Anul pastoral
2025‑2026

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Cardinalul Koch despre Benedict al XVI-lea: Ne-a învățat să căutăm fața lui Dumnezeu

Prefectul Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor a celebrat Liturghia în dimineața de 31 decembrie 2025, în Grotele Vaticanului, la a treia comemorare a trecerii la Domnul a Papei Ratzinger: "Să-i cerem lui Dumnezeu, așa cum a făcut el, să ne putem trăi viața în prezența sa".

"Dacă viața veșnică constă în comuniunea cu Dumnezeu, este potrivit să ne pregătim pentru ea încă din viața noastră pământească, așa cum a făcut-o intens Joseph Ratzinger de-a lungul vieții sale". Celebrând Liturghia în miercuri dimineață, 31 decembrie, în Grotele Vaticanului, cu ocazia celei de-a treia comemorări a morții Papei Benedict al XVI-lea, cardinalul Kurt Koch, prefectul Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor, a amintit în omilia sa scopul ultim al vieții creștine, pe care Papa Ratzinger l-a demonstrat exemplar cu propria sa viață: să cultivăm relația noastră cu Dumnezeu și să ne pregătim pentru unirea cu el.

A căuta fața lui Dumnezeu

Pontiful bavarez, care s-a întors în casa Tatălui pe 31 decembrie 2022, "a căutat și a găsit întotdeauna fața Domnului în întâlnirea cu Isus Cristos. Căci în el, Dumnezeu însuși s-a revelat și și-a arătat adevărata față", a adăugat cardinalul. Cardinalul Koch a amintit cum Benedict al XVI-lea a considerat trilogia sa despre "Isus din Nazaret" - trei volume publicate între 2007 și 2012 - drept "o expresie a căutării mele personale a «feței Domnului»".

Cristos transformă sfârșitul într-un nou început

În ultima zi a anului calendaristic, a spus cardinalul la începutul omiliei sale, liturgia Bisericii propune lectura din Prologul lui Ioan, care începe cu cuvintele: "La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu". "Mi se pare foarte frumos și emoționant - a comentat prefectul - că în ultima zi a anului calendaristic, credința creștină inaugurează un început complet nou, cu promisiunea că sfârșitul pământesc al vieții umane nu este deloc sfârșitul, ci un nou început și că ultima zi a vieții pământești a unei persoane este începutul unei vieți noi, viața veșnică cu Dumnezeu".

Papa Ratzinger, a adăugat cardinalul, citând din "Omilii inedite 2005-2017" ale lui Benedict al XVI-lea, considera moartea drept "sfâșierea tuturor relațiilor umane": "distrugerea unei iubiri, a unei prietenii, iar aceasta - a susținut pontiful - este cu adevărat aspectul cel mai tragic al experienței morții". Dar "în acest loc de abandon total - a explicat cardinalul Koch - tocmai iubirea lui Dumnezeu și numai iubirea sa poate oferi un nou început. Numai dacă Dumnezeu însuși se face prezent cu iubirea sa în acest loc de singurătate absolută și privare totală de relațiile umane este posibil un nou început". "Iubirea a pătruns în lumea de dincolo", a subliniat Papa Ratzinger în timpul Meditației din fața Giulgiului din Torino la 2 mai 2010. Aceasta, a susținut cardinalul, este "promisiunea legată de liturgia din Sâmbăta Mare": "Cristos, ducând iubirea divină în locul morții, dăruiește viață în mijlocul morții și un nou început la sfârșitul vieții pământești".

Răscumpărarea se împlinește în fiecare om

O lucrare, a mai subliniat prefectul, care "se împlinește și în moartea fiecărui individ: așa cum Cristos a intrat în împărăția morții și, cu focul iubirii sale, a adus mișcare în staza rigidă a morții, tot așa și astăzi el își duce iubirea în moartea omului și rupe izolarea morții introducând o nouă comuniune, comuniunea cu Dumnezeu însuși". Aceasta este veșnicia pe care Dumnezeu a dăruit-o omenirii: "Datorăm viața veșnică relației indestructibile de iubire pe care Dumnezeu o are cu noi", a concluzionat cardinalul Koch.

Și așa cum Cristos, în rugăciunea sa de rămas bun, consemnată în Evanghelia lui Ioan, i-a cerut Tatălui să-l glorifice, tot așa, a concluzionat cardinalul, "cu siguranță, în viața veșnică, Joseph Ratzinger - Benedict al XVI-lea se alătură acestei implorări, aplicând-o sieși și cerând împlinirea vieții sale în prezența veșnică a lui Dumnezeu". O rugăciune pe care cardinalul Koch, la sfârșitul omiliei sale, a invitat adunarea să și-o însușească.

Daniele Piccini

(După Vatican News, 31 decembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat