dintre ei se afla într-o situaţie de necesitate. După cum mi-o descria Monseniorul, această reşedinţă reprezenta "un capital spiritual" care trebuie păstrat, ajutat să dăinuiască şi în niciun caz risipit.

Până să fie luat din casa romană pentru a fi dus în satul lui natal, la Răchiteni, aşa cum şi-a dorit, trupul i-a fost vegheat în rugăciune de preoţii din Domus Internationalis Paulus VI, care s-au rânduit, câte unul sau câte doi, asigurând astfel o prezenţă orantă continuă.

"Deja îmi lipseşte", spunea unul dintre ei, povestind cum îl găsea de fiecare dată în rugăciune într-una dintre capelele reşedinţei, adăugând că era o prezenţă confortantă, ca a unui tovarăş de rugăciune.

Un altul spunea: "Cine ne va mai întreba dimineaţa, la masă: "Ce sfânt se comemorează liturgic astăzi?", întrebare la care ştiau cu toţii să răspundă. Partea dificilă venea odată cu întrebările succesive: "Cu care dintre pictori, sculptori şi poeţi era contemporan? Care era contextul istoric şi social în care a trăit? În vremea cărui papă?" Cui nu-i este greu să răspundă: "Nu ştiu". Dar comesenii nu-i respingeau provocările şi continuau să-i caute compania interesantă, stimulantă care reuşea să deschidă ferestre ale minţii şi sufletului.

"Era iubit şi respectat de toţi în casă", a spus un alt preot. De altfel, participarea foarte numeroasă la Sfânta Liturghie de pomenire, prezidată de card. Marchetto (care a ţinut şi predica) luni, 23 martie, dimineaţa, la ora şapte, în Capela mare a reşedinţei, este încă o confirmare a respectului şi consideraţiei de care s-a bucurat Monseniorul Anton Lucaci în rândul comunităţii Casei Internaţionale a Clerului "Paul al VI-lea" din Roma, la a cărei coeziune şi forţă spirituală a contribuit prin modul autentic în care şi-a trăit preoţia.

Anca Mărtinaş

* * *

Monseniorul Anton Lucaci a trecut la Domnul