© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Audienţa generală de miercuri, 31 decembrie 2025

Cateheza Sfântului Părinte Leon al XIV-lea

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

Trăim această întâlnire de reflecţie în ultima zi a anului calendaristic, aproape de sfârşitul Jubileului şi în mijlocul timpului Crăciunului.

Anul care a trecut a fost cu siguranţă marcat de evenimente importante: unele fericite, cum ar fi pelerinajul atâtor credincioşi cu ocazia Anului Sfânt; altele dureroase, cum ar fi trecerea la Domnul a regretatului Papă Francisc şi războaiele care continuă să devasteze planeta. La încheierea sa, Biserica ne invită să punem totul înaintea Domnului, încredinţându-ne Providenţei sale şi cerându-i să reînnoiască, în noi şi în jurul nostru, în zilele care vor veni, minunile harului şi ale milostivirii sale.

În această dinamică se încadrează tradiţia cântării solemne a Te Deum-ului, cu care îi vom mulţumi Domnului în această seară pentru binefacerile primite. Vom cânta: "Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm", "Tu eşti speranţa noastră", "Milostivirea ta să fie mereu cu noi". În acest sens, Papa Francisc a observat că, în timp ce "recunoştinţa lumească, speranţa lumească sunt superficiale, [...] aplatizate asupra eului, asupra intereselor sale, [...] în această Liturgie respirăm o cu totul altă atmosferă: cea a laudei, a uimirii, a recunoştinţei" (Omilia de la primele vespere ale solemnităţii Mariei Născătoare de Dumnezeu, 31 decembrie 2023).

Şi cu aceste atitudini suntem chemaţi astăzi să medităm la ceea ce Domnul a făcut pentru noi în anul trecut, precum şi să facem un examen sincer de conştiinţă, să evaluăm răspunsul nostru la darurile sale şi să cerem iertare pentru toate momentele în care nu am reuşit să preţuim inspiraţiile sale şi să investim în cel mai bun mod talentele pe care ni le-a încredinţat (cf. Mt 25,14-30).

Aceasta ne conduce să reflectăm asupra unui alt mare semn care ne-a însoţit în ultimele luni: cel al "drumului" şi al "destinaţiei". Anul acesta, nenumăraţi pelerini au venit din toate părţile lumii pentru a se ruga la Mormântul lui Petru şi pentru a-şi confirma angajarea faţă de Cristos. Aceasta ne aminteşte că întreaga noastră viaţă este un drum, al cărui scop ultim transcende spaţiul şi timpul, pentru a se împlini în întâlnirea cu Dumnezeu şi în comuniunea cu el deplină şi veşnică (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1024). Vom cere acest lucru şi în rugăciunea Te Deum, când spunem: "Învredniceşte-ne să fim număraţi printre sfinţii tăi în slava ta cerească". Nu este o coincidenţă faptul că Sfântul Paul al VI-lea a definit Jubileul ca un mare act de credinţă în "aşteptarea destinelor viitoare [...] pe care chiar acum le anticipăm şi [...] le pregătim" (Audienţa generală, 17 decembrie 1975).

Şi în această lumină escatologică a întâlnirii dintre finit şi infinit, se încadrează un al treilea semn: trecerea prin Poarta Sfântă, pe care atâţia dintre noi am făcut-o, rugându-ne şi implorând indulgenţă pentru noi înşine şi pentru cei dragi ai noştri. Ea exprimă "da"-ul nostru către Dumnezeu, care cu iertarea sa ne invită să trecem pragul unei vieţi noi, animată de har, modelată după evanghelie, înflăcărată de "iubirea faţă de aproapele, în a cărui definiţie [este...] inclus fiecare om, [...] care are nevoie de înţelegere, de ajutor, de mângâiere, de sacrificiu, chiar dacă ne este personal necunoscut, chiar dacă este supărător şi ostil, totuşi învestit cu demnitatea incomparabilă a unui frate" (Sfântul Paul al VI-lea, Omilia cu ocazia încheierii Anului Sfânt, 25 decembrie 1975; cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1826-1827). Este "da"-ul nostru către o viaţă trăită cu angajare în prezent şi orientată spre veşnicie.

Preaiubiţilor, noi medităm asupra acestor semne în lumina Crăciunului. Sfântul Leon cel Mare, în acest sens, a văzut în sărbătoarea Naşterii lui Isus vestirea unei bucurii pentru toţi: "Să se bucure sfântul - a exclamat el - căci se apropie de răsplata sa; să se bucure păcătosul, căci i se oferă iertarea; să prindă curaj păgânul, căci este chemat la viaţă" (Prima predică la Naşterea Domnului, 1).

Invitaţia sa de astăzi este adresată nouă tuturor, sfinţi prin Botez, pentru că Dumnezeu a devenit tovarăşul nostru în drumul spre adevărata viaţă; nouă, păcătoşilor, pentru că, iertaţi, cu harul său putem să ne ridicăm şi să pornim din nou la drum; în sfârşit, nouă, săraci şi fragili, pentru că Domnul, însuşindu-şi slăbiciunea noastră, a răscumpărat-o şi ne-a arătat frumuseţea şi forţa ei în umanitatea sa desăvârşită (cf. In 1,14).

Din acest motiv, aş dori să închei amintind cuvintele cu care Sfântul Paul al VI-lea, la încheierea Jubileului din 1975, a descris mesajul său fundamental: acesta, a spus el, este conţinut într-un singur cuvânt: "iubire". Şi a adăugat: "Dumnezeu este Iubire! Aceasta este revelaţia inefabilă cu care Jubileul, cu pedagogia sa, cu indulgenţa sa, cu iertarea sa şi, în sfârşit, cu pacea sa, plină de lacrimi şi de bucurie, a vrut să ne umple spiritul astăzi, şi pentru totdeauna viaţa mâine: Dumnezeu este Iubire! Dumnezeu mă iubeşte! Dumnezeu mă aştepta şi eu l-am găsit din nou! Dumnezeu este milostivire! Dumnezeu este iertare! Dumnezeu este mântuire! Dumnezeu, da, Dumnezeu este viaţa!" (Audienţa generală, 17 decembrie 1975). Fie ca aceste gânduri să ne însoţească în trecerea de la anul vechi la cel nou şi apoi întotdeauna, în viaţa noastră.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu