© Vatican Media

Exerciţii spirituale la Vatican (7): Graţie lui Cristos există o "glorie ascunsă" care trăieşte în noi

A şaptea meditaţie de Postul Mare în Capela Paulină pentru Leon al XIV-lea şi Curia Romană, în după-amiaza de miercuri, 25 februarie 2026. Monseniorul Erik Varden, călugăr şi episcop de Trondheim, în Norvegia, dezvoltă tema "Gloriei": Dumnezeu a pus în noi un potenţial imens, planul său pentru noi "este infinit de minunat". Biserica ne spune, graţie mărturiei sfinţilor, că "mediocritatea şi disperarea prezentului" nu sunt definitive.

Trebuie să învăţăm să apreciem "potenţialul imens pe care Dumnezeu l-a pus în noi". "Gloria ascunsă" care trăieşte în fiecare femeie şi bărbat, pentru că "planul lui Dumnezeu pentru noi este infinit de minunat". Biserica ne spune că Dumnezeu, prin Trupul mistic al lui Cristos, ne va da harul şi forţa de care avem nevoie pentru a ajunge la el, dacă numai i le cerem. Şi, graţie mărturiei sfinţilor, "mediocritatea şi disperarea prezentului" nu sunt definitive. În Cristos, de fapt, "omul este chemat să devină asemenea lui Dumnezeu, să cunoască gloria lui Dumnezeu nu numai ca o realitate supranaturală exterioară lui însuşi, ci drept ceea ce el însuşi, prin har, este chemat să devină". Aceasta este tema celei de-a şaptea meditaţii de Postul Mare pentru exerciţiile spirituale ale papei şi ale Curiei Romane, predicate de Monseniorul Erik Varden, călugăr al Cistercienilor de Strictă Observanţă-Trapişti şi episcop de Trondheim, Norvegia, în după-amiaza de miercuri, 25 februarie 2026, în Capela Paulină, pe tema "Gloria".

Glorificarea la sfârşitul călătoriei noastre pământeşti

Reflecţia predicatorului se inspiră tot din meditaţia Sfântului Bernard de Clairvaux asupra Psalmului 90, care în penultimul verset consemnează glasul lui Dumnezeu proclamând: El m-a chemat şi îl voi asculta. Sunt cu el în necaz, îl voi elibera şi îl voi glorifica. Glorificarea, spune Bernard, "are loc atunci când, după ce ne-am încheiat călătoria pământească, vom contempla în sfârşit ceea ce am sperat cu tărie în această viaţă, punându-ne încrederea în numele lui Isus". Formula, aminteşte Varden, afirmă: "Speranţa noastră este în numele Domnului; realitatea sperată este să-l vedem faţă în faţă".

Predicatorul aminteşte că Bernard concepe păcatul ca pe o cataractă care, chiar dacă este tratată de har, nu ne va permite să vedem clar. Numai trecerea noastră prin moarte, susţinută de puterea învierii lui Cristos, va vindeca în mod complet ochii noştri. Dincolo de abisul morţii, nu numai că vom vedea gloria lui Dumnezeu, ci vom fi conformaţi ei, susţine Sfântul Bernard. El insistă asupra faptului că Dumnezeu mântuieşte omul întreg: nimic din noi care provine de la Dumnezeu nu este exclus de la glorificare.

Predicarea, Calvarul şi gloria lui Cristos

Prima parte a meditaţiei este dedicată predicării lui Isus şi numeroaselor manifestări ale gloriei sale, de la nunta din Cana până la Schimbarea la Faţă de pe Muntele Tabor. Dar "când Cristos a fost răstignit pe Calvar - subliniază Monseniorul Varden - «synodos» care umblase cu el cu numai şase zile mai devreme nu mai era acolo. Au rămas numai doi adepţi: mama sa şi Ioan, discipolul iubit". Pentru că, atunci când Isus a explicat ce însemna să rămână cu el şi să intre în Împărăţia pe care a vestit-o, "mulţi dintre discipolii săi s-au întors înapoi şi nu au mai umblat cu el". Nu au fost dispuşi "să accepte discursurile sale despre realismul sacramental, despre indisolubilitatea căsătoriei, despre necesitatea Crucii". Totuşi, Ioan insistă "că tocmai această scenă a abandonului manifestă gloria lui Cristos". Glorificarea finală are loc în auto-jertfirea de sine a lui Cristos, când, cu ochii aţintiţi asupra crucii, el strigă într-un extaz de iubire şi de angoasă: Tată, a venit ceasul, preamăreşte-l pe Fiul tău, pentru ca Fiul tău să te preamărească.

"Gloria ascunsă" care este în noi

În noi, fii ai lui Dumnezeu, explică în continuare episcopul norvegian, o anumită "glorie ascunsă" oricum este deja perceptibilă. Sfântului Augustin îi plăcea să spună "că aici şi acum purtăm imaginea gloriei într-o «formă întunecată», o formă care este întrupată şi supusă vicisitudinilor existenţei concrete". Odată ce am trecut prin această viaţă, forma se va revela explicită şi "luminoasă". Augustin, "atât de profund uman şi în acelaşi timp pătrunzător", subliniază că gloria imaginii nu se poate pierde: este imprimată în fiinţa noastră. "Însă poate fi îngropată sub straturi de întuneric care se acumulează şi trebuie îndepărtate".

Planul lui Dumnezeu pentru noi este infinit de minunat

Biserica, subliniază predicatorul, "le aminteşte femeilor şi bărbaţilor gloria secretă care trăieşte în ei". Ne revelează că mediocritatea şi disperarea prezentului, nu în ultimul rând aceea pentru eşecurile noastre persistente, nu trebuie să fie definitive. "Că planul lui Dumnezeu pentru noi este infinit de minunat şi că Dumnezeu, prin Trupul mistic al lui Cristos, ne va da harul şi forţa de care avem nevoie pentru a ajunge la el, dacă numai îi cerem". Biserica manifestă splendori de "glorie ascunsă" în sfinţii săi, care "sunt dovada că boala şi degradarea pot fi mijloace pe care Providenţa le foloseşte pentru a realiza un scop glorios, dând forţă celor slabi şi, încă nemulţumită cu atât de puţin, făcându-i sfinţi strălucitori".

"Gloria ascunsă" în sacramentele Bisericii

În cele din urmă, Biserica, explică Monseniorul Varden, comunică "gloria ascunsă" în sacramentele sale. "Fiecare preot, fiecare catolic cunoaşte lumina care poate izbucni în confesional, în timpul unei ungeri, al unei hirotoniri sau al unei căsătorii. Cea mai splendidă şi, în anumite privinţe, cea mai voalată, este gloria sfintei Euharistii". "Care preot - conchide predicatorul -, după ce a celebrat sfintele taine, nu ar putea spune ceea ce un mare muzician a declarat odată despre experienţa de a fi instrumentul unei comunicări luminoase a frumuseţii, vindecării şi adevărului: «Moartea nu ar fi cu adevărat o tragedie: [pentru că] ceea ce este mai bun în centru vieţii umane a fost văzut şi experimentat», cu inima arzând de uimire glorioasă?"

(După Vatican News, 25 februarie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Postul Mare 2026 - "A asculta şi a posti. Postul Mare ca timp de convertire"

• Exerciţii spirituale la Vatican (7): Graţie lui Cristos există o "glorie ascunsă" care trăieşte în noi (25 februarie 2026)

• Exerciţii spirituale la Vatican (6): Căderile ne pot face umili sau ne pot duce spre ruină (25 februarie 2026)

• Exerciţii spirituale la Vatican (5): Splendoarea adevărului, cale de iubire spre sfinţenie (24 februarie 2026)

• Exerciţii spirituale la Vatican (4): A deveni liberi înseamnă a iubi lumea asemenea lui Cristos (24 februarie 2026)

• Exerciţii spirituale la Vatican (3): Cum să trăim în ajutorul lui Dumnezeu (23 februarie 2026)

• Roman: Invitaţie la o zi de reculegere pentru personalul social şi medical

• Exerciţii spirituale la Vatican (2): Convertire înseamnă uimire pentru dreptatea milostivă a lui Dumnezeu (23 februarie 2026)

• Exerciţii spirituale la Vatican (1): Pacea creştină, "condiţie pentru o societate transformată" (22 februarie 2026)

• "Timpul pierdut pentru trandafir" este cel care îl face important. Despre mesajul papei pentru Postul Mare

• Iaşi: Miercurea Cenuşii deschide Postul Mare (18 februarie 2026)

• Omilia papei la Miercurea Cenuşii (18 februarie 2026)

• Ţărână îndrăgostită. Miercurea Cenuşii

• "Iluminaţi de o glorie ascunsă", exerciţiile spirituale pentru Postul Mare la Vatican

  ---

• PS Iosif Păuleţ: Mesaj pentru Postul Mare 2026

• Mesajul Sfântului Părinte Leon al XIV-lea pentru Postul Mare 2026: "A asculta şi a posti. Postul Mare ca timp de convertire"

• Iaşi: Catehezele episcopului Iosif din timpul Postului Mare dedicate anului pastoral (19 februarie - 26 martie)

• Ce este Postul Mare?