Anul pastoral
2025‑2026

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Crăciunul la Torino, punte între trecut și viitor

Și în acest an, mulți români s-au pregătit și au trăit zilele de sărbătoare ale Crăciunului în diaspora, departe de casa părintească. O alegere de cele mai multe ori "obligată": nevoia de a păstra locul de muncă, puținele zile de concediu, poate chiar lipsa mijloacelor financiare care să permită o călătorie, au contribuit la decizia de a rămâne la Torino pentru Sfintele Sărbători ale Crăciunului.

Dar chiar și aici, pe meleaguri străine, bucuria Nașterii Domnului a depășit tristețea de a fi departe de casă.

Pregătirile în comunitatea catolică românească din Torino au început cu misiunile populare vineri, 19 decembrie, învățăturile fiind ținute de către părintele profesor Lucian Păuleț, de la Seminarul Mare din Iași. Totodată, pe toată perioada sărbătorilor, comunitatea din Torino s-a bucurat și de prezența părintelui Cristian Mîrț, formator și spiritual la Seminarul Franciscan din Roman, disponibil pentru a-i împăca cu Dumnezeu pe mulți dintre noi prin sacramentul Spovezii. Zile de har și reînnoire sufletească, zile în care predicile părintelui Lucian Păuleț au răsunat în inimile celor prezenți.

Începând chiar din prima zi a misiunilor, am făcut cunoștință cu o altă față, mult mai profundă, a Iertării, cea mai grea sarcină în creștinism, dar însăși esența acestuia, carte de identitate a creștinilor. Cu siguranță deloc la îndemână, câteodată chiar piatră de poticnire. De aceea părintele Păuleț ne-a prezentat decalogul iertării:

1. Iertarea nu este ușoară, nu are soluții rapide. Pentru rănile adânci mai ales, nu putem ierta singuri, ci este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

2. A ierta nu înseamnă a uita, ci a da voie inimii să se transforme: iertăm și dăm drumul poverii, nu o cărăm în spate, căci este nesănătos, trupește si sufletește, să continuăm a purta povara neiertării. Trecutul trebuie lăsat în trecut.

3. Iertarea nu înseamnă a fi de acord cu răul.

4. Iertarea nu este indiferență, ci responsabilitate: mă opun și, în același timp, iert.

5. Iertarea nu înseamnă aprobare.

6. Oamenii sunt întotdeauna mai mult decât greșelile lor. Acceptând adevărul că oamenii au o identitate sacră, creați fiind de însuși Dumnezeu, ne putem da seama că o greșeală nu definește întreaga persoană a omului.

7. Iertarea este o altă șansă pentru o persoană căreia îi permitem să o ia de la început, așa cum o face Dumnezeu cu toți noi, prin sacramentul Spovezii.

8. Iertarea recunoaște umanitatea persoanei care a greșit și mai ales faptul că poate câteodată am contribuit și noi la ceea ce s-a întâmplat. Dacă noi recunoaștem la Spovadă că am greșit, de ce să nu înțelegem că și alții pot fi greșitori ca noi?

9. Iertarea renunță la dorința ca celălalt să dea socoteală, în fața noastră sau în fața lui Dumnezeu.

10. Iertarea înseamnă a-i dori binele celui care a greșit, așa cum ni-l dorim pentru noi, conștienți fiind că îi putem cere lui Dumnezeu o judecată părtinitoare: "Judecă-mă, Doamne, după mila ta" sau chiar după dorința lui Nicolae Steinhardt care spunea: "Sper ca la judecată Dumnezeu să fure un pic la cântar pentru mine".

Iertarea și rugăciunea ne schimbă din victime în mijlocitori pentru alții, ne transformă, căci iertarea ne face cu adevărat urmași ai lui Isus Cristos.

A doua zi a misiunilor a fost dedicată figurii mamei noastre cerești: povestea Mariei este cumva și povestea noastră; chiar și ei i-a fost teamă: știm cât de scump a costat-o "Da"-ul său generos, atins totuși de temeri, dar împodobit de încredere. Măreția Mariei, după cum ne învață marii teologi, stă în faptul că l-a ascultat pe Dumnezeu și că a trăit după cuvântul său. Ca și ea, fiecare dintre noi a avut propria bună vestire, am fost aleși, chemați, dar trebuie să facem propriile alegeri, chiar dacă poate, câteodată, avem tendința de a da bir cu fugiții. Aceasta este marea noastră responsabilitate, căci cu harul lui Dumnezeu care este acolo, pentru noi, avem puterea de a alege: drumul în viață, binele sau răul, de a iubi sau de a nu iubi, pentru că alegerile sunt cele care ne modelează, ne fac ceea ce suntem. Să ne încredințăm așadar Mariei și să îi cerem ajutorul ca să putem spune și noi "da", cu încredere și credință în Dumnezeu, și de ce nu, și în celălalt. Mesia va veni la noi atunci când vom spune: "Iată slujitorul Domnului, fie mie după cuvântul tău".

Esența evangheliei zilei de duminică l-a contemplat pe Emanuel: Dumnezeu cu noi, mai ales în acele momente dificile ale vieții când facem efortul de a crede. Evanghelistul Matei ni-l prezintă pe Isus care este cu noi, de la început până la sfârșit, mereu fidel, mereu credincios, în întunericul nostru, în poverile noastre: "Eu sunt cu voi întotdeauna până la sfârșitul veacurilor". Dar, pentru a putea crede, avem nevoie, fără doar și poate, de speranță.

În anul Jubiliar dedicat speranței de către Papa Francisc, temă care se potrivește vremurilor pe care le trăim, este deosebit de important viitorul pe care îl plantăm, pe care îl construim astăzi. Parabola semănătorului, prezentată de către părintele Păuleț, are multe asemănări cu viața noastră: atât de multă risipă, multe eforturi chiar foarte mari și atât de puține rezultate. Dar totuși noi avem obligația, în calitate de semănători ai lui Dumnezeu, de a împrăștia semințele noastre de credință, de speranță și de iubire, oriunde ne-am afla și oricui putem, căci fără noi ar fi mai puțină splendoare a lui Dumnezeu în lume. "Dacă am înceta să răspândim semințele valorilor noastre", dacă nu semănăm ceea ce avem mai valoros în urmașii noștri, "va veni sfârșitul lumii" (proverb indian).

Liturghiile din ajunul și ziua Crăciunului, într-o continuare firească a învățăturilor primite pe parcursul misiunilor, ne-au făcut să retrăim bucuria Nașterii Domnului printr-o nouă perspectivă: sărbătoarea Crăciunului nu este doar sărbătorea bucuriei, a lui Isus născut în iesle, ci și sărbătoarea noastră, căci "Dumnezeu este noi": prezent în sceneta pregătită cu multă dragoste și atenție de către catehete și copiii de la Prima Sfântă Împărtășanie, prezent în cântecele impecabil interpretate de corul condus de domnul Ionel Jitaru Sel în colaborare cu părintele diacon Octavian Matei, prezent în toate detaliile și ornamentele ce au împodobit biserica prin grija doamnei Elizabeta Coșa-Compi, prezent în scaunul de Spovadă împreună cu părintele Cristian Mîrț, prezent în predicile părintelui paroh Iulian Herciu și ale părintelui Lucian Păuleț, prezent în bucuria și colindele copiilor care l-au întâmpinat și în acest an pe Moș Crăciun, prezent în pregătirile "de culise" ale părintelui diacon Daniel Mîrț, prezent chiar și în intenția acelui copilaș cu sindromul Down, care nu ezită să le spună lui Iosif și Mariei, într-o scenetă undeva în America: "Nu este loc la han. Dar puteți sta la mine acasă!".

Familia, mica biserică, este locul predilect al lui Isus, iar sărbătoarea familiei, prin celebrarea aniversării anilor de căsătorie a zece familii din comunitate, a "închis cercul" acestor sărbători prin importanța redescoperirii valorii "celuilalt" în viața proprie: a-i face loc celuilalt înseamnă a scoate la iveală demnitatea, sensul, iubirea și bucuria care trebuie să ne însoțească mereu, orientate către iertare, "oxigenul care purifică aerul poluat de ură" (Papa Francisc).

La Mulți Ani binecuvântați românilor de pretutindeni!

Tatiana Ghiurca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19-28 decembrie: Crăciunul la Torino, punte între trecut și viitor




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat