Răducăneni: Comuniune, rugăciune și întărire spirituală prin vizita făcută de episcopul auxiliar
Duminică, 1 februarie 2026, Preasfințitul Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iași, a vizitat comunitatea din Răducăneni, oferind credincioșilor un timp de comuniune, rugăciune și întărire spirituală.
"Bucurați-vă și veseliți-vă, spune Domnul, căci răsplata voastră mare este în ceruri." Pentru comunitatea noastră, această sfântă duminică, în care mesajul Evangheliei ne-a vorbit despre fericire, a fost luminată în mod deosebit de prezența Preasfințitului Petru Sescu în mijlocul credincioșilor din Răducăneni. Excelența Sa a fost prezent la scaunul de Spovadă la Sfânta Liturghie de la ora 9.00, oferind credincioșilor posibilitatea întâlnirii personale cu milostivirea lui Dumnezeu, iar la ora 11.00 a celebrat Sfânta Liturghie solemnă a comunității.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Petru Sescu ne-a oferit o profundă reflecție asupra adevăratei fericiri. A subliniat că paradisul este starea de fericire supremă și definitivă, iar drumul spre acesta presupune asumarea și trăirea mesajului lui Cristos. Fericirile proclamate de Isus - în mod special "Fericiți cei săraci în duh" - au fost prezentate de Preasfințitul Petru Sescu ca o invitație clară de a ne pune întreaga încredere în Domnul. Excelența Sa a subliniat că adevărata bucurie nu este una trecătoare, ci izvorăște din fidelitatea față de Dumnezeu și din încrederea deplină în cuvântul său, care dă sens vieții și conduce spre fericirea autentică și veșnică.
La încheierea celebrării, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului pentru faptul că, fără a exista o ocazie specială, a binevoit să vină în mijlocul comunității noastre, întărindu-ne în credință și oferindu-ne un cuvânt de încurajare și speranță. Un cuvânt de final a fost adresat și de Preasfințitul Petru Sescu, care ne-a îndemnat ca în toate obstacolele, necazurile și frământările vieții să-i facem loc lui Dumnezeu în inimile noastre, pentru ca el să poată aduce rod bogat în viața personală, în familiile noastre și în întreaga comunitate.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul a rămas alături de credincioșii prezenți, purtând un dialog deschis și plin de căldură, un moment care a stârnit multe zâmbete și a creat o atmosferă de comuniune. Ulterior, Excelența Sa s-a îndreptat spre casa parohială, unde a luat prânzul, într-un cadru familial și prietenos.
Îi mulțumim Preasfințitului Petru Sescu pentru vizita făcută comunității din Răducăneni, pentru apropierea sa părintească și pentru cuvintele de întărire sufletească și îl așteptăm cu drag și speranță să revină în mijlocul nostru.
Lucia-Patricia Bișog
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
1 februarie: Răducăneni: Comuniune, rugăciune și întărire spirituală prin vizita făcută de episcopul auxiliar. Foto: Irinel Marian Romila