© Vatican Media

Ziua Mondială a Poeziei, cardinalul de Mendonça: "Un cuvânt care ştie să-i aştepte pe toţi"

Într-un interviu acordat mass-media vaticane, cardinalul, poet şi prefect al Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie, reflectă asupra legăturii dintre arta poetică şi pace.

Poezia este una dintre cele mai profunde forme de ascultare. Se naşte din tăcere şi poate le cere poeţilor să devină, mai mult decât autori, interpreţi capabili să intre în sintonie cu universalul vizibil şi invizibil. Din acest dialog misterios cu creaţia ia formă cuvântul în vocea poeţilor, dar şi acea capacitate de a face spaţiu în sine care face din poezie o educaţie pentru pace.

"Fâlfâirea aripilor unui fluture - afirmă cardinalul José Tolentino de Mendonça - sau fâlfâirea aripilor silabelor dintr-un cuvânt aprind dinamici de sens, de lumină sau de întuneric în inima umană. Poezia ne oferă cuvinte dezarmate precum şi dezarmante, pentru că lucrează cu surpriza. Poezia este pregătitoare pentru arta păcii". Răsună gândurile prefectului Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie, care, în Ziua Mondială a Poeziei, instituită de UNESCO în 1999, răspunde la câteva întrebări despre importanţa acestei arte pentru o omenire tot mai ameninţată de război. Cardinalul şi poetul nu are nicio îndoială: "Poezia este de partea păcii".

Un pact cu viitorul

O legătură străveche apropie arta poetică de adevăr. "Aşa cum spunea Baudelaire - afirmă cardinalul -, poezia dezgoleşte inima, iar acea goliciunea inimii, aproape de marile întrebări umane, construieşte căi de acces către adevăr. Marele poet Paul Celan spunea: «Numai mâinile adevărate scriu poezii adevărate»". În vârtejul modernizării, cuvântul liric marchează persistenţa umanului. În scrisoarea apostolică, Trasarea unor noi hărţi ale speranţei, Leon al XIV-lea îi aminteşte importanţa: "Niciun algoritm nu poate înlocui ceea ce face educaţia umană: poezie, ironie, iubire, artă, imaginaţie, bucuria descoperirii şi chiar educaţia la eroare ca ocazie de creştere". Din aici de Mendonça observă: "Algoritmul trăieşte din repetiţie. Este un mecanism somnambul, mecanic, de repetare a paşilor făcuţi, în timp ce poezia ne deschide către drumul neparcurs, către ceea ce nu a fost încă descoperit". Această căutare a "cuvântului nerostit", a ineditului care locuieşte în lume, este o bogăţie: "Când se începe o poezie nu se ştie şi acea necunoaştere este un capital uman în construirea de noi înşine. Deoarece, care este marele pericol al algoritmului? Îl privează pe om de capacitatea posibilului, a ceea ce nu am fost încă, dar putem deveni în întâlnire, în relaţie, în dăruire, în misterioasa apropiere de un prag. Şi algoritmul vorbeşte mereu despre ziua de ieri, poezia are un pact cu viitorul".

Singurătatea arzătoare a poeţilor

Trăiască poezia! a scris Papa Francisc într-o carte intitulată astfel şi amintea importanţa acestei arte pentru "a fi umani" precum şi rolul pe care ea îl are în formarea preoţilor. Pornind de la această idee, cardinalul afirmă în răspunsul său că "există o mare lecţie în singurătatea arzătoare a unor biografii poetice" şi face referinţă la poetul portughez Fernando Pessoa, care a suferit pentru a rămâne el însuşi şi a trăit fiecare zi "într-o tensiune constantă, căutând să conducă toate marile experienţe vitale la o dimensiune poetică, adică la o dimensiune a conştiinţei, a conştientizării". Prefectul a amintit, de asemenea, observaţia Papei Francisc din zborul de întoarcere din călătoria sa în Thailanda şi Japonia, conform căreia societatea occidentală poate învăţa de la Orient să "privească lucrurile şi poetic". Cardinalul a explicat: "Poezia este şi lentoare, este şi ceremonia în faţa vieţii, este şi veneraţie, este şi conştiinţa că suntem aproape de sacralitate în viaţa de zi cu zi, este şi valorizarea contemplării şi a tăcerii. În acest sens, poezia poate constitui o educaţie spirituală".

Un instrument educativ

Pe 27 februarie, la încheierea exerciţiilor sale spirituale, Leon al XIV-lea a subliniat referinţa la învăţătorul Bisericii, sfântul John Henry Newman, şi la poemul Visul lui Geronţiu, "unde Newman - a afirmat Papa - foloseşte moartea şi judecata lui Geronţiu ca o prismă prin care cititorul este condus să contemple propria frică de moarte şi propriul sentiment de nevrednicie în faţa lui Dumnezeu". Acest sfânt, teolog şi savant al poeziei, are multe să ne înveţe. "Sfântul John Henry Newman a jucat un rol foarte important în întemeierea modernităţii şi a fost profund angajat în educaţia pentru pace, spunând că fiecare generaţie are nevoie să primească de la generaţia trecută o confirmare, o cunoaştere şi trebuie să gestioneze, să metabolizeze acea moştenire, transformând-o într-o energie de viziune, de planificare, de capacitate de a locui în lume în mod responsabil". În acest sens şi literatura şi poezia sunt resurse educaţionale necesare.

O şcoală a universalului

Într-un discurs pe care l-a ţinut tinerilor din Pordenone în 1991, Fără convertire nu există pace, David Maria Turoldo a afirmat că pacea este poate singura temă revoluţionară dintre toate, dar şi cea mai dificilă dintre toate. Potrivit lui de Mendonça, "pacea ne învaţă acel noi, vorbeşte despre uman ca despre o moştenire comună" şi aici rezidă complexitatea sa, pentru că suntem adesea tentaţi să divizăm, chiar să punem o limbă împotriva alteia. Poezia, în acest sens, ne învaţă că suntem cu toţii fraţi, pentru că transcende graniţele naţiunilor şi "există ca un mare depozitar de umanitate". Cardinalul adaugă: "Literatura este o şcoală a universalului, pentru că valorizează universalul şi înţelege că marile idei, cele mai frumoase imagini, nu au cu adevărat autor. Mulţi poeţi cred că poezia este preexistentă tuturor acelor forme, iar noi putem să ne sintonizăm şi să o ascultăm. Şi aceasta ne vorbeşte despre pace, pentru că nu este viziunea opusă sau revendicarea a ceea ce îmi aparţine, ci este contemplarea, uimirea, afirmarea a ceea ce aparţine tuturor, pentru că este un bun al tuturor".

Fără tăcere nu există poezie

Cuvântul poetic nu poate face abstracţie de tăcere, care adesea îi tentează pe poeţi. "Este un cuvânt - conchide de Mendonça - care a fost mai întâi fondat în tăcere şi apoi poate înflori. În cuvântul poetic există încă rezonanţa tăcerii, pentru că tăcerea înseamnă ascultare, înseamnă ospitalitate. Aşadar, cuvântul poetic este un cuvânt care păstrează setea şi neliniştea cercetării, locuieşte cu umilinţă în adevăr, dar nu-l proclamă, nu-l impune. Se lasă locuit de adevăr şi face tăcere. Poezia este cuvântul care aşteaptă, care ştie să-i aştepte pe toţi".

Eugenio Murrali

(După Vatican News, 21 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu