![]() |
![]() |
![]() |
|
Papa Leon al XIV-lea: Vizita pastorală la Parohia "Sacro Cuore di Gesù a Ponte Mammolo", Roma (15 martie 2026) Cuvintele Sfântului Părinte în timpul întâlnirii cu copiii și tinerii pe terenul sportiv Bună ziua tuturor! Voi reprezentați parohia al cărei patron este Preasfânta Inimă a lui Isus. Ce reprezintă inima? Iubirea, caritatea, expresia imensă a Dumnezeului infinit; iar ceea ce este infinit la Dumnezeu este iubirea sa, harul său, milostivirea sa. Și acesta este un lucru care în această parohie, într-o manieră foarte specială, se face prezent atâtor persoane. Și vreau să vă mulțumesc tuturor, tuturor celor care fac parte din această parohie: Caritas, pentru sprijinul acordat imigraților; celor care îi însoțesc pe bolnavi; celor care suferă de atâtea ori pentru că nu găsesc de lucru, nu au casă, nu știu unde să meargă. Și voi, ca parohie, ați creat o comunitate care cu adevărat știe să primească. Și pentru aceasta vă mulțumesc cu adevărat, pentru că este un semn de speranță într-o lume în care de atâtea ori durerea, suferința, greutățile sunt prea mari. Cu câteva minute înainte să plec de acasă, am auzit o femeie care vorbea; spunea că nu mai sunt semne de speranță în lume; suferea din cauza războiului și ea întreba: "Unde mă duc acum?". Pierduse totul. Dar noi, cei care credem în Isus Cristos și care trăim ca frați și surori uniți, putem fi acel semn de speranță chiar și într-o lume în care aceste semne nu se mai găsesc. Și de ce? Pentru că noi credem în Isus Cristos și îl cunoaștem, inima sa, iubirea sa care este mereu cu noi. Și voi reprezentați această iubire infinită. Vă mulțumesc pentru că sunteți aici și vă mulțumesc pentru acest gest, această viață de compromiso în credință, adică de angajare pentru credință, pentru a trăi astfel iubirea lui Dumnezeu. Acum vreau să transmit și un salut special. Sunt multe persoane care ne însoțesc; nu au putut intra aici, dar de la balcoane, de pe acoperișurile caselor Un salut foarte călduros tuturor și vă mulțumesc și vouă! Toți sunt invitați, toți sunt chemați. Și astfel și noi putem reprezenta această familie care nu cunoaște limite, care vrea să invite pe toți să spună: "Veniți, toți!". Chiar dacă nu este posibil să intrăm din cauza numărului de persoane, există un semn foarte important aici, chiar în această zonă unde vedem și simțim atât de des dificultățile, atâtea probleme: există o parohie vie, o comunitate de credință, o comunitate care spune: "Veniți, toți", pentru că în Isus Cristos este mântuirea și vrem să trăim, să primim și să împărtășim această mare iubire pe care Domnul ne-o oferă. Vă mulțumesc încă o dată că sunteți aici. Va fi o plăcere să celebrăm împreună cu voi credința noastră, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, să celebrăm Euharistia, să-i mulțumim Domnului. Așadar, să continuăm această frumoasă întâlnire, știind că în aceste întâlniri Isus Cristos se apropie de noi. Să trăim credința noastră și astfel să fim cu toții un semn de speranță. Mulțumesc. Bine. Întrucât nu toți pot intra în biserică, vom da și aici un moment de rugăciune și binecuvântarea pentru voi toți. Să ne rugăm împreună: Tatăl nostru Binecuvântare. Cele mai bune urări vouă tuturor. Și să trăim această întâlnire cu bucurie, pentru că îl cunoaștem pe Isus care este aici cu noi. Mulțumesc. ___________ Cuvintele Sfântului Părinte în timpul întâlnirii cu bătrânii și bolnavii Bună seara tuturor. Este o plăcere să vă întâlnesc, să am această ocazie de a petrece împreună după-amiaza cu bucuria de a fi fii și fiice ai lui Dumnezeu, frați și surori toți, care în acest timp al Postului Mare, timp de convertire, timp pentru a ne apropia mai mult de Domnul, putem găsi cu adevărat o casă, o familie, o experiență de comunitate, unde ușile sunt deschise și primesc pe toți. Este o frumusețe care de atâtea ori este greu de găsit în lume. Așadar, vă mulțumesc pentru că ați venit. Știu că unii dintre voi au suferință, boală, dificultățile vârstei care apar uneori și totuși ați venit. Și vă mulțumesc. Este o ocazie foarte frumoasă și pentru mine. Sunt foarte bucuros să fiu aici cu voi. Și vă mulțumesc pentru această primire. Cardinalul Baldo Reina îmi spunea acum un moment că există o sută de parohii în Roma unde există această primire, chiar și după școală, adică posibilitatea pentru familiile migranților de a găsi un spațiu, un loc, poate începând cu studiul limbii italiene, dar și cu alte forme de sprijin, pentru a se integra în societate. Aș dori să subliniez marea valoare a acestui gest, pentru că știm - și nu numai în Italia, ci în multe părți ale lumii astăzi - că se naște o nouă atitudine în care unii vor să închide ușile, în care unii vor să spună: "Destul! Să nu mai vină alții!". Și în schimb noi, ca discipoli ai lui Isus Cristos, știm că Evanghelia ne cheamă să trăim un spirit diferit. Evanghelia ne spune că atunci când Isus se prezintă și spune: "Sunt străin. Voi m-ați primit". Și acesta este un gest pe care îl facem tuturor persoanelor care îl reprezintă cu adevărat pe Isus Cristos în mijlocul nostru. Așadar, vă mulțumesc pentru această slujire foarte frumoasă. Aș dori să-i încurajez pe cei care vin, care cu siguranță se confruntă cu dificultăți, există persoane care nu au casă, dar mulțumire fie lui Dumnezeu, pot găsi aici un loc, chiar și pentru - nu știu - un duș, pentru ceva de mâncare, pentru un pic - să zicem - de comunitate, persoane care primesc ceva. Astăzi există și asta, de atâtea ori: singurătatea. Multe persoane suferă, se simt singure, nu găsesc pe nimeni cu care să vorbească, pe nimeni care să-i poată ajuta, pe nimeni care să-i poată însoți pe drumul vieții. Și atunci o parohie care se numește Preasfânta Inimă este o parohie care reprezintă această inimă a lui Isus, este cu adevărat un loc binecuvântat de Dumnezeu, care este chemată să fie această casă de primire, această casă de fraternitate, de caritate, de iubire, unde persoanele aflate în nevoie pot găsi cu adevărat o familie. O familie care se roagă, o familie care trăiește credința, o familie care trăiește iubirea autentică în caritatea fraternă. Vă mulțumesc tuturor, vă mulțumesc încă o dată pentru că sunteți aici. Este cu adevărat o plăcere să vă pot saluta. Aș dori, de asemenea, să-i mulțumesc parohului vostru; haideți să-l aplaudăm și pe el pentru a-i spune: "Mulțumim, părinte Francis, pentru tot ceea ce faceți". Parohul nu este parohia, dar fără paroh de atâtea ori există dificultăți. Așadar, îi mulțumim sincer pentru toată slujirea și, prin el, tuturor parohilor, tuturor preoților care slujesc comunitatea din Roma. Apoi, îl salutăm și pe Eminența Sa, vicarul și pe viitorul episcop, aici lângă mine, părintele Marco. O comunitate care reprezintă iubirea lui Dumnezeu este cu adevărat un dar foarte mare. Mulțumesc, mulțumesc vouă tuturor. Binecuvântare Mulțumesc, mulțumesc tuturor. ___________ Cuvintele Sfântului Părinte în timpul întâlnirii cu consiliul pastoral parohial la sfârșitul Liturghiei [introducerea părintelui Francis Refalo] Ei bine, atunci, am celebrat împreună Euharistia și, după cum am văzut cu toții, la final, acest dar frumos pe care mi l-ați oferit va fi semnătura voastră a tuturor Să spunem, acea mică glumă pe care am spus-o nu era o glumă, este adevărat: importanța participării unor persoane ca voi, care sunteți dispuși să trăiți credința voastră catolică, uneori făcând mari sacrificii, oferind timpul vostru, energiile voastre, iubirea voastră față de atâtea persoane, să spunem toate "clasele", categoriile: italieni, ne-italieni, tineri, nu atât de tineri, dar mergând împreună și dând viață și prezență acestei parohii. În timpul celebrării, mă gândeam că, într-un anumit sens, lecturile pe care le-am ascultat erau anume pentru această zi și pentru această parohie. Este experiența voastră și cât de frumoasă a fost! Începând de la ideea apei care purifică și care spală: voi aveți dușuri și aici, în parohie! Persoanele care vin tocmai pentru a găsi viață: cât de importantă este apa, în mai multe sensuri. Și apoi, în fața altarului - nu știu când a fost construit, să zicem, parțial pentru a renova biserica - dar chiar acolo în față este izvorul baptismal. Este un semn frumos, mai ales în timpul Postului Mare, deoarece, știți, timpul Postului Mare, în lunga tradiție a Bisericii, a fost întotdeauna pregătirea pentru Botez. Și astfel, acest drum de Postul Mare este frumos, această dorință a atâtor persoane care vor să se apropie de Cristos. Însă trebuie să ne purificăm, așadar, pentru a ajunge la Cristos în plinătatea, să spunem, a comuniunii: chiar același drum al caritas, al carității, al iubirii lui Dumnezeu. Așadar, există atâtea elemente: de la persoanele care cred că pot vedea, dar sunt oarbe, până la persoane care de atâtea ori poate că gândesc diferit sunt oarbe, dar cu harul lui Dumnezeu au reușit să vadă și să înțeleagă că viața este mult mai mare decât ceea ce vedem în superficialitate. Dar de atâtea ori avem nevoie să găsim pe cineva care să ajute, pe cineva care să însoțească, pe cineva care să dea o mână de ajutor pentru a trăi această experiență a lui Isus. Și în acest sens, sunteți voi, și cu siguranță multe ale persoane, care, într-un fel, participă la această viață activă a unei parohii chemată să fie inimă, Inimă Preasfântă, să fie această prezență, mărturie, a iubirii lui Dumnezeu în lume, la Roma, în acest cartier, care nu este întotdeauna ușor. Nu am vorbit, dar capelanul care a fost aici, este cu siguranță la Rebibbia, care este aici în spate. Într-un anumit sens, chiar și acea apropiere de acolo, acea prezență, ar trebui să ne facă să ne gândim un pic. Persoanele care caută libertatea cu siguranță au greșit, există unele probleme, dar și pentru ele există invitație de a trăi convertirea, de a-și schimba viața, în situații care sunt cu adevărat foarte, foarte complexe. Știm asta. Însă și această prezență cu parohia, capelanul, prezența Bisericii, ajutorarea cu siguranță a altor persoane, este o misiune foarte importantă. Așadar, vă mulțumesc. Așa cum spun întotdeauna în aceste momente, îl invit pe vicar să spună un cuvânt, deoarece cred că este important să profităm de aceste momente de întâlnire cu întreaga Biserică, cu vicarul care îl reprezintă pe episcopul de Roma în dieceză. Mulțumesc pentru prezența sa și să ascultăm un pic și un cuvânt cu această ocazie. Mulțumesc. [vorbește cardinalul Baldo Reina] Vă mulțumesc și pentru că vă rugați pentru intențiile Sfântului Părinte, pentru misiunea nu numai a mea, ci a noastră a tuturor, a întregii Biserici. Așadar, încă un Tatăl Nostru nu strică. Să ne rugăm împreună: Tatăl Nostru Binecuvântare. Cele mai bune urări și mulțumiri și anticipând, așa cum am spus, Paște fericit tuturor! ___________ Salutul final adresat credincioșilor înainte de întoarcerea în Vatican Bună seara tuturor! Bună seara, mulțumesc! Un salut mare tuturor, bună seara! Vă mulțumesc, vă mulțumesc pentru că sunteți aici. Este o plăcere să celebrez cu voi Euharistia, credința noastră, comuniunea noastră. A fi membri ai acestei parohii a Preasfintei Inimi a lui Isus este o mărturie autentică a iubirii lui Dumnezeu în lume și aici la Roma. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți. Vă mulțumesc pentru că sunteți această mărturie vie. Vă mulțumesc, sunt foarte bucuros să fiu aici cu voi. Să sperăm că nu vor mai trece încă 40 de ani până la următoarea vizită! Vă mulțumesc, mulțumesc parohului nostru, tuturor celor care colaborează în parohi, tuturor celor care locuiesc în apropiere, care recunosc întotdeauna unde se poate găsi iubirea lui Dumnezeu în familia creștină, familia catolică de aici, în această parohie. Putem încheia cu binecuvântarea și cu această bucurie care vine în această duminică Laetare. Bucurați-vă, ca să trăim mereu ca semn de speranță. Domnul să fie cu voi. Binecuvântare Seară bună tuturor. Cele mai bune urări. LEO PP. XIV Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
|
|
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2026 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat | ![]() |