© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă (6 februarie 2026)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Eminenţe, Excelenţe,

Iubiţi preoţi, fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă întâlnesc în aceste zile, în timp ce vă adunaţi pentru Adunarea Plenară a Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă. În centrul lucrărilor voastre se află temele formării creştine şi ale Întâlnirilor Mondiale, realităţi importante pentru întreaga Biserică.

Întâlnirile Mondiale implică un număr mare de participanţi şi necesită o complexă muncă organizatorică, ascultând şi colaborând cu comunităţile locale şi cu persoane şi organisme, multe dintre ele având o experienţă îndelungată şi preţioasă de evanghelizare.

Aş dori însă să mă concentrez în mod deosebit asupra temei formării creştine. Cuvintele Sfântului Paul, pe care le-aţi ales ca titlu al întâlnirii voastre, indică o direcţie precisă în acest sens. Dacă luăm în considerare întregul verset din care sunt extrase, citim: "Copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile naşterii, până când Cristos se va forma în voi" (Gal 4,19). Apostolul se adresează galatenilor şi îi numeşte "copiii mei", referindu-se la o "naştere" prin care, nu fără suferinţe, i-a condus la primirea lui Cristos. Formarea este astfel pusă sub semnul "generării", al "dăruirii de viaţă", al "naşterii", într-o dinamică ce, chiar şi cu durere, îl conduce pe discipol la o unire vitală cu însăşi persoana Mântuitorului, trăind şi lucrând în el sau în ea, capabilă să transforme "viaţa în trup" (cf. Rom 7,5) în "viaţa lui Cristos în noi" (cf. 2Cor 13,5; Gal 2,20).

Aceasta este o temă îndrăgită de apostol şi prezentă în diverse pasaje ale scrisorilor sale. De exemplu, acolo unde, adresându-se corintenilor, spune: "Chiar dacă aţi avea zeci de mii de învăţători în Cristos, nu aveţi mai mulţi părinţi: eu v-am dat naştere în Cristos Isus prin evanghelie" (1Cor 4,15).

Este adevărat că în Biserică, uneori, figura formatorului ca "pedagog", angajat să transmită instruiri şi competenţe religioase, a prevalat asupra celei a "părintelui" capabil să nască la credinţă. Misiunea noastră, însă, este mult mai înaltă şi, prin urmare, nu ne putem limita la transmiterea unei doctrine, a unei practici religioase, a unei etici, ci suntem chemaţi să împărtăşim ceea ce trăim, cu generozitate, iubire sinceră faţă de suflete, disponibilitate la suferinţă pentru ceilalţi, dăruire fără rezerve, asemenea părinţilor care se sacrifică pentru binele copiilor lor.

Şi aceasta ne aduce la un alt aspect al formării: dimensiunea sa comunională. De fapt, aşa cum viaţa umană se transmite graţie iubirii dintre un bărbat şi o femeie, tot aşa viaţa creştină se desfăşoară prin iubirea unei comunităţi. Nu este preotul singur, sau un catehet sau un lider carismatic, cel care naşte la credinţă, ci Biserica (cf. Francisc, Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 24 noiembrie 2013, 111), Biserica unită, vie, formată din familii, din tineri, din persoane necăsătorite, din persoane consacrate, animată de caritate şi de aceea dornică să fie rodnică, să transmită tuturor, şi mai ales noilor generaţii, bucuria şi plinătatea de sens pe care o trăieşte şi o experimentează. Ceea ce trezeşte în părinţi dorinţa de a da viaţă copiilor lor nu este nevoia de ceva, ci dorinţa de a dărui, de a împărtăşi supraabundenţa de iubire şi de bucurie care locuieşte în ei, şi aceasta este şi rădăcina oricărei opere de formare.

După Înviere, Isus le-a încredinţat apostolilor mandatul misionar, spunându-le să "facă ucenici din toate neamurile", să "îi boteze" şi să "îi înveţe să păzească poruncile sale" (cf. Mt 28,19-20). Amintesc aceste expresii pentru că în ele găsim rezumate alte elemente fundamentale ale misiunii formatorului, pe care aş dori, de asemenea, să le subliniez.

Înainte de toate necesitatea de a favoriza parcursuri de viaţă constante, implicatoare şi personale care să conducă la Botez şi la sacramente, sau la redescoperirea lor, pentru că fără ele nu există viaţă creştină (cf. Benedict al XVI-lea, Exortaţia apostolică Sacramentum caritatis, 22 februarie 2007, 6).

Apoi, importanţa de a-i ajuta pe cei care pornesc pe un drum al credinţei să dezvolte şi să cultive un nou mod de a trăi, care să cuprindă fiecare aspect al existenţei, privat şi public, cum ar fi munca, relaţiile şi conduita zilnică (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Cultură, 16 martie 2002, 3).

În afară de asta, este indispensabil să promovăm în comunităţile noastre aspectele formative care vizează respectarea vieţii umane în fiecare fază a ei, îndeosebi pe cele care contribuie la prevenirea tuturor formelor de abuz asupra minorilor şi asupra persoanelor vulnerabile, precum şi la însoţirea şi sprijinirea victimelor.

După cum putem vedea, arta formării nu este uşoară şi nu se poate improviza: necesită răbdare, ascultare, îndrumare şi evaluare, atât personală, cât şi comunitară, şi nu poate face abstracţie de experienţa şi de frecventarea celor care au trăit-o, pentru a învăţa din exemplul lor şi a-l urma. Astfel, de-a lungul secolelor, s-au născut giganţi ai spiritului, precum Sfântul Ignaţiu de Loyola, Sfântul Filip Neri, Sfântul Iosif Calasanz, Sfântul Gaspar del Bufalo şi Sfântul Ioan Leonardi. Şi având în vedere acest lucru, Sfântul Augustin, noul episcop ales, a compus tratatul său De catechizandis rudibus, ale cărui indicaţii rămân utile şi preţioase până în zilele noastre.

Aşadar, preaiubiţilor, şi în lumina acestor modele, vă încurajez în angajarea voastră şi vă mulţumesc pentru ajutorul pe care îl oferiţi dicasterului în reflecţia asupra acestor teme. Provocările cu care vă confruntaţi pot părea uneori mai presus de forţele şi resursele voastre. Totuşi, nu trebuie să vă descurajaţi. Începeţi cu paşi mici, urmând, în credinţă, logica evanghelică a "grăuntelui de muştar" (cf. Mt 13,31-32), încrezători că Domnul nu vă va lăsa niciodată să duceţi lipsă, la momentul potrivit, de energiile, de persoanele şi de harurile de care aveţi nevoie. Priviţi la Maria: dăruindu-ni-l pe Cristos, "ea a cooperat prin iubire ca să nască pentru Biserică credincioşi, care formează membrele acelui cap" (Sfântul Augustin, De sancta virginitate 6, 6). Imitaţi-i credinţa şi încredinţaţi-vă mereu mijlocirii ei.

Fraţilor şi surorilor, vă reînnoiesc mulţumirile mele, vă promit amintirea în rugăciune şi vă binecuvântez din inimă.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu