© Vatican Media

În "colocviu" cu "Dilexi te"

Un apel la îngrijirea migranţilor şi refugiaţilor

Într-o exortaţie profundă şi oportună, Dilexi te, Leon al XIV-lea împlineşte viziunea predecesorului său, Papa Francisc, care se dedicase să pună în lumină datoria Bisericii faţă de cei mai săraci şi marginalizaţi membri ai societăţii. Acest document fundamental subliniază chemarea la îngrijirea migranţilor şi refugiaţilor, care au ajuns să simbolizeze atât situaţia dificilă a celor lipsiţi, cât şi datoria creştinilor de a răspunde cu iubire şi caritate.

Este moştenirea Papei Bergoglio, care şi-a petrecut ultimele luni din viaţă pregătind o exortaţie apostolică care articulează responsabilitatea Bisericii faţă de cei săraci şi marginalizaţi, acordând o atenţie deosebită faţă de migranţi şi refugiaţi, indivizi adesea izolaţi la marginea societăţii, exact ca leproşii din timpurile biblice.

Aşa cum a remarcat Leon al XIV-lea în introducerea sa, această preocupare este fundamentală pentru înţelegerea misiunii Bisericii: o misiune care înseamnă fie compasiune fie acţiune faţă de cei mai nevoiaşi.

Pontiful articulează un mesaj central care răsună în întreaga învăţătură creştină: legătura intrinsecă dintre iubirea lui Cristos şi chemarea sa de a avea grijă de săraci. El observă că dorinţa Papei Francisc a fost ca creştinii din întreaga lume să înţeleagă această legătură. Exortaţia continuă subliniind că faptele de caritate nu sunt pur şi simplu opţionale, ci reprezintă "inima pulsantă a misiunii Bisericii".

Evidenţiind Întruparea, în care Cristos a îmbrăţişat sărăcia, papa invită toţi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă să recunoască bogăţia iubirii divine aflată la dispoziţia tuturor celor care îi slujesc pe cei mai puţin privilegiaţi.

Într-o înţelegere mai largă a sărăciei, Leon al XIV-lea extinde conceptul de sărăcie dincolo de simpla privaţiune financiară. Reflecţiile sale dezvăluie că există diferite forme de sărăcie. Începând de la sărăcia materială: cei cărora le lipsesc mijloacele de bază de supravieţuire. Pentru a trece la marginalizarea socială: acei indivizi cărora, din cauza diferiţilor factori, li se refuză recunoaşterea demnităţii şi capacităţilor lor. Trecând prin sărăcia morală şi spirituală: o prăpastie tot mai mare în înţelegerea etică sau în împlinirea spirituală. Apoi vine sărăcia culturală: privarea de drepturi şi de exprimare culturală. În cele din urmă, privarea de drepturi: persoane cărora li se refuză drepturile umane fundamentale, autonomia lor şi libertatea lor.

Această viziune amplă îi provoacă pe creştini să îmbrăţişeze o abordare holistică şi plină de compasiune pentru a răspunde nevoilor tuturor săracilor, îndeosebi într-o epocă în care inegalităţile economice continuă să se agraveze.

În iubirea noastră faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de săraci, papa insistă pe o dublă chemare la acţiune: iubirea faţă de Dumnezeu trebuie să se manifeste în iubirea faţă de săraci. El subliniază că aceste două aspecte ale iubirii sunt distincte, dar inseparabile, evidenţiind principiul teologic conform căruia adevărata credinţă trebuie să se traducă în acţiune socială.

Exortaţia reafirmă necesitatea atât a integrităţii doctrinare, cât şi a milostivirii, încurajând creştinii şi toţi credincioşii să se angajeze profund atât în rugăciune, cât şi în operele de slujire, drept componente integrante ale credinţei lor. În acest mod, aminteşte de înţelepciunea tradiţiei monastice, subliniind că "rugăciunea şi caritatea, tăcerea şi slujirea, chiliile şi spitalele formează o singură ţesătură spirituală". Această amintire emoţionantă plasează misiunea caritabilă a Bisericii ferm în centrul spiritualităţii creştine.

Atitudinea de slujire a Bisericii este unul dintre cele mai surprinzătoare paradoxuri prezentate de Leon al XIV-lea, care afirmă: "Când Biserica se apleacă pentru a se îngriji de săraci, asumă cea mai înaltă poziţie a sa". Această idee cuprinde întregul spectru al misiunii Bisericii, de la tradiţiile profetice ale Vechiului Testament până în zilele noastre, legând actul de umilinţă în slujire de chemarea divină de a-i ridica pe cei asupriţi, pe cei care au fost marginalizaţi.

Tocmai în îngrijirea migranţilor şi refugiaţilor, după ce a explorat principiile fundamentale ale carităţii, exortaţia apostolică invită în mod specific la o angajare reînnoită faţă de migranţi şi refugiaţi, care se află adesea în prima linie a abandonului social. Panorama globală contemporană este caracterizată de vaste mişcări de oameni care fug de război, persecuţii şi inegalităţi socioeconomice. Aceste persoane nu numai că au nevoie de sprijin material, ci şi de solidaritatea sinceră a Bisericii, care este chemată să răspundă la situaţia lor dificilă.

Apelul la acţiune este clar: creştinii au obligaţia morală de a întinde mâna acestor populaţii vulnerabile, întrupând învăţăturile lui Cristos prin acţiunile lor. În acest mod, ei nu numai că răspund nevoilor materiale, ci reafirmă şi demnitatea şi valoarea fiecărei persoane.

Această exortaţie adresată tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă foloseşte ca o reamintire importantă a misiunii durabile a Bisericii: de a promova un mediu incluziv în care iubirea lui Cristos luminează drumul către dreptate şi slujire faţă de toţi. În timp ce Biserica continuă să se confrunte cu realitatea sărăciei, îndeosebi în rândul migranţilor şi refugiaţilor, Dilexi te oferă atât îndrumare, cât şi inspiraţie.

Leon al XIV-lea a preluat în mod eficient ştafeta lăsată de Papa Francisc, îndemnându-i pe credincioşi să-şi aprofundeze înţelegerea legăturii dintre credinţă şi acţiune, cultivând astfel o lume în care iubirea, compasiunea şi dreptatea să predomine.

În panorama complexă a societăţii contemporane, să ascultăm apelul exortaţiei apostolice, îmbrăţişând fie îndatoririle noastre spirituale fie nevoile celor mai vulnerabili, afirmând prin acţiuni că iubirea noastră faţă de Dumnezeu este intrinsec legată de iubirea noastră faţă de aproapele, în special faţă de cei mai mici dintre noi.

Luke Gregory
frate minor din Custodia franciscană din Ţara Sfântă

(După L'Osservatore Romano, 6 noiembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Editura "Presa Bună": A apărut Dilexi te, al 101-lea titlu din colecţia "Documente"