© Vatican Media

Omilia Papei Leon al XIV-lea în Noaptea de Crăciun (24 decembrie 2025)

Cuvinte de salut adresate credincioşilor prezenţi în Piaţa "Sfântul Petru"

Bună seara. Bun venit tuturor! Bienvenidos! Welcome!

[În engleză] Bazilica "Sfântul Petru" este o bazilică foarte mare, este foarte mare, dar din păcate nu suficient de mare pentru a vă primi pe toţi. Vă admir, vă respect şi vă mulţumesc pentru curajul şi dorinţa voastră de a fi aici în această seară.

[În italiană] Vă mulţumesc mult că sunteţi aici în această seară, chiar şi în acest climat. Vrem să sărbătorim Crăciunul împreună. Isus Cristos, care s-a născut pentru noi, să ne aducă pacea, să ne aducă iubirea lui Dumnezeu.

Cele mai bune urări vouă tuturor.

Urmăriţi celebrarea pe ecranele. Dumnezeu să vă ocrotească şi să binecuvânteze toate familiile voastre.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Cele mai bune urări tuturor!

__________________________

Iubiţi fraţi şi surori,

De milenii, în fiecare colţ al pământului, popoarele au privit cerul, dând nume şi forme stelelor tăcute: în imaginaţia lor, au citit în ele evenimentele viitorului, căutând sus, printre stele, adevărul care lipsea jos, printre case. Bâjbâind în acel întuneric, însă, au rămas dezorientaţi chiar de propriile oracole. În această noapte, în schimb, "poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină" (Is 9,1).

Iată steaua care uimeşte lumea, o scânteie abia aprinsă şi strălucind de viaţă: "Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul" (Lc 2,11). În timp şi în spaţiu, oriunde ne-am afla, vine Cel fără de care nu am fi fost niciodată. Trăieşte cu noi cel care îşi dă viaţa pentru noi, luminând noaptea noastră cu mântuirea. Nu există întuneric pe care această stea să nu-l lumineze, pentru că în lumina ei întreaga omenire vede zorii unei existenţe noi şi veşnice.

Este Naşterea lui Isus, Emanuel. În Fiul făcut om, Dumnezeu nu ne dăruieşte ceva, ci pe sine însuşi, "ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor numai al său" (Tit 2, 14). Cel ce ne răscumpără din noapte se naşte în noapte: urma zilei care se naşte nu mai trebuie căutată departe, în spaţiile exterioare, ci plecându-ne capetele, în grajdul de alături.

Semnul clar dat lumii întunecate este de fapt "un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle" (Lc 2, 12). Pentru a-l găsi pe Mântuitorul, nu trebuie să privim în sus, ci să contemplăm în jos: atotputernicia lui Dumnezeu străluceşte în neputinţa unui nou-născut; elocvenţa Cuvântului veşnic răsună în primul scâncet al unui prunc; sfinţenia Duhului străluceşte în acel trup mic, proaspăt spălat şi înfăşat în scutece. Nevoia de grijă şi căldură, pe care Fiul Tatălui o împărtăşeşte de-a lungul istoriei cu toţi fraţii săi, este divină. Lumina divină care radiază din acest Prunc ne ajută să vedem omul în fiecare viaţă care se naşte.

Pentru a lumina orbirea noastră, Domnul a voit să se reveleze ca om omului, adevărata sa imagine, conform unui plan de iubire care a început odată cu crearea lumii. Atâta timp cât noaptea greşelii întunecă acest adevăr providenţial, atunci "nu este loc pentru ceilalţi, pentru copii, pentru săraci, pentru străini" (Benedict al XVI-lea, Omilia din Noaptea de Crăciun, 24 decembrie 2012). Atât de actuale, cuvintele Papei Benedict al XVI-lea ne amintesc că pe pământ nu există spaţiu pentru Dumnezeu dacă nu există spaţiu pentru om: a nu-l primi pe unul înseamnă a nu-l primi pe celălalt. În schimb, unde este loc pentru om, este loc pentru Dumnezeu: atunci un grajd poate deveni mai sacru decât un templu, iar sânul Fecioarei Maria este arca noului legământ.

Să admirăm, preaiubiţilor, înţelepciunea Crăciunului. În pruncul Isus, Dumnezeu dăruieşte lumii o viaţă nouă: viaţa sa, pentru toţi. Nu o soluţie la fiecare problemă, ci o istorie de iubire care ne angajează. În faţa aşteptărilor popoarelor El trimite un prunc pentru ca să fie cuvânt de speranţă; în faţa durerii celor nefericiţi el trimite un om fără apărare, pentru ca să fie forţă pentru a se ridica; în faţa violenţei şi a opresiunii el aprinde o lumină blândă care luminează cu mântuire pe toţi fiii din această lume. După cum nota Sfântul Augustin, "Mândria omenească te-a zdrobit atât de mult încât numai umilinţa divină te putea ridica" (Sermo in Natale Domini 188, III, 3). Da, în timp ce o economie distorsionată induce la tratarea oamenilor ca mărfuri, Dumnezeu se face asemenea nouă, revelând demnitatea infinită a fiecărei persoane. În timp ce omul vrea să devină Dumnezeu pentru a domina asupra aproapelui, Dumnezeu vrea să devină om pentru a ne elibera de orice sclavie. Va fi suficientă această iubire pentru a schimba istoria noastră?

Răspunsul vine imediat ce ne trezim, asemenea păstorilor, dintr-o noapte mortală la lumina vieţii care se naşte, contemplându-l pe pruncul Isus. Deasupra grajdului din Betleem, unde Maria şi Iosif, plini de uimire, veghează asupra Nou-născutului, cerul înstelat devine "o mulţime de oştire cerească" (Lc 2,13). Sunt oştiri dezarmate şi dezarmante, căci cântă gloria lui Dumnezeu, a cărui pace este o manifestare pe pământ (cf. v. 14): în inima lui Cristos, de fapt, bate legătura care uneşte în iubire cerul şi pământul, Creatorul şi creaturile.

De aceea, exact acum un an, Papa Francisc a afirmat că Naşterea lui Isus reaprinde în noi "darul şi angajarea de a duce speranţa acolo unde s-a pierdut", deoarece "cu el înfloreşte bucuria, cu el viaţa se schimbă, cu el speranţa nu înşeală" (Omilia din Noaptea de Crăciun, 24 decembrie 2024). Cu aceste cuvinte a început Anul Sfânt. Acum, când Jubileul se apropie de sfârşit, Crăciunul este pentru noi un timp de recunoştinţă şi de misiune. Recunoştinţă pentru darul primit, misiune pentru a-l mărturisi lumii. După cum cântă psalmistul: "Vestiţi din zi în zi mântuirea lui. / Vestiţi printre neamuri slava lui; / spuneţi tuturor popoarelor minunile lui" (Ps 96,2-3).

Surorilor şi fraţilor, contemplarea Cuvântului întrupat inspiră un cuvânt nou şi adevărat în întreaga Biserică: să proclamăm aşadar bucuria Crăciunului, care este sărbătoare a credinţei, a carităţii şi a speranţei. Este sărbătoare a credinţei, pentru că Dumnezeu se face om, născându-se din Fecioară. Este sărbătoare a carităţii, pentru că darul Fiului răscumpărător se împlineşte în dăruirea fraternă. Este sărbătoare a speranţei, pentru că pruncul Isus o aprinde în noi, făcându-ne mesageri ai păcii. Cu aceste virtuţi în inimă, fără teama nopţii, putem înfrunta zorii noii zile.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu