© Vatican Media

Reflecţii despre mesajul papei pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale

Un apel pentru conservarea civilizaţiei "umane"

Mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru a 60-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale ar trebui, pentru a începe, să fie definit pentru ceea ce este în mod fundamental: un apel pentru conservarea civilizaţiei umane. Departe de a fi pur şi simplu o reflecţie pastorală asupra eticii comunicării, mesajul este un puternic semnal de alarmă. În esenţă, cere o utilizare ponderată şi responsabilă a tehnologiilor comunicaţiei atractive, al căror potenţial deplin este necunoscut şi ale căror implicaţii - dacă sunt utilizate în mod imprudent, iresponsabil şi egoist - sunt imposibil de prevăzut. În centrul mesajului papei se află conservarea a ceea ce el defineşte unic uman: "chipurile şi vocile" noastre.

Trecerea la media digitale prezentaţionale a modificat radical percepţia persoanelor asupra propriei independenţe şi a propriului control. Persoanele sunt induse să creadă că, odată cu apariţia reţelelor sociale, au dobândit o autonomie fără precedent în crearea de realităţi şi în prezentarea de sine lumii. Acest sentiment de empowerment [putere] este copleşitor, dar, din păcate, în mare parte iluzoriu. Astăzi persoanele exercită foarte puţină influenţă asupra infrastructurilor tehnologice care organizează viaţa lor de zi cu zi. Algoritmi misterioşi determină vizibilitatea, atenţia şi regimurile emoţionale, rămânând ascunşi utilizatorilor. Fiinţele umane sunt transformate progresiv în mărfuri în cadrul junglelor digitale guvernate de diverse corporaţii.

Apariţia inteligenţei artificiale accentuează acest paradox, caracterizat de iluzia empowerment [împuternicirii]. Într-o perioadă de timp extraordinar de scurtă, sistemele de inteligenţă artificială au oferit persoanelor competenţe care le îmbunătăţesc performanţele în educaţie, în munca profesională şi în artă. Aceste instrumente par să ofere competenţe fără efort şi productivitate fără sacrificii. Impresia de a nu avea nimic de oferit în schimb este atractivă, dar periculos de înşelătoare. După cum avertizează Papa Leon al XIV-lea, dependenţa de inteligenţa artificială riscă să erodeze gândirea analitică, imaginaţia şi implicarea emoţională - însăşi esenţa fiinţelor umane.

În filmul emblematic Vrăjitorul din Oz, Omul de Tinichea îşi descoperă umanitatea numai prin vulnerabilitate. "Acum sunt sigur că am o inimă, pentru că mi se frânge", spune el. Această referire la cultura populară răsună puternic în mesajul papei. Omenirea recunoaşte propria profunzime nu prin eficienţă sau perfecţiune, ci prin fragilitate, prin capacitatea de a experimenta sentimente de pierdere, empatie şi responsabilitate morală. O civilizaţie care deleagă din ce în ce mai mult maşinilor cunoaşterea, creativitatea şi chiar emoţiile riscă să devină puternică din punct de vedere tehnologic şi paralizată emoţional. Aceasta înseamnă că ne-am putea confrunta cu o dublă problemă: maşini care ar putea învăţa să imite calităţile umane şi umani care ar putea pierde progresiv tocmai acele calităţi.

În orice caz, Papa Leon al XIV-lea, în mesajul său, nu îndeamnă la rezistenţă faţă de inovaţie. Dimpotrivă, mesajul său încurajează în mod explicit o implicare în tehnologiile digitale ghidată de prudenţă şi responsabilitate etică. Pericolul nu derivă din inovaţia în sine, ci din adoptarea sa necritică. Fără integritate, sistemele tehnologice riscă să amplifice defectele existente în societate, cum ar fi inegalitatea, nedreptatea şi cruzimea materială.

Deosebit de semnificativi în mesajul papei sunt cei trei piloni necesari pentru un viitor digital uman: responsabilitatea, cooperarea şi educaţia. Responsabilitatea depăşeşte utilizatorii individuali şi implică dezvoltatori, companii, legislatori, jurnalişti şi organizaţii mediatice. Cooperarea recunoaşte că transformarea digitală nu ar trebui să fie guvernată de un grup mic de actori absurd de puternici şi bogaţi. Protejarea comunicării necesită colaborarea industriilor, a mass-media, a instituţiilor publice, a lumii academice şi a societăţii civile. Educaţia constituie al treilea şi poate cel mai important pilon. Alfabetizarea mediatică, informativă şi domeniul inteligenţei artificiale nu mai este o competenţă tehnică, ci o necesitate, un bun comun, care ar trebui să-i înveţe pe oameni - în special pe tineri şi pe bătrâni - cum să gestioneze propria viaţă, să menţină controlul şi să reziste manipulării. Înţelegerea modului în care maşinile modelează percepţiile devine esenţială pentru a păstra cu adevărat autonomia persoanelor în era digitală.

Un aspect deosebit de semnificativ al mesajului este faptul că Papa Leon al XIV-lea nu pune Biserica într-o poziţie de observator pasiv al transformării tehnologice, ci în cea de actor moral activ în cadrul acesteia. Biserica este chemată să modeleze orizontul etic al erei digitale, nu prin respingerea inovaţiei, ci prin protejarea fundamentelor antropologice pe care se bazează o comunicare semnificativă. Contribuţia sa nu constă în incitarea panicii morale sau interferenţa cu reglementările, ci în promovarea unei culturi a cooperării şi insistarea asupra faptului că tehnologia trebuie să rămână subordonată demnităţii umane. Încurajând dialogul între părţile interesate, Biserica reiterează faptul că dezvoltările tehnologice trebuie să fie însoţite de reflecţie umanistă. În acest sens, implicarea devine o formă de responsabilitate faţă de civilizaţia însăşi, un avertisment că progresul detaşat de consideraţiile etice riscă să golească tocmai acea umanitate pe care pretinde că o promovează.

În cele din urmă, mesajul Papei Leon al XIV-lea poate fi înţeles ca un apel la protejarea omenirii într-o epocă tot mai caracterizată de imitaţia tehnologică. Întrebarea centrală nu este ce pot face maşinile, ci ce alege omenirea să rămână. În acest sens, apărarea comunicării umane devine inseparabilă de apărarea demnităţii umane. O civilizaţie care încă îşi lasă inima să se frângă păstrează posibilitatea judecăţii morale, a solidarităţii şi a speranţei. Prin urmare, sarcina care aşteaptă societăţile noastre nu este aceea de a opri progresul tehnologic, ci de a se asigura că progresul rămâne orientat către persoana umană, astfel încât tehnologia să fie în slujba civilizaţiei fără a redefini în tăcere ceea ce înseamnă a fi umani.

Marijana Grbeša, profesor la Universitatea din Zagreb, vicepreşedinte al Comitetului de experţi pentru securitatea online şi empowerment [responsabilizarea] creatorilor de conţinuturi şi utilizatorilor (MSI-eSEC) din cadrul Consiliului Europei

(După L'Osservatore Romano, 6 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu