© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Audienţa jubiliară de sâmbătă, 8 noiembrie 2025

Cateheza. 8. A spera înseamnă a da mărturie. Isidore Bakanja

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

Speranţa Jubileului se naşte din surprizele lui Dumnezeu. Dumnezeu este diferit de ceea ce suntem obişnuiţi să fim noi. Anul Jubiliar ne determină să recunoaştem această diversitate şi să o traducem în viaţa reală. Pentru aceasta este un An al harului: ne putem schimba! Cerem întotdeauna acest lucru atunci când ne rugăm Tatăl Nostru şi spunem: "Precum în cer aşa şi pe pământ".

Sfântul Paul le scrie creştinilor din Corint, invitându-i să-şi dea seama că printre ei, pământul a început deja să semene cu cerul. Le spune să-şi analizeze chemarea şi să vadă cum Dumnezeu a adunat împreună persoane care altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată. Cei mai umili şi mai puţin puternici au devenit acum preţioşi şi importanţi (cf. 1Cor 1,26-27). Criteriile lui Dumnezeu, care încep întotdeauna cu cei din urmă, sunt deja în Corint un "cutremur" care nu distruge, ci mai degrabă trezeşte lumea. Cuvântul Crucii, pe care Paul îl mărturiseşte, trezeşte conştiinţa şi trezeşte demnitatea fiecăruia.

Iubiţi fraţi şi surori, a spera înseamnă a da mărturie: a da mărturie că totul s-a schimbat deja, că nimic nu mai este ca înainte. De aceea, astăzi aş dori să vă vorbesc despre un martor al speranţei creştine în Africa. Numele său este Isidore Bakanja şi, din 1994, este numărat printre fericiţi, patronul laicilor din Congo. Născut în 1885, când ţara sa era o colonie belgiană, nu a mers la şcoală, pentru că nu exista nicio şcoală în oraşul său, ci a devenit ucenic zidar. S-a împrietenit cu misionarii catolici, călugării trapişti: aceştia i-au vorbit despre Isus şi el a acceptat să urmeze instruirea creştină şi să primească Botezul, în jurul vârstei de douăzeci de ani. Din acel moment, mărturia sa a devenit tot mai luminoasă. A spera înseamnă a da mărturie: atunci când dăm mărturia unei vieţi noi, lumina creşte chiar şi în mijlocul dificultăţilor.

Isidore, de fapt, ajunge să lucreze ca muncitor agricol pentru un patron european fără scrupule, care nu suportă credinţa sa şi autenticitatea sa. Patronul său ura creştinismul şi pe acei misionari care apărau băştinaşii de abuzurile colonizatorilor, dar Isidore a purtat scapularul său cu imaginea Fecioarei Maria la gât până la sfârşit, îndurând tot felul de maltratări şi de torturi, fără a-şi pierde speranţa. A spera înseamnă a da mărturie! Isidore moare, declarând părinţilor trapişti că nu poartă resentimente; dimpotrivă, promite să se roage, chiar şi în viaţa de apoi, pentru cei care l-au adus la această stare.

Acesta, iubiţi fraţi şi surori, este cuvântul Crucii. Este un cuvânt trăit, care rupe lanţul răului. Este un nou tip de forţă, care îi încurcă pe cei mândri şi îi răstoarnă pe cei puternici de pe tronurile lor. Astfel, se naşte speranţa. Adesea, Bisericile antice din nordul lumii primesc această mărturie de la Bisericile tinere, care le îndeamnă să meargă împreună spre Împărăţia lui Dumnezeu, care este o Împărăţie a dreptăţii şi a păcii. Africa, în mod deosebit, cheamă la această convertire şi o face dându-ne atâţia tineri martori ai credinţei. A spera înseamnă a da mărturie că pământul poate cu adevărat să se asemene cu cerul. Şi acesta este mesajul Jubileului.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu