© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Sfânta Liturghie în duminica I din Postul Mare (Parohia "Sacro Cuore di Gesù" de pe via Marsala [Roma], 22 februarie 2026)

Preaiubiţi fraţi şi surori,

Acum câteva zile, odată cu ritul Miercurii Cenuşii, am început drumul nostru de Post Mare. Postul Mare este un timp liturgic intens, care ne oferă ocazia de a redescoperi bogăţia Botezului nostru, pentru a trăi ca nişte creaturi pe deplin reînnoite graţie întrupării, morţii şi învierii lui Isus.

Prima lectură şi Evanghelia pe care le-am ascultat, în dialog între ele, ne ajută să redescoperim darul Botezului ca har care întâlneşte libertatea noastră. Relatarea din Geneză ne duce din nou la condiţia noastră de creaturi, puse la încercare nu atât de o interdicţie, aşa cum se crede adesea, cât de o posibilitate: posibilitatea unei relaţii. Adică fiinţa umană este liberă să recunoască şi să primească alteritatea Creatorului, care recunoaşte şi primeşte alteritatea creaturilor. Pentru a împiedica această posibilitate, şarpele insinuează presupunerea că poate şterge toate diferenţele dintre creaturi şi Creator, seducând bărbatul şi femeia cu iluzia de a deveni ca Dumnezeu. Satana îi împinge să posede ceva ce - spune el - Dumnezeu doreşte să le nege pentru a-i menţine mereu într-o stare de inferioritate. Această frescă din Geneză este o capodoperă de neegalată care reprezintă drama libertăţii.

Evanghelia pare să răspundă la vechea dilemă: pot să-mi realizez viaţa pe deplin spunându-i "da" lui Dumnezeu? Sau, pentru a fi liber şi fericit, trebuie să mă eliberez de el?

Scena ispitelor lui Cristos, în fond, înfruntă această întrebare dramatică. Ea ne conduce la descoperirea adevăratei umanităţi a lui Isus, care, aşa cum ne învaţă constituţia conciliară Gaudium et spes, îl revelează pe om lui însuşi: "În misterul Cuvântului întrupat se luminează cu adevărat misterul omului" (GS, 22). Într-adevăr, îl vedem pe Fiul lui Dumnezeu care, opunându-se curselor vechiului Adversar, ne arată omul nou, omul liber, epifanie a libertăţii care se realizează spunând "da" lui Dumnezeu.

Această nouă umanitate se naşte din izvorul baptismal. Şi astfel - mai ales în acest timp de Post Mare - suntem chemaţi să redescoperim harul Botezului, ca izvor de viaţă care locuieşte în noi şi care, în mod dinamic, ne însoţeşte cu cel mai mare respect faţă de libertatea noastră.

Înainte de toate, sacramentul în sine este dinamic, pentru că ceea ce oferă nu se limitează la spaţiul şi timpul ritului, ci este un har care însoţeşte constant întreaga noastră viaţă, susţinând urmarea lui Cristos. Dar Botezul este dinamic şi pentru că ne pune mereu din nou pe drum, din moment ce harul este un glas interior care ne îndeamnă să ne conformăm lui Isus, eliberând libertatea noastră pentru ca ea să se împlinească în iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui.

Înţelegem astfel natura relaţională a Botezului, care ne cheamă să trăim prietenia cu Isus şi, astfel, să intrăm în comuniunea sa cu Tatăl. Această relaţie plină de har ne face capabili să trăim şi o apropiere autentică de ceilalţi, o libertate care - spre deosebire de ceea ce diavolul îi propune lui Isus - nu este o căutare a propriei puteri, ci o iubire care se dăruieşte şi care ne face pe toţi fraţi şi surori. Într-adevăr, Sfântul Paul afirmă: "Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus" (Gal 3,28).

Fraţilor şi surorilor, Papa Leon al XIII-lea i-a cerut Sfântului Ioan Bosco să construiască biserica unde ne aflăm astăzi. El intuise centralitatea acestui loc, lângă Gara Termini şi la o răscruce unică a oraşului, destinat să devină şi mai important în timp.

Din acest motiv, preaiubiţilor, în timp ce vă întâlnesc astăzi, văd în voi o expresie specială de proximitate, de apropiere de provocările acestei regiuni. Într-adevăr, sunt mulţi tineri studenţi universitari, navetişti care vin şi pleacă pentru muncă, imigranţi care caută un loc de muncă şi tineri refugiaţi care, datorită iniţiativei saleziene, au găsit oportunitatea de a-şi întâlni colegii italieni şi de a realiza proiecte de integrare la sediul de alături. Şi apoi sunt fraţii noştri care sunt fără adăpost şi găsesc primire în structurile Caritas de pe via Marsala. În doar câţiva metri, se pot atinge contradicţiile acestui timp: atitudinea nepăsătoare a celor care pleacă şi sosesc cu toate conforturile şi a celor care nu au un adăpost; numeroasele potenţialităţi de bine şi o violenţa rampantă; dorinţa de a munci în mod cinstit şi traficul ilicit de droguri şi de prostituţie.

Parohia voastră este chemată să se ocupe de aceste realităţi, să fie ferment al evangheliei în aluatul teritoriului, să fie semn de apropiere şi de caritate. Le mulţumesc salezienilor pentru munca neobosită pe care o desfăşoară în fiecare zi şi îi încurajez pe toţi să continue să fie aici o mică flacără de lumină şi de speranţă.

Maria Ajutătoare să susţină mereu drumul nostru, să ne facă puternici în momentul ispitei şi al încercării, pentru a trăi pe deplin libertatea şi fraternitatea fiilor lui Dumnezeu.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu