Moinești: "Pași spre Betleem". Adorație euharistică cu tinerii din decanat
Vineri, 12 decembrie 2025, în Parohia "Înălțarea Domnului" din Moinești, a avut loc un moment de adorație euharistică dedicat tinerilor din întreg decanatul, cu tema: "Pași spre Betleem". Evenimentul a reunit numeroși tineri animați de dorința de a se pregăti spiritual pentru sărbătoarea Nașterii Domnului și de a parcurge, împreună, un drum interior spre lumina pe care Betleemul o răspândește în lume.
Momentul de rugăciune a fost îmbogățit de cântece, meditații și clipe de tăcere profundă, care au favorizat întâlnirea personală cu Cristos prezent în Euharistie. Fiecare participant a fost invitat să redescopere apropierea lui Dumnezeu și chemarea sa la convertire, pace și speranță. Atmosfera caldă și unitatea dintre tineri au constituit o mărturie vie despre frumusețea credinței trăite în comuniune.
Tema serii, "Pași spre Betleem", a fost un îndemn concret de a-l primi pe Cristos în viața de zi cu zi, urmând exemplul păstorilor și al magilor, care s-au lăsat călăuziți de lumină și au pornit la drum cu inimile deschise.
La finalul adorației, tinerii au împărtășit bucuria trăită și dorința ca astfel de momente de rugăciune să continue și pe viitor, deoarece îi ajută să se apropie mai mult de Dumnezeu și unii de alții, trăind credința cu mai mult entuziasm și responsabilitate.
Întâlnirea s-a încheiat cu un moment de comuniune la subsolul bisericii, unde tinerii au avut ocazia să se cunoască mai bine și să împărtășească din experiențele lor de credință, consolidând legăturile dintre ei și sentimentul de apartenență la aceeași comunitate.
Mulțumim tuturor participanților și preoților care au contribuit la organizarea acestui moment de har. Dumnezeu să binecuvânteze pașii fiecăruia spre adevărata bucurie a Crăciunului!
Diana Baciu
Câteva mărturii:
Momentul de adorație a fost unul de liniște și de apropiere de Dumnezeu. Am simțit pace, recunoștință și o lumină interioară care mi-a adus claritate și bucurie." - Celina Compot (Frumoasa)
După momentul de adorație din această seară, ne-a rămas în suflet pacea și liniștea care s-au așezat peste noi, tinerii, amintindu-ne cât de important este să-l avem pe Dumnezeu aproape. Astfel de momente ne unesc tot mai mult și ne învață cât de importantă este trăirea credinței." - Ana Boboc, Petronela Boboc și Cristina Mocanu (Dofteana)
Adorația din seara aceasta chiar mi-a prins bine. M-am liniștit, mi-am pus gândurile în ordine și am simțit că Dumnezeu îmi așază din nou sufletul." - Rainhold-Emilian Scheel (Moinești)
Momentul de adorație a fost o ocazie de a-i aduna pe tineri în pragul sărbătorilor de iarnă, pentru a ne reaminti adevăratul motiv pentru care sărbătorim Crăciunul. Adunați împreună în biserică, am meditat, ne-am deschis mințile și sufletele și ne-am împărtășit greutățile și dorințele în fața lui Isus. Astfel, adorația a fost un timp scurt, dar prețios, care ne-a unit ca tineri creștini și ne-a reamintit de minunea de la Betleem." - Rita Baciu (Frumoasa)
În liniștea adorației euharistice, alături de alți tineri, ne-am adunat în rugăciune și meditație, simțind pacea și căldura prezenței lui Cristos. A fost un timp de comuniune și întărire sufletească, trăit în unitate și credință, care ne-a umplut inimile de liniște și speranță." - Andrei Bîndăroi (Moinești)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
12 decembrie: Moinești: "Pași spre Betleem". Adorație euharistică cu tinerii din decanat