|
| © Vatican Media |
Papa Leon al XIV-lea: Omagiu adus Neprihănit Zămislitei, cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului (11 februarie 2026)
Astăzi, în această zi dedicată bolnavilor, dorim să ne rugăm în comuniune cu toți cei care suferă în întreaga lume. Ne rugăm pentru voi. Vă mulțumesc sincer că faceți efortul de a veni să ne însoțiți în acest moment de rugăciune, aici, în fața mamei noastre, Maria, la comemorarea sa liturgică, Fecioara Maria de la Lourdes.
Este o zi foarte frumoasă care ne amintește de apropierea Mariei, mama noastră, care ne însoțește întotdeauna și ne învață atât de multe: ceea ce înseamnă suferința, iubirea, încredințarea vieții în mâinile Domnului.
Așadar, să cerem și binecuvântarea Domnului pentru voi, pentru toți bolnavii în această zi și întotdeauna și pentru toți cei care îi însoțesc: științele medicale, medicii, asistenții medicali, numeroasele persoane care ne sunt aproape, mai ales în momentele cele mai dificile.
Să ne rugăm împreună: Bucură-te, Marie...
Binecuvântare
Mulțumesc!
Dumnezeu să vă însoțească mereu.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu